Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Credincioșii gălățeni s-au închinat la moaștele Sf. Atanasie Patelarie

Miercuri, 04 Mai 2022 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Biserica "Sf. Nicolae şi Sf. Atanasie Patelarie" din centrul municipiului şi biserica din lemn "Sf. Atanasie Patelarie" din cartierul Micro 17 și-au sărbătorit luni, 2 mai, ocrotitorul spiritual. Sfântului Ierarh Atanasie, originar din Insula Creta, a fost mitropolit al Tesalonicului şi mai apoi patriarh al Constantinopolului, precum şi păstor al credincioşilor de la Dunărea de Jos, la jumătatea secolului al XVII-lea. "La biserica din lemn închinată Sfântului Ierarh Atanasie Pat ...

Europa va aduce gaz lichefiat din statele africane

Marți, 03 Mai 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană (UE) va încerca să îşi extindă cooperarea cu statele africane pentru a putea să înlocuiască importurile de gaze ruseşti şi a-şi reduce dependenţa de Moscova cu aproape două treimi în acest an, informează Bloomberg. Potrivit unui proiect de document european, consultat de Bloomberg News, în special ţările din vestul Africii, precum Nigeria, Senegal şi Angola, oferă un potenţial nefolosit în domeniul gazelor naturale lichefiate. O comunicare cu privire la a ...

Integritatea Ucrainei, condiție pentru neutralitatea țării

Marți, 03 Mai 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condiţionat neutralitatea cerută ţării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas (est) şi a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014, relatează EFE. Într-un interviu pentru Al Arabiya, Zelenski a afirmat că "ruşii insistă asupra neutralităţii, iar pentru noi cel mai important este eliberarea Donbasului şi a tuturor teritoriilor ocupate temporar, precum şi a peninsulei Crime ...

Rusia acuză Israelul că îi sprijină pe "neonaziștii din Ucraina"

Marți, 03 Mai 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a acuzat marţi Israelul că îi sprijină pe ''neonaziştii din Ucraina'', amplificând astfel o dispută începută după ce şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a susţinut că Adolf Hitler avea origini evreieşti, potrivit Reuters. Israelul l-a criticat luni pe Lavrov, spunând că afirmaţia sa, făcută într-un discurs în care a vorbit despre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care este evreu, este un fals "de neiertat", care minimali ...

Vladimir Putin face urechea toacă la solicitările Papei Francisc

Marți, 03 Mai 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a dezvăluit într-un interviu publicat marţi de cotidianul italian Corriere della Sera că a solicitat să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, ca să-i ceară să pună capăt războiului din Ucraina, dar că încă nu a primit niciun răspuns, transmite EFE. Suveranul pontif a explicat că, deşi a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, încă nu a vorbit şi cu Putin, care l-a sunat în decembrie, pentru a-l fe ...

"Rusia vrea să deschidă un nou front în Transnistria"

Luni, 02 Mai 2022 15:00 | Publicat în Război în Ucraina
Surse militare din Rusia caută să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, dinspre Republica Moldova, iar mai multe "indicii" arată că într-un viitor apropiat este posibil un atac asupra acestei foste republici sovietice, afirmă surse militare ucrainene, citate de cotidianul britanic The Times. Atacul le-ar permite forţelor ruse să pătrundă în portul ucrainean Odessa. Tensiunile au sporit în Transnistria, după o serie de "atacuri teroriste". Analiştii occidentali cred că obie ...

Ungaria și Slovacia, scutite de embargoul asupra petrolului rusesc

Luni, 02 Mai 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană ar putea acorda Ungariei şi Slovaciei o excepţie de la embargoul privind achiziţiile de petrol din Rusia, care este pregătit în prezent de executivul european, având în vedere dependenţa crescută a celor două state membre de ţiţeiul rusesc, au declarat luni pentru Reuters doi oficiali europeni. Comisia ar urma să finalizeze marţi pregătirile pentru cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei. Noul pachet de sancţiuni ...

Serghei Lavrov: La fel ca "nazistul" Zelenski, "Hitler avea sânge evreiesc"

Luni, 02 Mai 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov se confruntă cu critici puternice, după ce a susţinut din nou că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care este evreu, se comportă ca un nazist şi că Hitler avea sânge evreiesc, scrie luni agenţia de presă TPS Israel. Lavrov a declarat duminică, într-un interviu acordat canalului de ştiri italian Zona Bianca, faptul că Zelenski este evreu "nu neagă elementele naziste din Ucraina. Cred că şi Hitler avea sânge evreiesc. Unii dintre c ...

Ucraina a închis oficial porturile de la Marea Neagră și Marea Azov

Luni, 02 Mai 2022 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Ucraina a decis să închidă, în mod oficial, cele patru porturi de la Marea Neagră şi Marea Azov care au fost capturate de forţele ruseşti, a anunţat luni Ministerul ucrainean al Agriculturii, transmite Reuters. Porturile Mariupol, Berdiansk şi Skadovsk de la Marea Azov, precum şi portul Herson de la Marea Neagră sunt închise "până la restabilirea controlului", au informat autorităţile ucraineane, într-un comunicat de presă. "Adoptarea acestei măsuri a fost decisă ca urmare ...

Prima etapă a modernizării Portului Galați, scoasă a șaptea oară la licitație

Marți, 03 Mai 2022 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Licitația pentru lucrările din cadrul proiectului Platformă Multimodală Galați - Etapa 1 - "Modernizarea infrastructurii portuare" a fost (re)lansată, în mod oficial, pe 29 aprilie, pe platforma electronică de achiziții publice (SEAP). Este pentru a... șaptea oară când APDM Galați încearcă să găsească un constructor pentru această etapă a investiției, evaluată în prezent la 179,4 milioane de lei. O primă licitaţie pentru PMG - Etapa 1 a fost lansată în 2018, au fost p ...
Pagina 324 din 932