
Maria Măndiţă
Finanţare nerambursabilă pentru Şcoala 38
Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Răzvan Murgeanu (foto), secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, se va afla, astăzi, la Galaţi, unde va semna, alături de reprezentanţii administraţiei publice locale, contractul de finanţare nerambursabilă a proiectului „Modernizarea şi reabilitarea Şcolii nr. 38 din municipiul Galaţi”. Proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, d ...
Florentina Iugan (34 de ani), noul arhitect-şef al Galaţiului
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a prezentat-o, ieri, 27 mai, la conferinţa de presă, pe noua arhitectă-şef a municipiului Galaţi, Florentina Iugan, care a câştigat concursul organizat, în urmă cu o săptămână, la Buzău. Conform CV-ului prezentat, noul arhitect şef al Galaţiului a absolvit în 1999 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti şi are nu mai puţin de trei masterate: master în Dezvoltare Urbană Integrată (urmat ...
Cât ne costă uciderea ţânţarilor?
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit declaraţiilor viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, bugetul alocat campaniei de dezinsecţie, care se desfăşoară în această săptămână, este de 100.000 de lei. Acţiunea a debutat luni, 25 mai, şi este programată să dureze până la începutul săptămânii viitoare. Zilnic sunt realizate aproximativ 10 zboruri cu avionul utilitar, iar la sol se operează cu cinci atomizoare, între orele 5.00 – 9.00 şi 18.00 - 22.00. ...
Panourile electorale, subiect de ceartă
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
La o săptămână după ce deputatul PD-L Mihai Boldea a depus o sesizare, la Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit căreia panourile PSD şi PNL din Galaţi sunt amplasate ilegal, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a declarat că „panourile PSD sunt amplasate legal, cu autorizaţie. Celelalte panouri sunt amplasate cu avizul Primăriei şi pentru ele partidele nu plătesc nimic, pentru că este vorba despre un afişaj de doar 30 de zile, în perioada campaniei electorale”. Viceprim ...
Cât de cool este să votezi?
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Asociaţia Pro Democraţia a organizat, la Galaţi, simularea alegerilor europarlamentare cu elevii de liceu * Chiar şi aduşi cu clasa şi după o săptămână de promovare, prezenţa la urne a fost de doar 21,8%! * Prea puţini elevi au fost curioşi să vadă cum este cu votul *Miercuri, de la ora 9.00 la ora 15.00, 761 de elevi din trei unităţi de învăţământ din Galaţi – Colegiul Naţional „Al. Ioan Cuza”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” şi Grupul Şcolar „Radu ...
„Prefer să fac ceva concret, nu să dau declaraţii”, afirmă vicepremierul Dan Nica
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vicepremierul României, Dan Nica, ministru al Administraţiei şi Internelor, a fost de acord să acorde, în exclusivitate pentru "Viaţa liberă", un scurt interviu şi să răspundă unor probleme de interes pentru gălăţeni. - S-a promis – şi nu o dată – ajutor pentru combinatul siderurgic de la Galaţi. Totuşi, oamenii au intrat în şomaj tehnic cu 85%, plată, decizia de închidere a Uzinei Cocso-Chimice este semnată, iar din partea Guvernului nu se vede nici un semn, situaţ ...
Eu de ce votez?
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După atâtea instrucţiuni cum votăm, astăzi vă prezentăm câteva informaţii menite să răspundă la întrebarea: „noi de ce votăm?”. Dar să începem cu … o curiozitate. Ştiaţi că la aceste alegeri se împlinesc şi 30 de ani de la primele alegeri europene? Trebuie ştiut că alegerile europarlamentare din această vară se desfăşoară, în perioada 4-7 iunie, în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene. Iată un „decalog”, zece lucruri pe care este bine să le ştim, ...
Audienţe la partid, nu la Primărie?!
Joi, 28 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În urma materialului publicat săptămâna trecută, în care arătam că pe site-ul Primăriei nu este prezentat vreun program de audienţe a membrilor celor cinci comisii de specialitate din cadrul Consiliului Local Galaţi - lucru care nu s-a modificat nici acum – unul din aleşii locali ne-a răspuns, indicându-ne unde poate fi găsit de cetăţenii cu probleme. Este vorba despre consilierul local Aurelian Constantin – preşedinte al celei mai importante comisii, cea de buget-finanţe, ...
Cabina multimedia la Galaţi
Miercuri, 27 Mai 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Până pe 4 iunie, gălăţenii care doresc să transmită mesaje la Bruxelles o pot face, mergând la sediul Consiliului Judeţului * Caravana „Cabina Multimedia Choice Box” a ajuns la Galaţi şi va rămâne până pe data de 4 iunie. Cabina multimedia este un spaţiu în care orice cetăţean îşi poate înregistra în sistem video un mesaj adresat UE care va fi transmis, ulterior, pe ecrane-gigant la Parlamentul European şi Comisia Europeană de la Bruxelles. O parte din mesajele în ...
Ţărăniştii, călcaţi de hoţi
Marți, 26 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Sediul PNŢCD Galaţi a fost călcat, sâmbătă, de hoţi. Câţi erau, cine şi mai ales ce-i mâna pe ei în luptă, nu se ştie. Nici şeful filialei locale, Marian Popa (foto), nu înţelege ce au căutat hoţii, că de furat, nu s-a furat nimic: „Nu au luat nici dosare şi nici lucruri de valoare. Şi aveam lucruri de valoare, un aparat de cafea care face vreo 20 de milioane lei vechi, un aspirator performant, un telfax, un televizor, plus frigiderul. În frigider aveam pui congelaţi, m ...