Puține greșeli au privilegiul de a fi folosite cu o asemenea frecvență în limba română cum se întâmplă cu formularea "ca și". Este o eroare pe care o auzim de la oameni simpli până la persoane despre care am putea crede că sunt la adăpost de astfel de orori lingvistice: jurnaliști, profesori de limba și literatura română, avocați sau medici. Pe cât de frecvent este comisă, pe atât de ușor ar putea fi evitată, dacă am ține cont de câteva reguli de bază.
De cele mai multe ori, "ca și" este folosit în locul lui "ca" pentru a evita o cacofonie. Doar că, în timp ce cacofonia, deși neplăcută, nu este considerată o greșeală în limba română, exprimarea "ca și" este o eroare cât se poate de evidentă, de supărătoare și de frecvent folosită.
Mai rar, formularea "ca și" este folosită din impresia că forma "ca" ar fi prea simplă, așa cum subliniază scriitorul Radu Paraschivescu. "Multor oameni li se pare că un simplu "ca" e insuficient și că trădează o anumită sărăcie de vocabular și de mijloace de exprimare. În realitate, bineînțeles, lucrurile stau exact pe dos. "Ca" este varianta corectă, "ca și" e o țopenie lexicală și nimic mai mult", spunea Radu Paraschivescu, într-o emisiune la Digi24.
Astfel, nu vom spune, "Ionel, ca și elev, este slab", ci "Ionel, ca elev, este slab". La fel, putem spune sau putem scrie "Maria s-a angajat la editură ca corector", dar nicidecum nu este corect să spunem "Maria s-a angajat la editură ca și corector". Dacă vrem să evităm cacofonia apărută în primul caz, putem spune: "Maria s-a angajat la editură în calitate de corector" sau "Maria s-a angajat la editură pe postul de corector".
Așadar, este de preferat să luăm lucrurile ca atare (nu "ca și atare"), când vine vorba de exprimarea în limba română, și să nu încercăm să părem altceva decât suntem, măcar atunci când vorbim.
Cuvântul săptămânii
Pentru a nu ne îndepărta de registrul celor discutate până acum, am ales drept cuvânt al săptămânii substantivul "cacofonie". Din DEX aflăm că termenul provine din franțuzescul "cacophonie" și că înseamnă o "asociație neplăcută de sunete; cacofonism. În muzică, este o suprapunere de sunete discordante, o lipsă de armonie". Într-un articol celebru, George Pruteanu sublinia faptul că "noțiunea de cacofonie nu provine din și nu e legată de... mă rog...!. Cacofonie e un neologism format din două cuvinte greceşti: kakos, care-nseamnă "rău, urât, prost" şi phone, care-nseamnă sunet. Componenta caco- apare şi-n alte cuvinte, ce-i drept, mai savante, cum ar fi "cacofazie" = vorbire incorectă, sau "cacologie" = construcţie gramaticală defectuoasă. Cacofonie va să zică o asociaţie supărătoare, dezagreabilă, dizgraţioasă de sunete, indiferent care. Într-o propoziţie cum ar fi, să zicem: "Adesea la şedinţă toţi taţii tac", finalul sacadat şi ţăcănitor e o cacofonie perfectă!".
