Taxe mai mari şi Revelion public

Taxe mai mari şi Revelion public

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

Bila albă pentru intenţia municipalităţii de a organiza un Revelion public la Sala Sporturilor. După ideea vanghelionului, municipalitatea este hotărâtă să le ofere gălăţenilor o petrecere de sfârşit de an de care să se poată bucura şi categoriile defavorizate. Având în vedere că mulţi nu îşi permit să petreacă trecerea dintre ani decât acasă, efortul Primăriei de a subvenţiona biletul pentru cei cu venituri mai mici este binevenit. Măcar o zi în an, merită şi gălăţeanul să petreacă, chiar dacă după aia se întoarce la viaţa mohorâtă de zi cu zi.
Bilă neagră pentru aprobarea măririi taxelor locale de către consilierii locali, după ce social democraţii, PP-DD-iştii şi chiar liberalii au făcut vâlvă în presă afirmând că nu vor fi niciodată de acord. Consiliul Local al oraşului a aprobat săptămâna trecută creşterea dărilor pentru anul 2013 cu 3,98 la sută, printre care şi taxa de ecarisaj, taxa pentru căsătoria civilă şi taxa de habitat. Probabil majorarea taxelor de ecarisaj este direct proporţională cu creşterea numărului câinilor vagabonzi. Ea a devenit cam degeaba, având în vedere că străzile sunt pline de haite de câini gata de atac şi aproape nimeni nu se mai simte în siguranţă. Am ajuns să plătim taxe ale căror efecte nu se văd decât în buzunare.

Citit 6489 ori Ultima modificare Duminică, 25 Noiembrie 2012 16:13

1 comentariu

  • postat de miclovan Miercuri, 05 Decembrie 2012 14:29 Link la comentariu
    0
    0

    Sa vina cineva din aparatul primariei , sa vada cu ce ne confruntam noi cei din preajma restaurantului din M. 39 , alaturi de farmacia de plante medicinale! Asta referitor la haitele de caini ! Macar acum in preajma alegerilor !




    ,,

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.