Da... cred că-i o pedeapsă „meritată” să mi se trimită şi să primesc atâta şi atâta Cer la uşă! N-am să-i rezist! Că-i greu Cerul! Strivitor de greu! Greu de povara Frumuseţii! Aceea, de Atunci! Aceea, care-mi aducea şi-mi lua somnul, care-mi explica Taina levitaţiei şi care mă pregătea provocator pentru primul pas printre părinţii Poeziei, printre prietenii Parnasului, printre cele Vestale căpietoare, dar şi nimicitoare deopotrivă!... Da... cred că-i cea mai dreap ...

Nu mai răspunzi? nu ştii? nu poţi? nu vrei? nu (ţi)-a ajuns ultima mea scrisoare? eşti ocupată cu duşmanii mei? eşti supărată? dormi? ţi-i noaptea mare? Nu mai răspunzi!... (nu merit, sunt convins!... de fapt, eu nu ţi-am spus nici o-ntrebare!)... Pot să te-anunţ că pe aici a nins din ce în ce mai mult, mai alb, mai tare! Pot să te-anunţ că stau încremenit de-atâta dor şi frig şi frumuseţe, stau îngheţat, stau sfinx, stau infinit... dar sufletul nu poate să-mi îngh ...

Vinerea trecută, când clopotele băteau sfârşitul slujbei de vecernie, o bună samă de scriitori ai Cenaclului „Noduri şi Semne” a hotărât să-l aducă aproape, mult mai aproape, chiar foarte aproape, în sediul cotidianului "Viaţa liberă", pe Poetul care îşi spunea UMNS, adicătelea Uzina de Metafore Nichita Stănescu. Aşadar, fiind împliniţi taman treizeci şi trei de ani de la moartea Îngerului cu o Carte în Mână şi taman treizeci şi trei de ani de la naşterea Cenacl ...

Da... a venit, deşi n-am aşteptat-o! A venit şi a pus veşnicie-n lumânare! Adică a pus iubire! Fără iubire, nici lumina nu are chef să mai umble pe pământ! Ce rost are să fii lumină şi să nu fii dragă nimănui? Să fii lumină şi să te scuipe toţi? Şi să te stingă toţi? Şi să te ignore toţi?... Lumină de lumânare! Lumină de carte! Şi de fulger! Şi de gând! Şi de visare! Şi de mamă! Şi de tată!... Lumina unui băţ de chibrit, noaptea, în mijlocul pădurii, i ...

Draga mea, rachiu-i tare/ şi râvnit ca unghiul drept când mă sâcâie (frenetic!)/ un obtuz pneumosept: anti-fum, anti-alcoolic,/ pro-mărar şi pro-lăptic, anti-vis, pro-bagatelă,/ anti-tot şi pro-nimic! Beau cu gândul (ascuţitul!).../ n-am cătare şi tupeu să stau lângă fleoarcă-ntruna,/ ce se crede paraleu... îmi repugnă leorbăiala,/ răgetul prostesc în târg, tândălirea şi stridenţa,/ aerul de muc şi sfârc! Îmi repugnă urlătorul/ de-orice fel... chiar îi observ ...

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat! Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzole ...

într-un cuvânt cuvântul mă foloseşte cum vrea mă exploatează până la sânge mă cotrobăieşte până la os mă dă de pomană mă vinde mă face (de) urât mă face (de) frumos mă cumpără dă cu mine de pământ dă cu mine de gard mă fluieră mă strigă mă scuipă (să nu mă deoache) mă mă mă dar niciodată nu-(şi) cere iertare până la urmă o să mă vâre (sigur) în mormânt adică într-un cuvânt ...

Sigur că da!...Cum să mă uit în oglindă şi să (nu)-l văd pe acela care a făcut cele mai multe obrăznicii copilăreşti?...şi să nu crăp de ruşine?...şi să nu-i cer Mamei nici o pedepsire exemplară?...şi să mă mai şi fălesc...(pe la horă, pe la moară, pe la gară, pe la joacă, pe la şcoală)...ce măreţ şi viteaz şi deştept şi important sunt sub copacul unei păsări, în faţa unui viţel, în fundul râpii, în lucernă, în tutun, în păpuşoi, în dorul lelei i ...

Moto: [„acum, dacă (nu) ştii ce te aşteaptă,/ rămâi la vorbă, (nu) fugi la faptă!” – anonim folk]   Îmi spune că-i gata să plece acolo, de tot, fără teamă... şi plânge în hohote chioare, şi râde, şi zice că-l cheamă!   Şi umblă încolo şi-ncoace, şi pare stăpân peste lume... dar are sfială-n călcare, şi-n ochi – o tristeţe anume!   Îi spun întrebare străveche şi scurtă şi dreaptă şi clară: pricepe ce-nseamnă lăuntrul acestui scump/unic � ...

Gândurile mele pentru această Alcătuire erau atât de puternice şi impresionante, încât se materializau, puteau fi atinse, puteau fi văzute mergând, puteau fi auzite plângând, puteau fi strânse în  buchete, în poloage, în snopi, puteau fi surprinse pe cărăruia dinspre Acasă şi Dumnezeu, dinspre Dumnezeu şi Acasă! Gândurile sale pentru mine erau atât de puternice şi impresionante, încât se întrupau, încât se transformau în argumente fizice-chimice pipăibile, invinci ...