Unul dintre cele mai vechi imobile păstrate în Galaţi, chiar pe strada Domnească nr. 80, obiectiv elegant însă deloc ostentativ, face parcă legătura, ca o plombă arhitectonică, între mai celebra Casă Macri, „casa cu orgă”, şi noul bloc albăstriu ridicat ad-hoc postrevoluţionar la intersecţia străzii cu fosta stradă Lascăr Carargiu, acum biata stradă a Gării – denumire comunală. Pentru informaţii, am apelat la vecini, la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, mutată de ani buni în blocul albastru, şi am aflat multe despre clădirea unde până de curând funcţiona un pub – „Score”. Consilierul Marius Mitrof de la Direcţie, care a desfăşurat propriile cercetări privind multe imobile gălăţene cu istorie, a avut dărnicia de a-mi oferi destule date interesante despre imobilul construit de Ulise Negropontes (ortografiat mai târziu Negroponte) – un nume sonor în oraşul de la Dunăre! Clădirea face parte din ansamblul istoric protejat, fără să fie o casă de patrimoniu, dar trebuie bine înţeles că şi un palat, fiind înconjurat de blocuri noi sau de colibe insalubre, va pierde din valoare. Iar oraşul îşi pierde blazonul permiţând decăderea şi demolarea unor vechi imobile, chiar dacă acestea nu sunt cu adevărat bijuterii arhitectonice sau importante istoric. Din fericire, casa despre care vorbim are o istorie importantă şi, revendicată de moştenitori, a fost refăcută, pierzând doar dependinţele din spate.
Chiar pe pământul generalului Cernat!
Cel care purta numele viteazului, dar şiretului învingător de la Troia cumpăra, în 1866, ne spune consilierul, un teren pentru casa de pe Domnească. Vremuri noi – căci facem legătură cu schimbarea lui Cuza şi venirea prinţului Carol în ţară. Terenul aparţinea şi el unui nume de seamă: locotenent colonel Alexandru Cernat! Născut la 17 ianuarie 1828, la Galaţi (decedat pe 8 decembrie 1893, la Nisa), nepot al protopopului ţinutului Covurlui, ajuns general de brigadă şi de două ori ministru de Război, apoi comandant de operaţiuni al Armatei în încleştările cu turcii din 1877-78, Cernat a condus atacul redutei Griviţa 1. Ofiţerul vânduse comerciantului „locul sterp” învecinat cu casa mamei sale de pe Domnească nr. 80 de azi, cunoscută drept Casa Macri, fost consulat portughez.
Încă un grec atras de climatul Unirii
Ulise („Odiseus”) Zannis Negropontes se năştea în 1832, la Constantinopole, actualul Istambul, pe atunci capitala Imperiului otoman, ca fiu al lui Teodor Zannis Negropontes şi al Caterinei Memarides Negropontes. Ulise s-a căsătorit cu Sofia Zarifi, cu care a avut cinci copii. El a păşit în Principate în jurul anului 1860, deci imediat după Unire, întemeind o afacere de comerţ la Galaţi. Familia avea multe proprietăţi la Galaţi, Brăila şi Constanţa. În 1869, Ulise Negropontes, capul familiei, cerea Primăriei Galaţi autorizaţia de construcţie a unor „atenanţe” – anexe, deci clădirea principală de la stradă exista deja. Copiii lui Ulise se numeau: Caterina, Giohni, George (Georges) Ulise, Teodor Ulise, Elena.
A dăruit pământ Mausoleului!
Doar unul dintre copii, Georges Ulise, se năştea aici la Galaţi, la 1871, în casa de pe str. Al. I. Cuza, peste care vremurile au ridicat actuala Casa Românească. Acest Georges Negropontes este cel care a cumpărat importante moşii la Mărăşeşti şi a donat în 1921 statului român pământul necesar construirii cunoscutului Mausoleu al eroilor de acolo. Sora sa, Elena Negroponte, a fost soţia generalului Eremia Grigorescu, stăpâna întinsei moşii cu vii de la Iveşti, mai spune cercetătorul, care nu certifică, dar nici nu poate nega faptul că ar exista într-adevăr o legătură de rudenie între familiile lui Ulise Negropontes şi Anton Negropontes, cel ajuns consul onorific al SUA la Galaţi, după ce se ocupase cu taxe de ancoraj, vama domnească şi apoi ridicase o fabrică de lumânări de lux.
Arhitectură cuminte
Consilierul Mitrof vorbeşte despre o arhitectură „simplistă” a acelei perioade, cu doar câteva elemente decorative pentru înfrumuseţarea faţadei, fără a o încărca ostentativ. Clădirea avea în spate şi anexe în stil vernacular specific epocii – adică înşirate în „stil vagon”, demolate în 2004, după ce moştenitorul, care a revendicat clădirea după anul 2000, a vândut-o.
„A rămas corpul principal, care aminteşte de arhitectura vremurilor de odinioară şi ale cărei ziduri, dacă ar putea, ne-ar vorbi despre cel care a fost Ulise Negroponte”, mai spune consilierul Mitrof, amintind că, după 1950, după naţionalizarea comunistă, clădirea a adăpostit la parter un aprozar, etajul fiind împărţit între chiriaşi de stat repartizaţi acolo.
Proprietarul avea să se mute de altfel la Bucureşti, la fel cu bunul său prieten şi intim al familiei principesei Maria, marele bancher gălăţean Nicolae Crissoveloni, proprietar a jumătate din capitală, după cum se zicea… Nu se ştie dacă Ulise a şi locuit pe Domnească sau a avut birouri, dar casa părintească de pe str. Cuza a fost donată de Ulise regelui Carol I, deci era o casă destul de impozantă. Vadul care începea în apropierea casei şi cobora în valea oraşului s-a numit chiar Vadul Negroponte, apoi Vadul Comisiunii Europene. Cu seriozitatea şi cumpătarea cunoscută, regele a refuzat în 1892 donaţia casei, cedând-o Ministerului Instrucţiunii Publice, pentru deschiderea unei şcoli de fete.
Şi legături actuale internaţionale
Merită cercetat mai mult pe marginea unui nume cu rezonanţă. Presa naţională a scris de mai multe ori despre personalităţi contemporane, precum John Dimitri Negroponte, american care şi-a recunoscut rădăcinile vechi cu Mărăşeştiul, Bucureştiul şi Galaţiul - fost ambasador al SUA în Irak şi China, apropiat al fostului preşedintelui George W. Bush şi şef de servicii secrete americane, sau Nicholas Negroponte, fondator al revistei Wired, cel care a prezis apariţia telefoniei mobile şi a televiziunii prin cablu. În 2009, murea la Bucureşti Sanda Tătărăscu Negropontes, una dintre româncele cele mai bogate şi o fostă victimă a regimului comunist, a cărei avere era apreciată la peste 20 de milioane de dolari.
Casa de pe Domnească a trăit sub apăsarea politicului, de la o căsuţă burgheză elegantă, la aprozar comunist, apoi pub de tranziţie, la cine ştie ce o mai deveni.
