Se umpluseră văile de cadavrele gălăţenilor! Eroul Traian Şerban - ”recompensat” cu muncă silnică, la Canal!

Se umpluseră văile de cadavrele gălăţenilor! Eroul Traian Şerban - ”recompensat” cu muncă silnică, la Canal!
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

De ce naibii ne tot uităm Istoria? Tot Istoria ne forţează! „Ani dearândul (aşa era ortografia timpului, schimbată după „reforma ortografică” din 1953) – n.red.)  am uitat că tu n-ai cerut să fii erou şi că numai jertfa ta mută te-a înălţat erou. Ani dearândul am uitat că virtutea ta cea mai mare era pilda tăcerii tale şi a modestiei tale, pe când noi ne-am urât şi ne-am dispreţuit, ne-am lovit, ne-am dărâmat unii pe alţii, aruncând în pieţe tot valul deşartelor noastre vorbe şi sângele tineretului nostru.” Un adevărat poem în proză, cu titlul „EROU NECUNOSCUT”, bătut la maşină şi nesemnat… Un poet anonim, potrivit evocării pioase a unui soldat anonim… Păstrat cu sfinţenie de un erou al luptelor de la Oituz, decorat şi… arestat în roşul Istoriei…

Dna Gabriela Dorina Gaidasenco, profesoară de chimie, nu a putut lipsi la inaugurarea Monumentului apărătorilor oraşului Galaţi” din ianuarie 1918. Mă căuta, dar nu ştia de unde să mă ia: „Am citit  cu emoţie serialul dumneavoastră [despre Bătălia Galaţiului la ´918] şi am văzut, Doamne, cât aţi fi căutat după acele nume de eroi! Aşa, mi-am amintit că şi bunicul avea nişte nume pe un tabel cu medaliaţii din judeţul Covurlui, o primise pentru o convocare: era şeful grupului demobilizaţilor la Folteşti ...  Oricum veneam la eveniment, dar mi-am zis să vă caut aici, că nu puteaţi lipsi. Am stat întâi în altă zonă, apoi am schimbat şi acolo am auzit, în dreapta, pe o doamnă strigându-vă pe nume.” Mi-a promis că revine cu documentele şi s-a ţinut de cuvânt. Mi-a arătat libretul şi Medalia, oferită în 1918 de către „Ministerul de Răsboiu”,  „Bărbăţie şi Credinţă cu spade clasa a II„ bunicului dumneaei, sergentului Şerban Traian, pentru curajul din timpul luptelor de la Oituz şi pe dealul Chioşurile din iulie şi august 1917, decoraţie „pentru fapte de arme meritorii”! O vară în care un român înfruntase şi câte 16 inamici, nu se mai luau prizonieri, se ucideau... Au fost decimate atunci Regimentul 11 Siret Galaţi şi Nr. 24 Tecuci. Văile se umpluseră de cadavre, ca de ape! Drapelul de luptă al regimentului gălăţeanului a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie de război, Ordinul „Mihai Viteazu”, clasa III: „Pentru vitejia şi curajul remarcabil cu care ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii acestui eroic regiment au luptat în bătălia de la Mărăşeşti din anul 1917. În dimineaţa zilei de 25 iulie, pe când batalionul 1 ataca cu furie în direcţia Moara Albă, spre a opri înaintarea inamicului, batalionul 2 izbi cu aceeaşi furie trupele germane ce urmăreau pe ruşi şi ameninţau aripa dreaptă a primului batalion. În zilele de 26 şi 27 iulie, regimentul a rămas neclintit sub un îngrozitor bombardament pe poziţia din Pădurea Călineşti şi a sfărâmat repetatele atacuri inamice” – consemna… monografic, printre altele, decretul regal. 

„Ei săracii, pe vremea aia, nu erau obişnuiţi să tacă”

În loc de recunoştinţă pentru efortul lor, eroii români au fost, în vremurile tulburi de după Al Doilea Război Mondial, recompensaţi chiar şi cu puşcărie, în vremuri în care onoarea era închisă în beciuri. Doamna profesoară Gaidasenco îşi aminteşte: „Bunicul meu fusese primar, liberal, la Folteşti, aşa că în timpul comunismului l-au dus la Canal. Nu ştiu ce-o fi SPUS: ei săracii, pe vremea aia, nu erau obişnuiţi să tacă – ce aveau de spus, spuneau!  Aşa a rămas bunicul şi fără casă, fără niciun bun, mobil sau imobil. A venit după un an de zile de la Canal şi s-a apucat să muncească, la 60 de ani, ca să-şi facă ani de pensie. A fost o poveste tristă, care a marcat întreaga familie: a avut el de suferit şi copiii lui. Aşa au fost vremurile… Pentru unii se perpetuează binele, pentru alţii, nu… Mama a făcut Şcoala Normală la Buzău şi a fost învăţătoare la Folteşti cinci ani, până şi-a luat definitivatul, în ´47, cu 9,10, s-a gândit să-şi ia postul în primire, dar a fost prea târziu pentru ea, n-a fost primită. De bunicul îmi amintesc, când aveam vreo opt ani, a fost „la reeducare”, la Canal, pentru că fusese chiabur şi pentru că, de câte ori veneau liberalii la putere, el era primar la Folteşti. Tatăl meu, inginer în Aviaţia militară, a prins Al Doilea Război Mondial. Era foarte meticulos. Mi-a lăsat documentele. A lucrat la Aviaţie la Galaţi, cât a fost aviaţia la Galaţi, apoi s-a dus la Tecuci şi de acolo l-au scos în rezervă, căci trebuia „să sufere şi el de ceva”: era căsătorit cu fată de chiabur. Şi viaţa întreagă a suferit că n-a putut reveni în armată. Despre el, a scris ziarista şi scriitoarea Violeta Ionescu.

Când Istoria a tăcut

„Am văzut,la inaugurarea Monumentului apărătorilor oraşului, reconstituirea depunerii jurământului militar în faţa Regelui Ferdinand, cum a jurat şi bunicul. Tata a depus jurământ în faţa Regelui Mihai. Şi regret enorm că bunicul a murit în ´74 şi tata în ´94, nu mult timp de la Revoluţie, şi nu prea au avut timp să-mi povestească. Când au avut timp,  se fereau să-mi povestească, ca să nu scap ceva la şcoală şi SĂ SE AUDĂ!” (Prof. Gabriela Dorina Gaidasenco - foto 4, galerie - nepoata eroului sergent Traian Şerban)

Citit 12002 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2018 13:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.