Firme iubite de primării, firme fericite

Firme iubite de primării, firme fericite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bila albă pentru vestea bună pe care ne-a dat-o Primăria municipiului Galaţi, respectiv începerea, la sfârşitul lunii martie, a lucrărilor de reparaţie a Viaductului. Chiar dacă, în prima fază, lucrările nu ţintesc reparaţii capitale, important este că traficul uşor va fi posibil din vară. Structura de rezistenţă va trebui, ce-i drept, să mai aştepte, dar cel puţin se face un pas.

Bila neagră merge către primăriile din judeţ, dar şi către instituţiile publice, care, în 2012, aşa cum arată raporturile Curţii de Conturi, au divizat contracte, pentru a evita licitaţiile şi pentru a atribui în mod direct contracte pentru achiziţionarea unor produse, servicii sau lucrări, astfel încât să îngraşe conturile societăţilor prietene. Astfel, şefii primăriilor şi instituţiilor în cauză au dat contractele cui au vrut ei şi au negociat preţul după bunul lor plac. Totul se reduce la afaceri personale, deşi se cheltuiesc bani publici. Interesul cetăţeanului, care ar fi trebuit să fie scopul oricărei instituţii publice, este dat la o parte pentru păstrarea unor prietenii şi pentru îngroşarea buzunarului firmelor cu pile. Cadourile de acest gen sunt o practică destul de veche şi, chiar dacă se mai dau amenzi, asta nu pare o piedică pentru şmecherii cu funcţii. Gândirea unor anumite condiţii de participare în caietele de sarcini reprezintă o altă formă de dedicare a contractelor la care recurg mai marii instituţiilor publice, totul e ca lucrarea să ajungă la cine trebuie şi să omoare din faşă orice posibilă competiţie.

Citit 11234 ori Ultima modificare Duminică, 16 Februarie 2014 16:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.