Cunoaștem cu toții sensul verbului și substantivului din titlu. Dar știm care le este originea?
„Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dînsa ș-apoi aține-te gură!” – I. Creangă. Din contextul frazei reiese clar că a tăbărî înseamnă a da fuga în grup, a se năpusti, a năvăli asupra cuiva/ceva.
Pe de altă parte însă, cuvântul originar, taborŭ, vine probabil din turcă și s-a împământenit în mai multe limbi est-europene, printre care și româna. Citându-o pe muma lui Ștefan cel Mare, „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe. Braţul său prin taberi mii de morţi împarte!”, ceea ce duce la o a doua definiție a DEX: „tabăra este un loc de dispunere temporară a trupelor, amenajat în afara localităților”.
Tabără mai înseamnă și „Așezare pentru copii, elevi etc. aflați la odihnă sau pentru sportivi în timpul antrenamentelor” sau „Grup opus altui grup; grupare, asociație politică care luptă pentru o anumită cauză”.
