Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Suplimente alimentare vândute drept medicamente-minune

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Mare atenţie la suplimentele alimentare fabricate din plante! Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) au efectuat controale, în perioada 25-29 iunie, la 11 societăţi, dintre care trei farmacii, restul fiind magazine de tip Plafar. Deşi nu au aplicat nicio amendă, toate au fost sancţionate cu cel puţin un avertisment deoarece produsele comercializate prezentau abateri privind informarea consumatorilor. Multe din acestea se declarau adevărate medic ...
Nouăsprezece absolvenţi ai şcolilor generale au obţinut anul acesta note maxime la ambele probe ale evaluării naţionale. Deja aţi făcut cunoştinţă cu cei cinci care au media de admitere zece curat şi cu alţi cinci elevi de zece de la Şcoala Nr. 29. Astăzi vi-i prezentăm pe toţi ceilalţi. Roxana pariază pe chimieRoxanei Dumitriu de la CNVA îi place foarte mult chimia şi chiar a avut rezultate bune la concursuri: s-a clasat pe locul al VII-lea la olimpiada judeţeană, iar la ...

"Nu există profesor Bologna fără studenţi Bologna"

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Prof. dr. ing. Marian Bordei are o carieră didactică de aproape 25 de ani şi a câştigat titlul de "Profesor Bologna", alături de alte şase cadre didactice universitare din Galaţi Potrivit studenţilor care l-au votat, Marian Bordei este un profesor care "îşi învaţă studenţii să înveţe şi le deschide drumuri" Este decanul facultăţii de Metalurgie, Ştiinţa materialelor şi Mediu, singura din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” care a obţinut pentru ambele ...
Hăul adânc de circa şapte metri şi lung de aproximativ zece metri zace bine mersi în zona zero a Falezei Superioare de circa jumătate de an Dovadă că nimănui nu i-a mai păsat de ea e că bălăriile au crescut chiar pe sacii cu pământ puşi pe margine să o "protejeze" De mai bine de doi ani, pare să fi devenit o tradiţie apariţia în serie a gropilor, mai mari sau mai mici, în asfaltul Falezei Superioare. Unul dintre puţinele locuri de promenadă din Galaţi (în aces ...

O invitaţie la umbra fluturelui mov

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Stau pe un pat mobil. Stau verticali. Ca să fie înalţi. Ea citeşte. El ascultă. Ea este foarte atentă şi citeşte foarte frumos şi corect. El este foarte atent şi se uită la ea foarte frumos şi corect. Ea citeşte: "întind mâinile şi simt că ating/ trupul tău plecat să aducă/ nişte apă vie pentru sufletul meu/ căzut în nesimţire şi rugă// întind mâinile şi simt că atingi/ lacrimile mele ajunse până/ se îneacă în ele linia vieţii/ descrise veşnic în limba rom ...

Ia mai daţi-vă-n Gitenstein!

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Marele Licurici n-a gustat-o pe asta cu referendumul după voia Guvernului. Ambasadorul Mark Gitenstein, care până acum continua discursul despre curcubeu al lui George W. Bush, a dat-o pe bune: „Este inacceptabil un referendum care nu este în concordanță cu Constituția.” Carevasăzică, ia mai dați-vă-n Gitenstein, că nu sunteți de capul vostru! Și atunci care dictatură în România? Sau, mai bine zis, a cui, nene? * Face ce face Mircea Lucescu, scapă vreo eoliană de intest ...
* Cele mai multe facultăţi fac ierarhia în funcţie de rezultatele la un test grilă * Sunt şi facultăţi la care proba constă într-un interviu *  În perioada 16 iulie - 2 august, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi organizează Admitere pentru Ciclul I de studii universitare de licenţă. În total, sunt scoase la concurs 2.404 de locuri la buget, din care 2.000 sunt pentru studenţi români şi 404 pentru studenţi moldoveni. Acestora li se adaugă şi 1.276 de locu ...

Galaţiul, sufocat de şomaj

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

  Rata şomajului la nivel naţional a fost în iunie de 4,49 la sută, ceea ce se traduce în 404.114 persoane fără locuri de muncă, rezultă din datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit instituţiei, din totalul şomerilor înregistraţi, 131.556 au fost şomeri indemnizaţi şi 272.558 neindemnizaţi. Teoretic, numărul şomerilor a scăzut faţă de luna anterioară cu 5.824 de persoane. Problema este că numărul şomerilor neind ...

Voineşti, mahalaua însetată de apă

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SATUL

Ştefan Enache, zis Ţicnaliu, mecanic auto şi agricultor, cu domiciliul pe str. Trandafirilor, în centru: „Fac o pauză, după ce am cărat, cu Dacia, 1.000 de litri de apă. Ulucul de la cişmeaua lui Pricop Cornel, când m-am dus acolo, dimineaţă, era deja gol. Întorcând maşina, am plecat în viteză spre cealaltă sursă de apă - ulucul de la IRIC, unde se aflau, stând la rând, vreo 15-20 de căruţe încărcate cu butoaie şi bidoane mari, goale. Permiţându-mi-se să intru în ...

Peşte crud pe piţi goală

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA

* Mama Natură a divorţat de tata natură. Pe vremea când sânii ei mari şi grei explodau ca artificiile, goi-goluţi, din tortul de frişcă, fix la cumpăna dintre ani, Dan Negru şedea pregătit să-i tragă un duş cu şampanie de Anul Nou. Atunci părea greu de crezut că Roxana Ionescu va fi şi altceva decât blonda voluptoasă şi nurlie încoronată Mama Natură la „Ciao Darwin”! Iată însă că se poate să-ţi începi cariera dezbrăcându-te şi să te acoperi apoi cu decenţ ...