Aromâna, vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână. Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită "română", în care caz limba română este denumită "dialectul dacoromân"). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche).
Există, de asemenea, discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între "integraționiști" și "naționaliști". Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni sau aromâni români; ceilalți vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate etnică, definindu-se ca macedoromâni, macedoni sau machedoni de limbă macedoromână. Aceștia din urmă folosesc ca stindard "Soarele de la Vergina" (un simbol al regalității Macedoniei antice, din care se trage Alexandru cel Mare). Controversa continuă în prezent, principalele dificultăți fiind legate nu de statut (care poate fi obținut fără riscuri fizice în cadrul democrației parlamentare și al politicii pentru minorități a Uniunii Europene), ci de denumiri. Pe de-o parte, denumirea de "Macedonia", variantele ei, istoria țării și "Soarele de la Vergina" sunt revendicate atât de greci, cât și de macedoneni (un popor slav de sud, vorbind limba macedoneană), iar, pe de altă parte, aromânii trăiesc numeroși și în afara Macedoniei: în Albania, în regiunea Olimpului, în regiunea Pindului ș.a. Din aceste motive, majoritatea autorilor folosesc denumirile de aromâni și de limbă aromână care sunt oficial înregistrate în codurile internaționale.
La înșiși vorbitorii ei, denumirea limbii aromâne nu este unitară: în funcție de graiuri, aromânii vorbesc limba armãneascã, armãneshce, armãneashti, rãmãneshte (fărșeroții) sau vlăheaște (cei din Olimp).
Primele texte aromâne au fost scrise cu alfabetul grec, dar în prezent se folosește aproape exclusiv cel latin. Totuși, mai subzistă și folosirea alfabetului grec.
Scrierea și ortografia aromânei nu sunt unitare, nefiind standardizate. Există în prezent trei sisteme de scriere. Două dintre ele sunt tradiționale, aproape identice, folosite bunăoară de Caragiu Marioțeanu și Ballamaci. Al treilea este sistemul propus de Cunia.
În toate sistemele, grafemele c, ce, ci, che, chi, g, ge, gi, ghe, ghi; e, o, i și u (literele pentru semivocale și vocale asilabice fiind aceleași ca pentru vocalele corespunzătoare); k, q, w și y (în cuvinte străine) au valorile celor din română, precum și toate celelalte litere fără diacritice.
