Lecţia de azi, cuvintele folosite anapoda

Lecţia de azi, cuvintele folosite anapoda
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Vi s-a întâmplat să daţi peste cuvinte care, auzite întruna, sfârşesc prin a vă agasa? Mai mult ca sigur. Vi s-a întâmplat să constataţi că respectivele cuvinte sunt, pe deasupra, folosite anapoda? Fără îndoială. Ei bine, de un asemenea cuvânt ne vom ocupa astăzi. E un cuvânt care arată, prin felul în care este întrebuinţat, cât de subţire e de fapt linia care stă între uz şi abuz. Cuvântul în discuţie este adjectivul "epic", pe care nu mă îndoiesc că l-aţi auzit şi răsauzit în ultimele luni. Iar dacă nu l-aţi auzit, l-aţi văzut scris în ziare şi pe site-uri.

Modul în care este folosit acest cuvânt astăzi trădează două lucruri. Pe de o parte, felul urechist în care a fost preluat cuvântul din engleză. Pe de altă parte, lenea de-a căuta sinonime şi de-a avea astfel o exprimare variată. În engleză, "epic" poate fi deopotrivă substantiv şi adjectiv. Substantivul "epic" se traduce în română prin "epopee", adică un "poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adeseori de personaje extraordinare sau supranaturale". Printre marile epopei din literatură se numără "Epopeea lui Ghilgameş", epopeile homerice "Iliada" şi "Odiseea", "Eneida" lui Virgiliu, "Mahabharata", "Ramayana", "Kalevala", "Ierusalimul eliberat" al lui Torquato Tasso, "Beowulf", "Cântecul lui Roland", "Orlando furioso" de Ariosto, "Lusiadele" lui Camoes, "Paradisul pierdut" al lui John Milton sau, în România, "Ţiganiada" lui Ioan Budai-Deleanu şi "Levantul" lui Mircea Cărtărescu.

În ceea ce priveşte adjectivul englezesc "epic", el înseamnă fie "epopeic", adică "referitor la o epopee sau la un poem epic", fie "eroic", "măreţ", "de poveste", "de legendă", "monumental", "formidabil", "extraordinar", "colosal" etc. După cum se poate vedea, cele mai multe echivalări ale adjectivului englezesc "epic" cochetează cu superlativul, dacă nu cumva chiar sunt superlative.

Cum spuneam, o tendinţă apărută de ceva vreme în limba română face, din păcate, abstracţie de toate aceste variante de traducere şi preferă să-l traducă pe "epic" prin… "epic". Iar asta nu prea e bine. Nu de alta, dar în limba română "epic" ca adjectiv înseamnă "care exprimă, sub forma unei naraţiuni, idei, sentimente sau acţiuni ale eroilor unor întâmplări reale sau imaginare". Uneori, însă doar uneori, el poate fi tradus metaforic prin "grandios" sau "demn de o epopee". În plus, "genul epic" este unul dintre cele trei genuri literare clasice, alături de genul liric şi genul dramatic. Prin "genul epic" se înţelege "totalitatea speciilor de naraţiuni în proză sau în versuri care dezvăluie, cu o relativă obiectivitate, portretul fizic şi moral al personajelor, faptele lor, relaţiile lor cu cei din jur".

Astăzi, "epic" se aude şi se vede peste tot: şi la crâşma din sat, şi la emisiunile despre filme de succes, şi în comentariile sau în ştirile sportive, şi în discuţiile obişnuite despre una şi alta, şi în politică, şi în astronomie, şi în arta culinară. Cuvântul "epic" a devenit un pretutindenar nepoftit. Semifinala de la Melbourne dintre Simona Halep şi Angelique Kerber a fost epică, spre a nu mai vorbi de finala cu Caroline Wozniacki, descrisă ca "superpică", fiindcă şi bazaconiile au forme augmentative. "The Darkest Hour", filmul în care Gary Oldman îl joacă pe Winston Churchill, e - cum altfel? - epic. Tot epic e şi nu ştiu ce dialog absolut banal între un antrenor de fotbal şi unul dintre jucători. La rândul ei, nici şedinţa de guvern nu poate fi altcumva decât epică.

Sursa: Radu Paraschivescu - "Pastila de limbă"

Citit 6114 ori Ultima modificare Joi, 14 Februarie 2019 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.