Anca Melinte

Anca Melinte

Ce TRUPE vor cânta de REVELION la Galaţi

Marți, 23 Decembrie 2014 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţeni, în noaptea dintre ani vom petrece la Revelionul în aer liber, organizat de Primăria municipiului Galaţi, Consiliul Local şi Teatrul Muzical ”Nae Leonard” numai cu vedete româneşti. Municipalitatea a dezvăluit deja că ne-a pregătit un show muzical şi pirotehnic de excepţie, sau, pe scurt, un ROVELION. Marea petrecere va avea loc în parcarea de la Galaţi Shopping City, începând cu ora 20,00. Prima care va urca pe scenă pentru a încinge atmosfera este gălăţea ...

25 de ani de DEMOCRAŢIE/ Ei puteau fi preşedinţii României, dar au pierdut ALEGERILE

Luni, 22 Decembrie 2014 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Istoria alegerilor îi va reţine doar ca principalii adversari ai câştigătorilor alegerilor prezidenţiale şi ca perdanţi. Noi credem că este important de ştiut cine puteau fi preşedinţii României. În 1990, pe locul al doilea în topul preferinţelor electoratului s-a aflat, cu 10,64 procente liberalul Radu Câmpeanu. În 1992, cel care putea fi preşedintele ţării noastre este chiar cel care ne-a devenit şef de stat patru ani mai târziu – Emil Constantinescu, şi care astfel ...

PREŞEDINŢII României în 25 de ani de democraţie. De la Duminica orbului la Revoluţia pe Facebook

Luni, 22 Decembrie 2014 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* În 25 de ani de la Revoluţie, românii au avut „un preşedinte pentru liniştea noastră”, un preşedinte „învins de sistem”, un preşedinte „jucător” şi, de ieri, un preşedinte care crede în „puterea lucrului bine făcut” *România a petrecut zece ani cu Ion Iliescu, patru ani cu Emil Constantinescu, zece ani cu Traian Băsescu şi e gata pentru cinci ani cu Klaus Iohannis În 25 de ani de democraţie, românii au ajuns la al patrulea preşedinte ales, dar au avut ş ...

La Galaţi a învăţat să cânte!/ Alexandra Crişan, în FINALA X Factor (VIDEO)

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 14:45 | Publicat în MAGAZIN
Invincibilă, aşa s-a dovedit a fi Alexandra Crişan la X Factor. Artista care a copilărit şi şi-a făcut studiile muzicale la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi s-a calificat vineri, după miezul nopţii, în marea finală a X Factor. Graţie voturilor primite din partea telespectatorilor, Alexandra Crişan, care a oferit două momente muzicale excepţionale, a trecut cu brio de cele două probe ale semifinalei X Factor. Jos pălăria! Alexandra Crişan a fost cea care a de ...

GALA PREMIILOR MUNICIPIULUI GALAŢI: Primăria RECOMPENSEAZĂ excelenţa

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Teatrul Muzical „Nae Leonard” va găzdui duminică, 21 decembrie 2014, de la ora 18,00, Gala Premiilor municipiului Galaţi, eveniment în cadrul căruia vor fi decernate şi titlurile de ”Cetăţean de Onoare”. Cei care vor primi înalta distincţie de Cetăţean de Onoare al Galaţiului sunt: ing. Corneliu Cloşcă, specialist în construcţii navale, Vasile Joantă, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Martens SA, scriitorul şi omul de cultură Cor ...

GĂLĂŢENCE TALENTATE/ Diana şi Andreea au dat PRIMELE AUTOGRAFE de „Next Star” (VIDEO)

Vineri, 19 Decembrie 2014 19:00 | Publicat în MAGAZIN
Diana Movilă, pe numele de scenă „Gogo”, şi Andreea Mihai au făcut spectacol joi seara, în marea finală a „Next Star”. Special pentru ele, pe scena Antenei 1 a nins! Înainte de a urca pe scenă, Diana Movilă a povestit cu umor cum i s-a schimbat viaţa de când a câştigat ediţia a 11-a a Next Star. A fost recunoscută pe stradă, admirată, felicitată, iar telefonul i s-a închis sub bombardamentul de cereri de prietenie şi notificări.   ...

Sexul. După 40 de ani

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Pârnaie de lux pentru aleşi. E drept, bravii noştri aleşi pot avea vacanţe exotice în locuri mirifice şi exclusiviste, îşi pot trata bolile în spitale ultraperformante şi ultradotate, dar din păcate, nu pot face pârnaie pentru corupţie în vreun bulău de cinci stele. Aşa că, dacă tot se aglomerează penitenciarele, şi-au zis să-şi ia măsuri, să nu stea la înghesuială şi în condiţii proaste, şi să vâre un milion de euro din bugetul ţării într-o nouă închisoar ...

PREJUDICIUL de la Inelul de Rocadă, RECUPERAT

Vineri, 19 Decembrie 2014 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a îndeplinit deja decizia de recuperare a prejudiciului de 170.000 de lei impusă de Curtea de Conturi, după ce instituţia de control a descoperit că municipalitatea a plătit lucrări care nu s-au executat şi la costuri mult mai mari. După cum v-am mai informat, lucrarea cu pricina viza înlocuirea bordurilor şi repararea covorului asfaltic la Inelul de Rocadă din strada Brăilei, pentru care, printre altele, se plătiseră nejustificat 52.000 de lei pentru închirier ...

Modernizarea STRĂZII Mihai Bravu, scoasă la LICITAŢIE

Vineri, 19 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a lansat invitaţia de participare la licitaţie pentru lucrările de modernizare a străzii Mihai Bravu, tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Gării – Gara CFR. Reabilitarea urbană a acestui segment de 0,613 km nu trebuie să dureze mai mult de nouă luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de cinci ani. Pe această arteră se vor executa: lucrări de dezafectare a liniilor de tramvai şi demontare a reţelei de contact, drumuri, alimentare cu ap ...

Două gălăţence în finala Next Star

Joi, 18 Decembrie 2014 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Competiţia copiilor talentaţi, „Next Star”, îşi va decide, în această seară, de la ora 20,30, marele câştigător. Aşa că aveţi toate motivele din lume să daţi televizoarele pe Antena 1! În primul rând pentru a-l vedea pe Ivan Patzaichin, cel care va înmâna trofeul „Next Star” câştigătorului celui de-al patrulea sezon. În al doilea rând pentru a vedea spectacolul de excepţie pregătit de concurenţi şi în special pe gălăţencele noastre. Aşa cum ştiţi deja, ...
Pagina 990 din 1583