Nu e un secret, comitem mai multe greşeli în exprimarea orală decât în scris. Una dintre explicaţii este tracul, pe care îl manifestăm doar când vorbim, nu şi când scriem. A doua explicaţie ţine de timpul de gândire, de care nu dispui în exprimarea orală, spre deosebire de scris, unde îţi poţi pregăti atent mesajul.
Prima la care mă opresc este o formulare pe care nu o prea văd, dar o aud supărător de des. Este vorba de formularea "nici într-un caz" folosită în locul lui "în niciun caz". Multă lume preferă, pe stradă sau la piaţă, varianta "nici într-un caz", care, în acest context, este greşită. Aşadar, se recomandă să nu spunem "Nici într-un caz nu m-am gândit să plec din ţară" şi să alegem variantele corecte "Nu m-am gândit în niciun caz să plec din ţară" sau "În niciun caz nu m-am gândit să plec din ţară".
O altă mică stângăcie de exprimare orală este locuţiunea conjuncţională "de ca şi cum", pe care o aud folosită statornic - şi greşit - în locul lui "ca şi cum". Cunosc moderatori de emisiuni, ca să nu mai vorbesc de invitaţi, care vorbesc aşa, fără să-şi dea seama că "de ca şi cum" conţine un sâmbure de pleonasm, adică are un cuvânt de prisos, care repetă aceeaşi idee. Să explicăm. Există două locuţiuni conjuncţionale care înseamnă acelaşi lucru: "de parcă" şi "ca şi cum". Ori o folosim pe una, ori pe cealaltă. Ori spunem "Mergea uitându-se în jos, de parcă ar fi căutat ceva", ori spunem "Mergea uitându-se în jos, ca şi cum ar fi căutat ceva". Cei care spun "de ca şi cum" îl iau pe "de" din prima locuţiune şi îl lipesc fără sens celei de-a doua. Prin urmare, se recomandă evitarea unui enunţ de genul "Fugea de ca şi cum l-ar fi urmărit un ghepard", fiindcă e un enunţ incorect. Corect este să spunem fie "Fugea de parcă l-ar fi urmărit un ghepard", fie "Fugea ca şi cum l-ar fi urmărit un ghepard". Repet, "de ca şi cum" este o greşeală de exprimare.
Şi adjectivul "spăsit" pune în continuare probleme. Pesemne că peste 90% dintre cei care îl folosesc spun "spăşit", ceea ce la ora actuală este incorect. Varianta "spăşit" a fost valabilă în perioada anilor 1950, când dicţionarele au admis această formă. În prezent, singura variantă pe care o recunoaşte dicţionarul este "spăsit", cu sensul de "pocăit" sau "smerit", ca în enunţul "Deţinutul avea un aer spăsit, care însă nu l-a păcălit pe judecător". Şi totuşi, de ce spun oamenii "spăşit"? Probabil fiindcă asociază acest cuvânt verbului "a ispăşi", cu sensul de "a răscumpăra o greşeală prin suferinţă" sau "a executa o pedeapsă privativă de libertate ca urmare a unei condamnări".
(Sursa: Radu Paraschivescu - "Pastila de limbă")
