Da... mă uit la mormanul de nisip! doamne, ce mult timp mi-a adus tata! o fi aşa mare depozitul de sub costişă? văd că foarte mulţi săteni se duc mai mereu acolo şi-şi iau! îşi iau cu buzunarul, cu pumnul, cu şapca! unii îşi iau cu căruţa, că sunt lacomi, nu le ajunge oleacă, acolo, de-o viaţă! alţii, şi mai abitir, îşi iau să aibă chiar şi după viaţă, că vor şi-n moarte să şi-l piardă, ori să-l muncească, ori să se laude cu el, cu timpul, cu mizerabilul ă ...

las timpul singur şi mă duc să văd/ ce a rămas acolo, în UITARE,/pe-o margine de vis, departe hăt/ - mâhnirea-ncepe să se înfăşoarepe naivitatea sufletului meu,/ iar trupul mi se-nchină şi se-nclinăcând văd cât e de singur DUMNEZEU,/ parcă VECIA lui ar fi de vinăîngenunchez nedumirit şi-l rog/ să-mi zică ce să fac şi ce urmeazăastăzi şi mâine... însă n-am noroc:/ nu-mi dă nici o idee, nici o razămă uit în podul palmei şi nu cred/ că LINIILE toate-s prăpădi ...

Da... am o grămadă de timp! pot da şi altora! pot umple toate clepsidrele din Zimbru! că toţi au orologii cu nisip! adică toţi îşi imaginează timpul in/finit turnat ireparabil şi inexorabil de o mână nevăzută peste frumoasa (ori urâta) lor întâmplare de a fi! unii nu se plâng niciodată că nu (mai) au timp! alţii se plâng toată ziua şi toată noaptea că n-au timp! dar nu se duc pe coastă să-şi aducă! cică nu-i bun ăsta de pe costişă! cică vor alt fel de timp, da ...

cunosc o femeie-iuşcă/ - are cam treizeci de kilebruto, cu tot cu salariul/ minim pe economie...şi, dacă-i dau jos daraua/ şi venitul de pe lună,se topeşte şi dispare/ ca-ntr-o scumpă alchimiee-o scumpete... e o lungă/ pe divanul meu culcată,e o naltă când stă-n capul/ oaselor, la tine-n glie,şi ţi-admiră hărnicia/ pe tarlaua cultivatăcu ideea lui moş Creangă-n/ relatarea cea hazliece sublimă arătare/ mi-i pupilă... şi mi-i datăşi nurlie şi aievea/ ca să văd pe unde ...

Nu-mi vine să cred ce aud de la poartă. Sigur că da, trebuie să mă dau jos din vis, trebuie să mă dau jos din somn, trebuie să mă dau jos de pe prispă şi să mă duc la ea şi la el. La fată şi la tei, adică. Trebuie... însă nu mă pot mişca. Parcă-mi şopteşte cineva să nu cumva... fiindcă o să-mi pară foarte rău, o să regret amarnic dacă fug din cel mai lung vis al vieţii mele. Ştiu că un vis durează numai câteva secunde, după cum grongănesc deştepţii, dar eu ...

(!) sigur că da, sunt cel mai fericit din partea de Sud a Moldovei de Nord, şi Retur, pot să mă laud că O Duc bine, chiar greţos de bine, iar ea, cea pe care O Duc, îmi mulţumeşte-n fiecare secundă cu-n zâmbet pur, chiar greţos de pur şi chiar greţos de simplu, iar eu, cel care O Duce, îi fredonez „foaie verde mărăcine, dă, Mamă, cu biciu-n mine” ş. c. l. ş. a. m. d. - şi ne uităm cum Poetul (cel înflăcărat şi sătul de Glorie şi de Aplauze şi de Neghină) Pogoar ...

Uite... mai sunt două ceasuri până se crapă de ziuă. Tata nu are ceas. Nici mama nu are. Nici eu nu am. Nici fratele meu, nici surorile mele. N-avem nici de perete, nici de masă, nici cu pendul, nici cu din ăla cuc. Nu avem nici un fel de ceas. Nici digital, nici de mână, nici clepsidră. Nici măcar din lemn nu avem. Nu mai zic din fier, din aur, din argint. Altfel spus, toţi suntem departe de orice instrument de control/măsurare a timpului. Însă asta nu însemnează că nu avem ti ...

MOTO:"viaţa este o greşeală?! moartea este o erată!?"                                            (Iolanda Cremene)se făcea că eu sunt nimic în mişcarepe aria ghioceilor din opera tristeţiise făcea că tu eşti cea mai rară uvertură înlăcrămatăaşteptând să mugureasc� ...

Da... negreşit, plec în zorii zilei! nu orbecăiesc, şarlele lui Lungu sunt mai lente, mai cu frică de stăpân, mai prietenoase! şi parcă şi timpu-i mai bun şi mai lung şi mai potrivit pentru scopul vârât de atâta vreme-n capul şi-n sufletul meu!... Da, exact când mama pleacă la prăşit tocmai pe Tâmpa, la dracu-n praznic, şi tata pleacă la săpat şanţuri tocmai în Tabără, adică tot la dracu-n praznic, plec şi eu să mă conving (o dată pentru totdeauna) ce face fata ...

(!) a zis că pleacă într-o zi.../ şi a plecat spre nu ştiu unde, spre nu ştiu cum, spre nu ştiu când, însă n-aude, nu răspunde, chiar dacă o rechem mereu.../ mereu sunt marele înfrânt al ultimei deşertăciuni/ din vis, din suflet şi din gând, din tot ce mi-a fost dat să văd/ printre iluzii muribunde (!) (!) a zis că vine într-o zi.../ şi a venit de nu ştiu când, şi a venit de nu ştiu unde,/ şi nu ştiu cum de-a mai venit, şi m-a găsit în locul meu,/ într-un cuvânt ...