Turturica mai vrea ambrozie! Cică nu mai are nimic! Nu mai are nimic nici la inimă, nici la suflet, nici la minte! Adică are tot ce-i trebuie la toate! Niciodată nu s-a simţit mai bine decât cum acum!... Îi torn băutură pentru zeu şi zeie! Eu beau rachiu din tescovină, tras de patru ori, tare şi lecuitor ca unghiul drept! Se lasă noaptea! Se lasă şi negura! N-o mai văd pe Turturica! Nici ea nu mă mai vede! Deschid „Tratatul...”, însă nu desluşesc nici o slovă! Trebuie mu ...

!mărturisesc: n-am nici măcar ne/vrednicia de a-nvăţa ce sunt, ce nu-s, de ce şi cum... casc succesiv şi stau aiurea în mişcare, bat darabana şi nu cred în „ergo sum”! !mărturisesc: nu agreez emcepătratul, mă dau la dânsul, dau din devlă în doi peri, îl ocărăsc, zice că (n)-am i/luminare dinspre trecutul unui mare nicăieri! !mărturisesc: sunt repetent la veşnicie, poate-nţeleg ce e-ncâlcit, ce-i descâlcit în ceastă stare lungă, scurtă, mare, mică... în cest ...

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ştie, sigla asta-nsemnează Unitate Primiri Urgenţe, adică locul unde te duci cu ambulanţa sau cu cercul când faci cod negru de boală, eşti primit cu braţele deschise, eşti îndreptat, împrospătat... şi pleci acasă nou-nouţ, ca şi cum a fost doar un vis urât!... Iată, doamna-i la spatele meu! Îndrăznesc s-o întreb ce are... şi cică are ceva la inimă...  sau, mă rog, cic� ...

La început a fost Creierul! Nu se numea creier! Nu avea nume, adicătelea! Nu avea, dar funcţiona! Pot crede că era un creier Mare! Dar, totodată, pot crede că era un creier Mic! Oricum, Mare sau Mic, îşi făcea treaba/datoria! Se comporta, carevasăzică! Nu freca menta universală! Nu umbla cu şolticării! Nu se lăsa pe-o tânjală! Nici vorbă de urzeli, de maşinaţiuni, de muşamalizări, de farafastâcuri şi alte „progrese” ale evoluţiei/emancipării cerebrale! Ochi daţi pe ...

Moto: "Paza bună trece primejdia rea" (proverb românesc) Mă duc să văd ce mai este Acolo, dacă mai este, dacă n-o fi plecat, poate ajung în toată viaţa asta... şi cred că nu mă duc la pomul lăudat! Mă încearcă un fel de plictiseală pe calea aceasta primejdioasă şi lungă până la capătul despre care pot jura că (nu)-mi pasă! Merg... dar nu-mi pierd nici o nădejde... sar frumos, din cuantă-n cuantă... dacă ajung şi este, sigur va să fie o experienţă interesantă ...

Şi cred că merg...şi cred că merg spre-un viitor, parcă ar fi punct fix, final, parc-ar fi gară unde m-aşteaptă cineva, ceva...nu ştiu cine sau ce şi cum şi când ş-a câta oară!   Şi de când merg, n-am auzit şi n-am văzut nimic să-mi spună cât mai am până aproape, până departe, ce primejdii sunt pe drum, dacă încap atâta timp, dacă mă-ncape!   N-am învăţat să mă opresc şi să pricep că nu există înapoi şi înainte în cest de/mers ne/cunoscut, concret ...

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi n-o să se ierte niciodată pentru că nu a vrut să-mi dea mâna! Dar se bucură că sunt de acord să ne suim împreună, acum, la cer, pe scara pe care, iată, ne-a dat-o Dumnezeu aşa de repede! Nici măcar nu-mi mai pasă, nu mă mai interesează că n-am să mai ajung la tata şi la mama, cu lemnele pentru scară! Lasă, că n-or să se supere ei atâta de tare, mai ales că mama o adm ...

Lăsaţi toate Mariile să vină la mine, în cea mai frumoasă Lume din Necunoscut, să vină când clopotele bat pentru Utrenie, să fim împreună chiar de la Început!   Lăsaţi toate Mariile să vină la mine, în cea mai curată Lacrimă de pe Pământ, să vină când clopotele bat pentru Denie şi se aude „noi suntem”, „voi sunteţi”, „ei sunt”!   Lăsaţi toate Mariile să vină la mine, în cea mai simplă Candoare din Univers, să vină când clopotele bat pentru Ve ...

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...