Protejarea mediului, condiție pentru accesarea banilor europeni, în perioada 2021-2027

Protejarea mediului, condiție pentru accesarea banilor europeni, în perioada 2021-2027
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Noul Program Regional Sud-Est (PR S-E) 2021-2027 are în vedere și o serie de elemente care caracterizează contextul regional, cele șase judeţe din regiune - Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea - fiind caracterizate de disparități de dezvoltare.

Intraregional, Constanța înregistrează cel mai ridicat nivel de dezvoltare, cu o valoare a PIB de cinci ori mai mare decât Tulcea, județ situat pe ultimul loc. De altfel, județele Constanța, Galați și Brăila sunt clasificate, la nivelul Uniunii Europene, ca fiind teritorii NUTS3 "intermediare" (20-50% din populație locuiește în mediul rural), în vreme ce Tulcea, Vrancea și Buzăul sunt rurale, cu peste 50% din populație locuind în comune. Per ansamblu, Regiunea de Sud-Est este mai puţin dezvoltată, având un PIB situat la 39,5% din media UE 27, mai mic cu 18% decât media națională.

Nivelul de urbanizare este redus (53% din populație trăiește în mediul urban), iar 48,8% din teritoriu este exclusiv agricol. În plus, dacă județele Constanța și Galați au un mediu de afaceri mai dezvoltat, cu sectoare puternice în domeniile naval, TIC și turism, ele contribuie cu 58% la PIB-ul regional, în timp ce Brăila, Buzău și Vrancea sunt preponderent agricole. În Tulcea este preponderent domeniul acvaculturii și pescuitului, domeniu cu forță de muncă mai puțin calificată și cu intensitate scăzută a tehnologiei.

Dincolo de toate aceste disparități economice și sociale deja identificate, pentru noua perioadă de programare a accesării fondurilor europene, PR S-E 2021-2027 prezintă o condiționare legată de principiul/evaluarea DNSH - "Do Not Significant Harm", pe scurt "a nu prejudicia semnificativ mediul".

Mai concret, potrivit proiecțiilor climatice disponibile la nivel european și global, Regiunea de Sud-Est va fi afectată în special de creșterea temperaturii. Pe fondul creșterii valorilor termice, se poate produce creșterea intensității și frecvenței valurilor de căldură, a riscului de secetă și de declanșare de incendii de vegetație, dar și a gradului de torențialitate a precipitațiilor, ceea ce poate determina o creștere a riscului de inundații.

În acest context, finanțarea proiectelor din regiune cu fonduri europene va trebui să țină seama de o serie de provocări legate de atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, utilizarea durabilă și protejarea resurselor de apă și a celor marine, trecerea către o economie circulară, inclusiv prevenirea și reciclarea deșeurilor, prevenirea și controlul poluării în aer, apă sau sol, precum și protecția și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor.

De altfel, unul dintre obiectivele principale ale programului de finanțare este acela de trecere către o regiune cu orașe prietenoase cu mediul și mai rezilientă la riscuri, inclusiv prin promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și creșterea protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare, acestea fiind doar două exemple de obiective specifice.

Programul Regional Sud-Est 2021-2027 beneficiază de o alocare totală de 1,48 miliarde de euro, iar investițiile finanțate vor sprijini specializarea inteligentă și inovarea, IMM-urile, digitalizarea, eficiența energetică a clădirilor, dezvoltarea urbană, infrastructura verde, mobilitatea urbană și conectivitatea regională, infrastructura educațională, regenerarea urbană, valorificarea patrimoniului natural/cultural.

Citit 2137 ori Ultima modificare Marți, 19 Septembrie 2023 12:22

5 comentarii

  • postat de Nicusor
    Duminică, 17 Septembrie 2023 21:52
    5.13.144.***
    Nu mai vorbim de spatiul verde, plasele antiburuieni si asa zisele sisteme de stropire care functioneaza numai pe scuaruri nu si in zona trotuarelor.
    0
    1
  • postat de Nicusor
    Duminică, 17 Septembrie 2023 21:52
    5.13.144.***
    Copacii plantati de catre Gospodarire Urbana sunt plantati in gropi foarte putin adanci (se usuca foarte repede si prin replantare se mai cheltuisc alti bani de la bugetul local). Sunt plantati copaci inalti, cu trunchiul subtire si cateva frunze la coroana.
    0
    1
  • postat de Nicusor
    Duminică, 17 Septembrie 2023 21:52
    5.13.144.***
    "Creșterea protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane" se realizeaza prin cat mai multa DEFRISARE si CAT MAI MULTA BETONARE ???
    0
    1
  • postat de marr
    Duminică, 17 Septembrie 2023 20:31
    86.124.201.***
    E clar . N-o sa vedem nici banii astia .
    (fara sa fiu paranoic)Ma si asteptam sa apara fel de fel de 'conditii' . Nu ca mediul nu ar merita protejat ...dar de ce am senzatia ca acele conditionari sunt intentionat puse ...domnii in cauza (uitandu-se la palmares) stiind ca o sa picam Testu'.
    0
    1
  • postat de Albert
    Duminică, 17 Septembrie 2023 18:27
    86.124.202.***
    Cu reciclarea deșeurilor cum stam? Deocamdată, vorbărie fără valoare. Vom auzi și mai multa cu cât ne apropiem de anul alegerilor. Mergeți în piață centrala, mergeți pe str Movilei, mergeți pe str N Alexandrescu, etc și va veți convinge.
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.