Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
"Reparaţia Furnalul 3 se încheie peste două săptămâni, dar condiţiile de piaţă nu justifică repornirea lui acum. S-ar putea ca piaţa să nu ne ceară repornirea lui nici în trimestrul al treilea, nici în al patrulea", a spus, miercuri, directorul combinatului, Bruno Ribo. Acum operează doar Furnalul 5, care poate produce două milioane de tone de fontă lichidă pe an, de două ori mai mult decât Furnalul 3. ...
ArcelorMittal Galaţi vorbeşte din nou despre importanţa prelungirii după 2014 a dreptului de exploatare a zgurii şi fierului vechi depozitate în haldă  în ultimele decenii. "Visul nostru este ca muntele de deşeuri industriale să devină câmpie", au spus oficialii companiei miercuri, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii, subliniind că, pentru a-şi atinge obiectivul, au nevoie de mai mult timp. Detalii, în ediţia "Viaţa liberă" de vineri, 13 iulie. ...
În zilele toride de vară, atunci când simţim că ne sufocăm de căldură, aerul condiţionat este singurul care ne ajută să trecem prin orele de foc. Deşi au beneficiile lor, aparatele de aer condiţionat pot avea şi efecte nedorite asupra sănătăţii organismului. În camerele în care sunt montate aparatele, de obicei aerul este foarte uscat, ceea ce duce la uscarea pielii, dar şi a mucoaselor, crescând riscul de răceală sau gripă. Aceste boli infecţioase se transmit uşor î ...

Nimic Vodă şi împărăţia dumnealui

Joi, 12 Iulie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Patria-mumă se ţine bine. Poporul dintr-însa tuşeşte uscat a sărăcie, dar e dispus în continuare să pună cocoaşa la dispoziţie pentru a căra noi poveri. Ale altora. Orânduirea nouă se zbate să-şi înfigă mandatele în coasta pleşuvă pe care se văd acum mai bine ca oricând urmele câmpiilor pârjolite şi ale fântânilor otrăvite. În rest, e bine. Foarte bine! Are să vină referendumul menit să consfinţească decizia parlamentului de suspendare din funcţia supremă ...

200 de siderurgişti au protestat în ploaie

Miercuri, 11 Iulie 2012 19:06 | Publicat în EVENIMENT

Siderurgiştii au ieşit miercuri în stradă, nemulţumiţi faţă de situaţia în care se află Combinatul în momentul de faţă. În ciuda ploii, aproximativ 200 de oameni au răspuns apelului Sindicatului Naţional „Solidaritatea” şi s-au adunat pe platforma din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Muncitorii s-au declarat nemulţumiţi de reducerile masive de personal care sunt aşteptate şi au criticat lipsa de reacţie a Guvernului în această problemă. „Se închid uzinele ...

O ploaie de vară a paralizat oraşul (FOTO/VIDEO)

Miercuri, 11 Iulie 2012 17:45 | Publicat în EVENIMENT

UPDATE 20:15 - De la ora 16:15 şi până la ora 18:20, telefonul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a sunat de 33 de ori. „Au fost apeluri de urgenţă pentru copaci căzuţi - pe bulevardul Coşbuc un copac s-a prăbuşit peste pe o maşină, pe strada Oltului un arbore era pe punctul de a se prăbuşi, iar pe strada Alexandru Cel Bun am avut un pom ce stătea să cadă peste o casă. Am avut şi o intervenţie pe strada Cristofor Columb, unde un stâlp de înaltă ten ...

Încă 3.500 de hectare irigate, într-o săptămână

Miercuri, 11 Iulie 2012 15:43 | Publicat în SATUL

Fermierii gălăţeni au irigat, în ultima săptămână, peste 3.500 de hectare de teren, în încercarea de a lupta cu seceta şi canicula care ameninţă culturile. Astfel, dacă până pe data de 2 iulie, filiala gălăţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) raportase udări aplicate pe o suprafaţă de 7400 hectare, până pe data de 7 iulie, inclusiv, se mai irigaseră încă 3.529 de hectare, potrivit celei mai recente informări a ANIF. Cel mai mult a irig ...
* Multe afecţiuni apar din cauza inconştienţei celorlalţi * Chiar dacă putem contracta boli, nu trebuie să renunţăm la înot * Vara este anotimpul pe care-l aşteptăm cu nerăbdare deoarece doar atunci putem merge la piscine sau la mare pentru a ne răcori în zilele toride şi a practica înotul, atât de îndrăgit de persoanele de toate vârstele. Mulţi dintre noi ştiu însă că apa nu înseamnă doar distracţie şi bălăceală, ci şi un mediu propice pentru bacterii şi viru ...

Vezi cum poţi să iei bacalaureatul cu sprijin divin!

Miercuri, 11 Iulie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT

* Dacă orele de la şcoală nu i-au ajutat prea mult, absolvenţii de liceu îşi pot lua bacalaureatul dacă vin la pregătire la biserică * E gratis şi dă rezultate: elevii pregătiţi aici au luat examenele * Cine nu a luat bacalaureatul în prima sesiune şi nici nu are bani de pregătire se poate gândi serios la varianta meditaţiilor la biserică. Cel puţin o parohie din Galaţi organizează astfel de cursuri de pregătire, iar în altele s-ar putea crea grupe de învăţăcei, dac ...
Nouăsprezece absolvenţi de gimnaziu au obţinut anul acesta note maxime la ambele probe ale evaluării naţionale. Cum în spatele acestor note se ascund mii de ore de muncă susţinută, ne face plăcere să vi-i prezentăm pe rând pe cei mai buni dintre gimnazişti. Deja aţi făcut cunoştinţă cu cei cinci care au media de admitere zece curat. Astăzi  vă invităm să cunoaşteţi alţi cinci elevi de 10 de la Şcoala Nr. 29. În următoarele zile îi vom prezenta şi pe ceilalţi ...