Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, la o nouă strigare

Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, la o nouă strigare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prea puţin timp pentru a analiza un act atât de important, susţin sindicatele din domeniu * VEZI AICI PROIECTUL LEGII EDUCAŢIEI NAŢIONALE (în format pdf) *

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar şi universitar, angajaţii instituţiilor de învăţământ şi ceilalţi factori interesaţi au la dispoziţie doar 14 zile pentru a analiza forma noului proiect al Legii Educaţiei Naţionale.

„Este insuficient pentru a înainta propuneri”, susţine liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu, în asentimentul reprezentanţilor celorlalte organizaţii sindicale de la nivel naţional.

De altfel, la întâlnirea de joi, unde au pus la punct o strategie comună privind protestele din perioada următoare, cele patru federaţii reprezentative din educaţie au trecut pe lista nemulţumirilor şi acest aspect.

„Miniştrii anteriori care au propus un proiect al Legii Educaţiei ne-au chemat la discuţii înainte de a propune o variantă forurilor superioare. Acum nu s-a întâmplat aşa, ministrul Funeriu spunând că cea mai mare parte a proiectului este deja cunoscută”, spune Constantin Ciosu.

Ciosu a adăugat că, din perspectiva FEN, varianta de proiect nu aduce elemente de reformă autentică pentru că „reforma nu se face cu lucruri de suprafaţă, schimbând forma de examen la bacalaureat sau micşorând numărul de ore la clasă, fără să faci schimbări în curriculum”.

Deşi, vineri, nu reuşise să parcurgă în întregime textul proiectului, sindicalistul a punctat câteva elemente:

„Nu cred că noua modalitate de angajare, fără examen de titularizare, pe bază de concurs în şcoli, este bună, pentru că nu garantează nimeni faptul că acest concurs se face corect. Practic, dispare orice mişcare a personalului didactic”.

„Apoi, personalul didactic din învăţământ va avea doar funcţia de profesor, asta însemnând că educatorii, învăţătorii şi institutorii cu liceu pedagogic şi cu licenţă într-o altă specializare vor trebui să aibă masterul didactic, în maxim 10 ani”.

„Apoi, ar trebui să te pregăteşti 6 ani, ca să ajungi în sistem şi să iei un salariu nemotivant?”.

Conform deciziei comune a celor patru federaţii din educaţie, pe 25 martie, în toate şcolile din ţară, ar urma să fie dezbătută noua variantă a legii care schimbă faţa învăţământului.

Avizat de Guvern în urma primei lecturi, proiectul Legii Educaţiei Naţionale este supus dezbaterii publice timp de două săptămâni.

La finalul acestei perioade, legea în proiect va reveni la Guvern, pentru aprobare, Executivul urmând să-l trimită apoi la Parlament, în vederea dezbaterii şi adoptării.

Proiectul de lege se găseşte pe www.edu.ro, dar îl puteţi accesa şi aici, pe siteul „Vieţii libere”.

Citit 1335 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.