Bila albă merge la Primăria municipiului Galaţi pentru planul de modernizare al ghetoului G4, din spatele Spitalului Judeţean. Blocul cu locuinţe sociale este în acest moment în stare deplorabilă şi mai are şi bulină roşie. Proiectul aprobat în Consiliul Local implică lucrări la structura de rezistenţă, reabilitare termică şi refacerea finisajelor, hidroizolaţii, refacerea şi modernizarea instalaţiilor interioare şi a reţelelor electrice, sanitare, de ventilare, alimentarea cu apă şi canalizare, iar Primăria face demersuri pentru atragerea fondurilor europene pentru realizarea lucrărilor. Bila neagră merge tot la Primăria Galaţi, pentru întârzierea asfaltării surpării de pe bulevardul Dunărea, din faţa Cimitirului Cătuşa. După ce a fost adus carosabilul la nivel acum aproape două săptămâni, tot au existat promisiuni că în locul pământului şi pietrişului va apărea şi asfaltul, însă zona a rămas la fel. Dacă în prima săptămână de la lucrări purtătorul de cuvânt al Primăriei a spus că lucrarea va fi finalizată, în a doua săptămână cel care promisese peticul de asfalt a fost Radu Dinu, directorul Direcţiei de Lucrări şi Infrastructură din cadrul Primăriei Galaţi. Singura scuză ar fi că toţi au fost ocupaţi de finalizarea Parcului Viva, dar parcă nu merge nici asta, la câţi oameni sunt în Primărie.
Petice de asfalt uitate în spatele proiectelor măreţe Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: