Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Magistraţii din Galaţi, cu excepţia celor de la Tribunal, au luat parte joi la acţiunea de protest iniţiată la nivel naţional ca urmare a deciziei Ministerului de Justiţie de a tăia sporul de 50 la sută pentru solicitare neuropsihică. Judecătorii au suspendat şedinţele de judecată în intervalul orar 9:00 - 12:00 şi au susţinut că vor analiza posibilitatea boicotării alegerilor prezidenţiale, neparticipând la procesele electorale. "Am decis să suspendăm şedinţele zilnic ...
În această vară, doar cadrele didactice din municipiul Tecuci şi din câteva localităţi gălăţene primesc sau au primit deja prima de vacanţă. De altfel, primăriile din Tecuci, Matca, Tuluceşti, Barcea, Corod şi Drăgăneşti acordă pentru prima dată profesorilor această primă. Deşi dreptul la prima de vacanţă (sau de concediu) este stipulat în Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, reînnoit anual de către sindicatele repre ...
Cinci sute de candidaţi cu note mai mari, după contestaţii
Vineri, 10 Iulie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Procentul de promovabilitate la Galaţi, peste 62 la sută * După reevaluarea lucrărilor la contestaţii, procentrul de promovabilite la examenul de bacalaureat de la Galaţi a crescut, dar nu spectaculos. Astfel, promovabilitatea este mai mare cu aproape trei procente, de la 59,82 la sută la 62,46 la sută. Dintre cele 1.832 de contestaţii depuse de candidaţii gălăţeni, 564 au fost modificate în favoarea contestatarilor. Dintre acestea, în 179 de cazuri este vorba despre acordarea u ...
* Absolvenţii facultăţilor fără acreditare sau fără autorizaţie provizorie de funcţionare nu intră la examenul de săptămâna viitoare * Profesorii fără acte în regulă şi-ar putea pierde posturile * Vânătoarea universităţilor particulare cu facultăţi neacreditate sau nici măcar autorizate, care acordă, însă, diplome pe bandă rulantă. Aşa s-ar putea traduce decizia Ministerului Educaţiei care, în acest an, a cerut verificarea la sânge a diplomelor participanţilor ...
Despre părinţi şi copii, despre legătura specială care-i uneşte, acel conglomerat de emoţii aproape imposibil de explicat, scriem des. Ne referim la grijile părinţilor cu copii bolnavi, cerem ajutorul semenilor în numele lor, suntem lângă familiile candidaţilor la examene, le vedem frământarea. De cele mai multe ori, durerile, neputinţele, frustrările că nu pot oferi mai mult le aparţin părinţilor. Copiilor, ajunşi adulţi, mai rar. Am cunoscut, de-a lungul vieţii, şi cop ...
Toader vrea Galaţiul, din nou, capitală zonală
Vineri, 10 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru… * „Am solicitat ministrului Economiei să revină asupra anomaliilor apărute în instituţiile deconcentrate şi am solicitat în mod expres ca să revină la nivelul judeţului Inspectoratul de Stat în Construcţii, care la ora actuală, este o formă ambiguă, la Constanţa. N-are nici un rost să te duci pentru aviz şi să te întorci înapoi!”, a declarat, după o discuţie cu ministrul Adriean Videanu, şeful filialei gălăţene a PD-L, Mirce ...
Încep lucrările pe drumul Cudalbi – Băleni
Vineri, 10 Iulie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Vom putea circula pe noul drum spre sfârşitul anului, afirmă preşedintele CJ, Eugen Chebac * Acum e „vai de mama lui” * Săptămâna viitoare vor începe lucrările de asfaltare şi realizarea de şanţuri, podeţe şi un pod nou pentru drumul dintre Cudalbi şi Băleni, a apreciat ieri, 9 iulie, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, la lansarea oficială a proiectului de finanţare europeană câştigat de Consiliul Judeţului, în parteneriat cu comunele Băleni şi Cud ...
Deputatul PC Bogdan Ciucă (foto), purtător de cuvânt la nivel naţional al conservatorilor, a prezentat ieri câteva propuneri făcute Guvernului de alianţa PSD + PC despre care nu s-a prea vorbit, deşi sunt aspecte interesante. A vorbit despre propunerea de a extinde Programul „Rabla” şi asupra maşinilor şi tractoarelor care se folosesc în agricultură. Scăpând de fierătaniile din bătătură, agricultorii ar putea achiziţiona mai convenabil un tractor nou, care să fie fabrica ...
* Nici o firmă din Galaţi n-a întrunit punctajul necesar câştigării licitaţiei * Firma câştigătoare, implicată în scandalul Videanu * De miercuri, 15 iulie, şoferii trebuie să evite să-şi mai facă trasee care să includă strada Basarabiei, pe tronsonul cuprins între bulevardul George Coşbuc şi Piaţa Energiei. Aici vor începe, în sfârşit, la aproape trei luni şi jumătate de la lansarea proiectului, lucrări de modernizare a străzii. Lucrările, în valoare de 10.390 ...
Retrogradarea formaţiei FC Argeş în Liga a II-a de fotbal nu l-a făcut pe directorul general al Oţelului, Marius Stan, să exulte. Deşi prin eliminarea grupării piteştene echipa sa urcă un loc în clasament (poziţia 11), Stan susţine că prefera să câştige pe teren acest lucru. „S-a făcut dreptate, asta este clar. Mă aşteptam la această decizie, dar pot spune că-mi pare rău de jucătorii, antrenorii şi publicul din Piteşti. Ei n-au nicio vină de cele întâmplate. Aş fi ...