Noi nu ”agreem”, noi agreăm

Noi nu ”agreem”, noi agreăm

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Verbul "a crea", deși aparent simplu, creează probleme multor persoane atunci când vine vorba de a decide de câte e-uri este nevoie în scrierea diverselor sale forme. Nu este însă singurul verb care se dovedește dificil de conjugat în scris. La fel de problematic se arată și verbul "a agrea". Regula este că "a agrea" are aceeași conjugare ca "a crea" și ca "a lucra". Așadar, din aproape în aproape, putem evita o serie de greșeli destul de frecvente.

Ceea ce trebuie să facem este să pornim de la radicalul verbului pe care îl avem în vedere (lucr-, cre-, agre-), căruia îi adăugăm terminațiile folosite în conjugarea lui ”a lucra”: eu lucr(ez), tu lucr(ezi), el/ea lucr(ează), noi lucr(ăm), voi lucr(ați), ei/ele lucr(ează). Potrivit diacritica.wordpress.com, aceastea sunt terminațiile de la indicativ prezent, însă regula este aceeași, în cazul celor trei verbe, și la restul modurilor și al timpurilor.

Deoarece în radicalul verbelor ”a crea” și ”a agrea” avem deja câte un ”e”, unele forme vor avea doi de ”e”: unul provenit din radical, celălalt, din terminație. Astfel, vom scrie: eu cre(ez), tu cre(ezi), el/ea cre(ează), noi cre(ăm), voi cre(ați), ei/ele cre(ează). La fel, în cazul verbului ”a agrea”: eu agre(ez), tu agre(ezi), el/ea agre(ează), noi agre(ăm), voi agre(ați), ei/ele agreează.

Este util să scriem și conjugările celor două verbe la imperfect. Pentru ”a crea”, avem: eu cre(am), tu cre(ai), el/ea cre(a), noi cre(am), voi cre(ați), ei/ele cre(au). Pentru ”a agrea”: eu agre(am), tu agre(ai), el/ea agre(a), noi agre(am), voi agre(ați), ei/ele agre(au). Nu în ultimul rând, doar următoare forme sunt corect: eu am cre(at), eu am agre(at), cre(ând), agre(ând).

Cuvântul săptămânii

Odată cu epidemia de coronavirus, în vocabularul curent din România a apărut un cuvânt care în urmă cu doar o lună era extrem de rar utilizat. Este vorba de termenul de sorginte juridică ”zădărnicire”, întâlnit în expresia ”zădărnicirea combaterii bolilor”. În ”Dilema Veche”, Rodica Zafiu scrie că ”zădărnicire e un substantiv provenit din infinitivul lung al verbului a zădărnici, la rîndul său derivat din adjectivul zadarnic. Adjectivul e derivat din zadar, adverb și substantiv care își are originea într-o sintagmă slavă (za daru - ”de dar”)”.

”Stilul juridic al limbii române”, mai scrie Rodica Zafiu, ”e vechi și destul de conservator; deși a adoptat, în secolul al XIX-lea, numeroase cuvinte latino-romanice, terminologia sa a păstrat și forme (ca pîrît sau tăgăduire) devenite între timp, în alte registre, arhaice sau populare”.

Citit 8578 ori Ultima modificare Joi, 09 Aprilie 2020 19:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.