Patria-mumă se ţine bine. Poporul dintr-însa tuşeşte uscat a sărăcie, dar e dispus în continuare să pună cocoaşa la dispoziţie pentru a căra noi poveri. Ale altora. Orânduirea nouă se zbate să-şi înfigă mandatele în coasta pleşuvă pe care se văd acum mai bine ca oricând urmele câmpiilor pârjolite şi ale fântânilor otrăvite.
În rest, e bine. Foarte bine! Are să vină referendumul menit să consfinţească decizia parlamentului de suspendare din funcţia supremă în stat a lui traian băsescu. Vine cu siguranţă, chiar dacă până aseară regulile care vor trebui respectate şi dacă decizia politică a parlamentarilor va fi întărită legal prin prezenţa la vot a jumătate plus unul dintre cetăţenii înscrişi în listele electorale sau dacă rezultatele se vor înscrie la final indiferent de numărul de votanţi.
Dacă vorbim despre cum se va vota, lucrurile sunt ceva mai complicate decât par. Nu este doar un ghem de supoziţii scornit pentru distrarea mâţei electorale.
Lucrurile astea nu trebuie să fie interpretate politic şi sunt extrem de grave.
Dacă guvernul şi preşedintele interimar ar fi întârziat promulgarea legii referendumului în condiţiile cerute de către Curtea Constituţională şi se impunea regula prin care nu va apărea condiţia de validare a rezultatului cu prezenţa a cel puţin jumătate plus unul din numărul de alegători, atunci am fi avut o problemă... constituţională. Una serioasă, cu implicaţii profund nedemocratice. Adică s-ar fi refuzat respectarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale în numele unor ambiţii politice. N-a fost chiar aşa. De la Bruxelles, premierul a afirmat cu jumătate de gură că va respecta decizia CCR. Puterea a fost însă şovăielnică pe acest subiect, iar lucrurile nu s-au încheiat încă.
De ce le e teamă celor de la usl? De o lipsă totală de interes la scrutinul pentru suspendarea preşedintelui, care ar putea duce la întoarcerea lui băsescu la Cotroceni. Or, în condiţiile în care lipsa votanţilor de la urne nu este nimic altceva decât răspunsul românilor la felul în care s-a făcut politica în ultimii 20 de ani, atunci nimeni n-ar trebui să fie supărat.
În tot acest timp ne pierdem timpul făcându-ne griji că Europa se uită chiorâş la noi şi că sunt deja luate în discuţie riscul scăderii ratingului de ţară şi integrarea incompletă în gaşca europeană. Ar trebui să le rupem bilete la intrare, adicătelea să învăţăm cumva să scoatem profit de pe urma neajunsurilor care ne caracterizează ţara. Dar nu o facem.
În plus, noua putere se plânge că vechea putere a avut grijă să azvârle cu săgeţi otrăvite către liderii europeni, şi că asta poate să ne distrugă. Prilej pentru proaspeţii guvernanţi să se joace de-a diplomaţia şi să meargă să dea explicaţii noi despre cum văd ei realitatea, către Schulz, van Rompuy şi Barroso. Deşi niciunul dintre aceştia nu le-a cerut şi mă tem că nu tropăie în aşteptarea unor lămuriri, pe care premierul victor ponta aşteptă să le scotă din joben.
Asta e România zilelor noastre. O orânduire incertă, cu dificultăţi de adaptare la prevederile legilor, dar cu ambiţii europene şi sete de înaintare. Să-i dăm bice!
