Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
2 comentarii

Drama prin care trece un adolescent din Galaţi, elev de liceu, a început în urmă cu mai bine de doi ani. Din 2018, viaţa lui Ionuţ s-a schimbat la 180 de grade. Diagnosticat cu o formă rară şi agresivă de cancer, tânărul în vârstă de 17 ani şi-a petrecut anii de liceu mai mult prin clinici de oncologie, dar boala se dovedeşte mai aprigă decât priceperea specialiştilor. Medicii germani i-au dat o speranţă la o nouă terapie care costă mult peste puterile familiei sale, secătuită financiar de încercările de a-şi salva copilul de la moarte. 

În puţine cuvinte, despre Ionuţ Tudorie se poate spune cam atât: este extrem de bolnav şi are nevoie rapid de o sumă exorbitantă pentru românul de rând, ca să se vindece: 150.000 de euro. Are doar 17 ani, iar adolescenţa lui a fost, până acum, marcată de încercări disperate de a învinge o boală nemiloasă, cu care a fost diagnosticat în urma a ceea ce părea o banală sângerare nazală, totuşi neobişnuită pentru el. Verdictul de carcinom nazo-faringian l-a primit în 2018, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, iar de atunci a început calvarul. O luptă contra cronometru cu boala şi cu posibilităţile de a face rost de bani pentru ca băiatul să fie dus în străinătate, unde existau semnale că boala lui poate fi tratată. La o clinică din Turcia, familia a cheltuit o sumă cu multe zerouri strânsă prin eforturi proprii, de la cunoscuţi, de la colegii şi profesorii lui Ionuţ de la Liceul "Dunărea", de unde s-a mai putut. 50.000 de euro a costat tratamentul lui Ionuţ în Antalia, dar evoluţia nu a fost cea dorită. "Am vândut pământul pe care îl aveam de la părinţi, am făcut eforturi imense ca să strângem bani, ca el să fie bine. Din păcate, în Turcia a făcut tratament până în august 2018, apoi a urmat controlul din noiembrie, la care s-a constatat că au apărut metastaze. Apoi am obţinut formularul S2 şi am continuat tratamentul ln o clinică din Germania (Aachen) specializată pe tratarea cancerului nazo-faringian. Tratamentul a durat din ianuarie 2019 până pe 30 noiembrie. În ianuarie anul acesta am fost din nou la control, problema nu a fost rezolvată, tumora a început din nou să crească", ne spune Maria Tudorie, mama lui Ionuţ. Costul terapiei la clinica din Aachen, decontat de statul român, s-a ridicat la 110.000 de euro, bani pe care familia lui Ionuţ nici nu ar fi visat să îi strângă într-un timp atât de scurt. Acum, verdicutul dat de medicii germani care vor să îl supună pe Ionuţ la două terapii succesive vine la pachet cu un preţ şi mai mare, cu atât mai alarmant cu cât evoluţia tumorii este imprevizibilă şi galopantă. "E dureros să ştii că viaţa unui copil depinde de o anumită sumă de bani pe care, cu toate eforturile noastre, nu o putem avea. Nu suntem nişte oameni bogaţi. Am vândut pământul pe care l-am deţinut de la părinţi, am vinde şi casa, dar ştim că nu se poate vinde uşor şi tot n-am face banii ăştia", ne spune, îndurerată, Maria Tudorie. În consecinţă, Ionuţ are nevoie de bani rapid, chiar dacă există, teoretic, o şansă ca cheltuielile să îi fie decontate şi de această dată, de stat. 

Radioterapie şi imunoterapie

Terapiile pe care trebuie să le facă Ionuţ nu se practică în România. Este vorba despre radioterapie cu protoni, ale cărei costuri ajung la 35.000 de euro, şi de imunoterapie, timp de un an de zile, care ajunge la 110.000 de euro. Ca să ajungă să beneficieze de această şansă, adolescentul trebuie fie să primească aceşti bani, fie să aştepte, fără o certitudine absolută, să fie ajutat de statul român. 
"Am fost la Direcţia Sanitară. Mi-au spus că mă vor sprijini, numai că timpul nu este în favoarea noastră. Trebuie să mergem la Iaşi să primim de acolo nişte documente, apoi să aşteptăm răspunsul de la Ministerul Sănătăţii pentru ca să ne deconteze. Dar asta doar dacă găsim înţelegere la Iaşi, ca să ne dea aviz favorabil un medic oncopediatru", ne explică mama lui Ionuţ. Cei care vor şi pot să îl sprijine pe Ionuţ ca să înceapă terapiile care i-ar putea stopa evoluţia tumorii şi astfel să îi salveze viaţa pot dona bani într-unul din conturile deschise la Banca Comercială Română, pe numele tatălui, Costel Tudorie:
CONT EURO: RO81RNCB0707323334190001
CONT LEI: RO73RNCB0318032334190001. 
De asemenea, pe numele lui Ionuţ a fost iniţiată o pagină de strângere de fonduri pe Facebook "Împreună pentru Ionuţ", unde doritorii pot dona online, cu un simplu click, orice sumă care i-ar putea aduce o rază de speranţă tânărului şi familiei sale.

Pentru detalii o puteți contacta telefonic pe mama lui Ionuț, Maria Tudorie, apelând numărul 0751014292.

Citit 15044 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 15:22

2 comentarii

  • postat de Naidin Nicoleta Luni, 03 Februarie 2020 13:58 89.136.79.*** Link la comentariu
    0
    0

    Bună ziua! Doresc un nr. de telefon al părinților lui Ionuț, cazul prezentat mai sus.
    Vă mulțumesc!

    Raportează
  • postat de Tacciu Anișoara Luni, 03 Februarie 2020 13:06 82.137.13.*** Link la comentariu
    0
    0

    Bună ziua! Suntem interesati de o acțiune umanitară pentru acest caz. Cum putem lua legătura cu dvs.?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.