Dacă tot am epuizat greşelile, până când vor apărea altele noi vom vorbi şi despre figurile de stil. Iar astăzi un pic despre alegorie. Alegoria (franceză allégorie - "desfășurare a închipuirii") este un procedeu stilistic ce facilitează sensul literar al unui text să se releve într-altul ascuns; altfel spus, este ca o amplă metaforă ce permite un transfer din planul abstract/ profund al înțelesurilor, într-un plan de suprafață, figurativ, oferind și o "dezlegare implicită", destul de transparentă.
Alegoria "concretizează de obicei idei generale (ura, prietenia, iubirea, războiul etc.), dându-le o formă sensibilă"; din simplă figură stilistică, alegoria poate "ajunge să capete proporțiile unei forme de viziune creatoare, devenind o figură de compoziție".
În balada Miorița, protagonistul ("mândrul ciobănel/ tras printr-un inel") are statutul de nemuritor, de Mesager Celest la Samasua/ Samoș (Soarele-Moș/ Tatăl-Cer), Dumnezeul Cogaionului/ Sarmizegetusei, al strămoșilor noștri cu știința de a se face nemuritori, Dax/ Dacii; în variante s-a conservat "aruncarea" lui în trei sulițe (săbii), ori în trei țăpi / țăpuște, potrivit scenariului trimiterii Mesagerului Celest din sanctuarul mic-rotund de la Sarmizegetusa: "ori să-l taie, ori să-l puște,/ să-l arunce-n trei țăpuște...". Jertfa/ sacrificiul protagonistului, în numele poporului său de Dax/ Daci ("oameni sfinți, cei mai drepți/ viteji"), se constituie într-o sublimă alegorie a nuntirii cu cosmosul, deoarece se face trecerea de la nivelul abstract, al morții posibile - prin aruncarea lui în cele trei țăpi/ sulițe -, la nivelul concret, al nunții cosmice: "Și la nunta mea/ a căzut o stea./ Soarele și Luna/ mi-au ținut cununa./ Și-am avut nuntași/ brazi și păltinași;/ preoți - munții mari,/ paseri - lăutari; păsărele mii/ și stele făclii..."
Într-o celebră alegorie paradoxist-cosmologică se constituie poemul "Shakespeare", de Marin Sorescu, unde, potrivit noii demiurgologii (rezultând din dinamitarea mitologicului, a sacrului, a "olimpianismului", macrocosmic ori microcosmic, spre o recristalizare într-un proaspăt, inedit registru), Dumnezeu, protagonistul Genezei/ Facerii, din Biblie, Atoatecreatorul celor din universul nostru cotidian ("La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul..." - Biblia, Facerea/ Geneza), este substituit de omul de geniu, terestrul "geniu brit", Shakespeare, creator însă, "prin analogie", al unui univers dramaturgic.