Tantal, fiul lui Zeus şi al nimfei Pluto, se bucura de iubirea zeilor. El domnea în Lydia, în apropierea muntelui Sipylos, un loc plin de bogăţii. Nimeni nu era mai bogat şi mai fericit decât Tantal! Zeii îl invitau adesea pe muntele Olimp şi ei, la rândul lor, luau parte la ospeţele organizate de fiul iubit şi răsfățat al lui Zeus. Zeus se oferi să-i îndeplinească lui Tantal orice dorinţă, dar acesta, plin de orgoliu, îşi refuză părintele spunându-i că soarta lui este mai minunată decât cea a zeilor. Stăpânul temut al lumii se stăpâni şi nu răspunse fiului său şi nu-l pedepsi.
Dar Tantal va aduce o primă jignire stăpânului tunetelor: nu recunoaşte că a ascuns câinele de aur al acestuia, răpit de regele Efesului. A doua jignire adusă zeilor a fost şi mai mare: Tantal a pregătit un ospăţ terifiant: şi-a ucis fiul şi a gătit carnea acestuia cu multe mirodenii şi a oferit-o zeilor ca să se convingă dacă aceştia știu totul. Cu excepția zeiţei Demetra, care era foarte îndurerată de răpirea fiicei ei, Persefore, şi nu mai știa ce se petrece cu ea şi care gustă din carnea fiului lui Tantal, ceilalţi zei au ştiut adevărul, iar Zeus a adunat toate bucăţile de carne şi le-a fiert într-un ceaun, readucându-l la viaţă pe Pelops, fiul lui Tantal.
Pedeapsa primită de înfumuratul Tantal care se credea deasupra zeilor a fost cumplită. Aruncat în împărăţia lui Hades, aflat în mijlocul unei ape, el va suferi de foame şi de sete. Când se apleca să bea din apa care îi ajungea până la bărbie, apa dispărea. Deasupra capului său se aflau pomi plini de roade, dar, când Tantal întindea mâinile să culeagă un fruct, ramurile erau împinse de adierea vântului. Chinul lui era sporit de o teamă permanentă pentru că, deasupra capului său, se afla o stâncă înclinată care se putea prăbuși în orice clipă. Frumoasă poveste, nu?
Astfel, expresia „chinurile lui Tantal” înseamnă „tortură infernală”, conform Dicţionarului explicativ al Limbii Române, iar accentuarea corectă a acestui substantiv propriu este Tantal.
Cuvântul Săptămânii
Angajabilitate - deşi nu pare corect, acest cuvânt a intrat în vocabularul resurselor umane. A fost citat ca fiind multitudinea de mijloace prin care indivizii pot face faţă condiţiilor schimbătoare ale procesului de angajare, organizaţiile îşi pot menţine capacitatea de a se adapta şi de a reuşi, iar naţiunea îşi poate creşte spiritul de competitivitate.
