Îmi pare rău că n-am putut să vin şi eu la împărţirea Veşniciei, măcar sub greutatea lui Amin să simt suflarea Morţii cât de vie-i... să-mi pară foarte greu de suportat această Viaţă lungă şi amară, să mi se pară că am fost uitat Aici, că-s blestemat să mi se pară! Nu mai pot crede Altfel, e târziu... cred doar că Dumnezeu e într-o doară! Nu cred că-i drept să fiu îndepărtat de ceastă sfântă/crudă Ne/Dreptate, să mi se strige că sunt condamnat la Viaţ� ...

Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glezna amantei?... Scriu, sigur că scriu! fiindcă pe ţărână am citit prima oară, nu? fiindcă pe zăpadă am citit a doua oară, nu? fiindcă pe spinarea iubitei am citit a treia oară, nu? fiindcă pe femurul şi pe glezna amantei am citit a o mie şi una oară ce au scris marii romantici şi marii îndrăgostiţi ai timpurilor şi ai vremurilor de la începuturile primei raze de lu ...

1. Am trecut printre înainte şi înapoi, printre dulce şi amar, printre bine şi rău, chiar pe lângă ultimele tale cuvinte am trecut... şi chiar pe lângă liniştea mormântului tău! Era frumos cum nu se (mai) poate decât în basme, decât în iluzii, decât în vis, decât într-o poezie scrisă pe ţărnă, cu degetul... cu orizontul (dinspre totdeauna) deschis!... 2. Am trecut... şi (nu) am lăsat în urmă decât câteva urme de plâns şi candoare, decât câteva urme de păşi ...

Deşi ştiu că exist mulţumită Apei şi că am citit foarte mult despre Apă, nu (m)-am îndrăznit să scriu nici un strop... despre Apă! Nici un pic nu am catadicsit să des/compun măcar una Odă Apei! Nici măcar în vin nu am turnat o picătură de Apă... pentru că nu-mi permit să stric Apa! Apa a inundat Pământul pentru că Potopul chiar a fost Necesar! Dacă n-ar fi Apa, nici piatra n-ar fi... deşi Apa trece, iar pietrele rămân! Fără Apă, nu există Rai! Fără Apă, nu exi ...

Când nu era, ştiam că este... şi, când a fost, nu am crezut... parcă venea dintr-o poveste sfârşită chiar la început! Când nu eram, ştia că este un făt-frumos, dar cam urât de lumea spânzurată peste destinul meu cu nod în gât! Când a venit, a fost venire dinspre alean, dinspre cuvânt... s-o miruiesc şi să mă mire că n-ar mai fi, dacă nu sînt! Când începură toate cele sfinte şi blânde, ni s-au dat cele mai chioare şi mai grele păcate... ultimul păcat! Care p ...

Consideraţiuni şi motivaţii de Viaţă şi de Moarte m-au determinat să umblu prin jurul clădirii fostei halte Docăneasa, aflată pe linia ferată Galaţi-Bârlad, dincolo de Tălăşmani, după ce laşi în urmă feericul târg Bereşti şi treci prin cel mai lung tunel din România! Clădirea despre care fac vorbă aici (cum sunt şi alte multe clădiri specifice de pe aceeaşi rută şi de pe alte rute din Ţara lui Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul) e o ruină! Nu cr ...

Te-aşteaptă fântâna din vale,/ te-aşteaptă fântâna din deal... cu mâinile-ntinse te-aşteaptă/ să vii, s-aduci sfântul Graal al Dragostei tale de Mamă/ plecată în Sus şi în Jos, să vezi unde-ncepe izvorul/ şi susură apa frumos... şi unde se-ntâmplă pornirea/ spre viaţă, spre-aici, spre acum, spre setea ce mângâie chipul/ fântânilor noastre pe drum! Fântânile toate-s bătrâne.../ şi toate-s aproape de cer... toţi suntem bătrâni şi aproape/ puţini într-un ti ...

Vine dinspre nord-est, pe strada Frunzei. Vine la containerele din faţa bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Vine cu căruţa şleampătă. Vine să scociorască prin gunoaie, să adune materiale plastice. Foarte bine. E o muncă şi asta, nu? Bineînţeles, căruţa este trasă de un cal. Vai de mama lui de cal! Vai de mama lui de animal nobil! Slab şi putregăios, mai abitir ca al doamnei Fefeleaga. Nu are decât două potcoave. La piciorul stâng, din faţă. Şi la piciorul drept, din ...

De mult... (cât de mult!)... a plecat înspre mine, dar nu a mai ajuns, nu a mai ajuns...! încă mai am timp şi mai am ne/răbdare, încă nu am nimic de uitat şi de ascuns! Oricum... (oricât de departe ar fi pornit spre inima mea aşteptând vindecare)... trebuia să fi ajuns, trebuia să fie aici...! lipsa ei mă obsedează, mă năruie, mă doare! Şi ce mai întârzie, ce mai întârzie...! (şi timpul se sfarmă, şi vremea se sfarmă)... cred că mă locuieşte o boală incurabilă. ...

Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul Utreniei şi când popimea serioasă se pregăteşte să oficieze slujba pentru Denie, a venit Toamna! N-a venit cu trenul de Iaşi-Bârlad-Galaţi! A venit cu vântul dinspre Siberia! Şi cu acreditare semnată de Serghei Esenin a venit! A venit, dar n-a fost lăsată să intre în Galaţi! Au oprit-o nişte hahalere în bariera Traian! Au oprit-o, au cercetat-o, au percheziţionat-o, au i ...