Cele două echipe gălățene se confruntă cu unele probleme financiare, având restanțe față de jucători Sportul gălățean a reușit în ultimul deceniu să se plaseze foarte bine la nivel de seniori ca participare în plan național, doar că încă există câteva hibe în sistemul de finanțare a cluburilor private - mult prea dependente de bugetul local. Iar acest tip de finanţare, aproape exclusiv din partea Consiliului Local al municipiului Galați, face ca de multe ori să apar ...

Gălăţean prins cu droguri în Vrancea

Miercuri, 18 Octombrie 2023 18:12 | Publicat în JURIDIC
Polițiștii din Focșani au oprit în trafic, duminică, 15 octombrie, la ora 02,30, un autoturism condus de un bărbat din comuna Ivești, județul Galați, în care se mai aflau alți doi bărbați. În urma controlului corporal, polițiștii au găsit asupra unuia dintre aceștia patru colete din hârtie cu câte un cristal susceptibil de a conține substanțe psihoactive. Coletele au fost sigilate şi ridicate, fiind înaintate polițiștilor specializați în combaterea criminalității ...
Ministerul Afacerilor Interne încearcă să-și refacă efectivul de cadre, aflat într-un deficit accentuat, cu o nouă sesiune de recrutare în care pune la bătaie aproape 3.000 de locuri la școlile de agenți de Poliție și subofițeri de Jandarmerie și Pompieri. Înscrierile la unitățile de învățământ postliceal au început pe 18 octombrie și se vor finaliza pe 5 noiembrie, la ora 12,00, disponibile pentru depunerea cererilor fiind inclusiv zilele de weekend. Astfel, tinerii gă ...
* Ziua de marți, 17 octombrie, a fost o zi istorică. Și nu pentru c-ar fi înțărcat Mutu apa chioară, Iohannis ar fi dresat ficusul sau pentru c-a ajuns Ciolacu în Israel, ci pentru că mă făceam de rușine, dacă nu foloseam și eu săptămâna asta expresia-clișeu "zi istorică". E plină istoria recentă de zile şi momente istorice. Până și momentul în care baronul PSD, Dumitru Buzatu, a decis că are nevoie de o schimbare este unul istoric. Aflat la păstrare, în cantonament ...

Un bărbat din Galați a murit după ce a căzut de la etaj

Miercuri, 18 Octombrie 2023 11:23 | Publicat în EVENIMENT
Un nou incident cu iz de suicid s-a petrecut în Galați, moartea unui bărbat de 70 de ani șocându-i pe vecinii care l-au găsit inconștient în fața blocului. Pensionarul, care locuia la etajul al patrulea al unui bloc din Micro 19, a fost găsit în stare foarte gravă, după ce ar fi căzut de la înălțime, cel mai probabil de la fereastra locuinței. La fața locului au ajuns medicii de la SMURD, dar bărbatul, aflat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare ...

Cenaclul "Noduri și Semne". Expoziţie şi triplă lansare de carte

Vineri, 20 Octombrie 2023 07:14 | Publicat în CULTURA
Membrii cenaclului "Noduri și Semne" au participat, vinerea trecută, la două întâmplări culturale: o triplă lansare de carte a lui Gabriel Gherbăluță (G.G.), care s-a desfășurat la Paris Café, și vernisajul expoziției "Artă, frate!", la sediul Teatrului din Buzunar - unde scriitorul și fotograful Tudor Neacșu şi pictorul Valentin Neacșu și-au expus creațiile, demonstrând amândoi că "arta imaginii nu este pe bani". Locațiile celor două evenimente fiind separate și, oa ...
Potrivit Primăriei Galaţi, începând din 19 octombrie 2023, se pot depune  documentele necesare pentru Programul privind Casarea Autovehiculelor Uzate - Rabla Local 2023, finanțat din Fondul pentru Mediu și din bugetul local.Astfel, cei 837 de proprietari gălățeni de autovehicule uzate care s-au înscris pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pot depune documentele care atestă eligibilitatea la Registratura Primăriei Galați, din strada Domnească nr. 54, în urma unei ...
Liberty Steel a luat decizia de a opri Furnalul nr. 5 din combinatul siderurgic de la Galați, potrivit datelor obținute de compania britanică Argus Media, specializată pe informații despre piața globală de energie și mărfuri. "Furnalul nr. 5 al Liberty Galați a fost temporar oprit din cauza vremii severe din Marea Neagră și a nivelurilor dramatic de scăzute ale Dunării, care au afectat livrarea de suficiente materii prime pentru funcționare în siguranță a furnalului", a spus u ...
Cel puțin 300 de persoane ar fi fost ucise, marți seara, într-un bombardament israelian asupra unui complex spitalicesc din orașul Gaza, a anunțat Ministerul Sănătății din teritoriul palestinian controlat de Hamas, potrivit agenţiei France Presse, preluată de Hotnews. Ministrul a precizat, într-un comunicat, că „între 200 și 300 de martiri” au fost uciși în bombardamentul care a lovit incinta spitalului Ahli Arab, situat în centrul orașului. Un alt oficial al ministerului ...
În urma unei sesizări, comisarii gălățeni de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au mers în control, marți, 17 octombrie, la restaurantul Cristal din zona Micro 40, aparținând societății Maryhris 2010 SRL. Se pare că lucrurile nu stăteau deloc bine, astfel că restaurantul a fost închis temporar până la remedierea neregulilor constatate, iar alimente neconforme au fost oprite definitiv de la utilizare. Comisarii CJPC Galați au mai aplicat o amend ...