Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Moto: "Când nu vei mai avea puterea să fugi, închide-te în tine" (Vasile Sevastre Ghican) Fiorul scump al cestor devastatoare muzici îmi sun-a dezlegare la strigăt în pustiu... mă uit n-adânc de ceruri... (minciuni imaculate)... şterg ochii, scuip în palme, le fluier şi le scriu! Gol fără timp şi spaţiu: nimic umplut cu zero, de-a dreptul dat (genezei) stam ...
Ambasadorul Distincţiei Universale în Galaţi
Luni, 02 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
În autobuz. Dimineaţă. Douăzeci de minute peste ora şase. În vehiculul friguros şi mirosind a ostil sunt vreo câţiva călători. Ca şi cum n-ar mai fi nici un loc liber, un domn bine, chiar foarte bine, urcă din Ţiglina şi se aşează exact lângă mine. Mă rog, e dreptul dumnealui se stea unde vrea, nu? Deschid ziarul şi citesc titlurile. Îmi atrage atenţia un articol despre celebrul prevăzător de imprevizibil, Hâncu. Mă cutremur când aflu cât de deştept poate fi acest c ...
La mulţi ani şi nu mai votaţi ca oile!
Luni, 02 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am citit chiar în cotidianul nostru că elevii gălăţeni vor învăţa limba chineză. Că există un context favorabil pentru a desluşi tainele limbii pe care premierul Victor Ponta a început s-o iubească subit. Cred că este bine, dar mă tem că pentru mulţi şcolari de pe la noi însăşi limba română a devenit abordabilă precum chineza. * La mulţi ani, dragilor, pentru ziua de ieri! Da, ieri am fost români, chiar dacă unora le este scârbă să promoveze patriotismul. Măcar ...
Am încercat să privesc Sărbătorile Galaţiului prin retina proaspătă a copilului meu, care încă a devenit prea critică şi nu dă semne că ar fi agresată de lucrurile kitschoase şi de accesele de mârlănie ale unora. Mai bine de un sfert de oră, nu a mai contenit să admire cu voce tare şi să ţopăie pe stradă de bucuria luminiţelor aprinse anul acesta pe stâlpi. Fără să mă mai gândesc la preţul prea mare plătit de municipalitate pentru beculeţele de sărbători, am ...
Pariurile zilei: Pentru încasări la început de săptămână
Luni, 02 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
FSV Frankfrut – Bielefeld 1 (cotă 1,85) Este un pariu mai degrabă împotriva oaspeţilor decât o alegere pe mâna gazdelor. Bielefeld nu a început deloc rău campionatul ligii secunde germane, dar ceva s-a întâmplat acolo prin septembrie, de când a devenit ciuca bătăilor. Oaspeţii, penultimul loc, vin după nu mai puţin de opt înfrângeri consecutive şi la aşa o formă execrabilă ar fi păcat să nu mizăm că o vor bifa şi pe a noua. FSV Frankfurt este pe locul 11 şi un ar ...
* A fost nuntă sau botez? De ce-a venit Elena Udrea la botezul nepoţicii prezidenţiale îmbrăcată ca o mireasă? Scuzaţi, dar mie asta îmi inspira rochia aceea din dantelă albă, transparentă, care ţipa erotic pe fiecare rotunjime a divei. Eu ştiu că pentru binele lui Băse, Udrea e în stare să facă pluta şi în cristelniţa de botez, nu doar să se facă fermieră, da’ zău că rochia nu era potrivită. Părerea mea!* A „muşcat-o” găina? Eu credeam că Iulia Albu se răz ...
Ce părere au gălăţenii despre numeroasele străzi neasfaltate din Galaţi
Luni, 02 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În municipiul Galaţi sunt încă multe străzi care nu sunt asfaltate. Consideraţi că sunt şanse ca actuala administraţie să facă ceva în acest sens?Zoica Fotache, 55 de ani: „Străzile arată deplorabil. Am avut şi am mare încredere în domnul primar. Deocamdată văd că demolează gheretele care aveau un aspect urât, chiar dacă acest lucru e cu dus-întors, având în vedere că oamenii au rămas fără locuri de muncă. Aş vrea să le asigure locuri de muncă celor tineri. Am ...
O mamă între mame/ Împărăteasa Augusta Elena - ocrotitoarea arheologilor
Duminică, 01 Decembrie 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost însoţit la cârma Imperiului Bizantin de mama sa, Augusta Elena (+327). Împărăteasa Elena a fost cea care a organizat săpăturile arheologice în Ţara Sfântă şi a scos la iveală Sfânta Cruce pe care a fost răstignit, îngropat şi unde a înviat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ridicând acolo Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii. Ca o continuare a lucrării veşnice a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena stă şi ...
Incendiu devastator la Umbrăreşti. Un bărbat de 90 de ani a murit carbonizat
Duminică, 01 Decembrie 2013 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 90 de ani şi-a pierdut viaţa în dimineaţa zilei de 1 decembrie în urma unui incendiu. Tragedia a avut loc în localitatea Umbrăreşti şi a fost provocată de un coş de fum. „Incendiul a izbucnit la ora 3.44 şi a fost lichidat după mai bine de trei ore. Din primele cercetări, a reieşit că totul a pornit de la un coş de fum defect şi amplasat necorespunzător faţă de materialele inflamabile din construcţia locuinţei”, ne-a explicat maiorul Eugen Chiriţă, purt ...
Oţelul, atât de penibilă încât adversarul şi-a doborât recordul ofensiv în Liga I înainte de pauză
Duminică, 01 Decembrie 2013 15:34 | Publicat în SPORT
* Echipa gălăţeană a fost jalnică în prima parte a meciului cu Viitorul Constanţa, fără nici un şut pe poartă şi cu patru goluri încasate până la pauză
Oţelul le-a oferit suporterilor săi o nouă seară groaznică, după o evoluţie de toată jena în partida din deplasare, cu Viitorul Constanţa. După doar 22 de minute de minute, gazdele conducea cu 3-0, avantaj mărit până la pauză la in incredibil 4-0. Umilinţă totală, în condiţiile unui adversar, Viitorul, care ...