Nicolae Mantu (23 aprilie 1871, Galaţi - 8 septembrie 1957, Galaţi) poate fi admirat, cu patru pânze, la Muzeul de Artă Vizuală! Artistului îi poartă numele o stradă de pe centura oraşului, o şcoală gimnazială de pe strada Brăilei şi galeria de artă din centru - pentru botezul căreia, în vremea comunismului, s-a străduit cu succes regretatul pictor Nicolae Spireascu, o casă memorială pierdută. Profesorul Spirescu a sperat în zadar să apuce să redea menirii sale imobilul ruinat de pe strada Cuza nr. 44, care încă mai poartă placa din marmură "Casă memorială" şi consemnează, greşit, naşterea lui Mantu acolo; marele pictor s-a născut, de fapt, alături, la nr. 46.
Cuvântul specialistului
La Muzeul de Artră Vizuală, muzeograful Gheorghe Andreescu ne îmbie cu „Ora de odihnă” - ulei pe pânză, 50x76 cm (foto 1). Plasticianul ne spune: "Cunoscut ca un excelent pictor animalier, bun desenator, atent observator al amănuntelor ce dau contur sensibilităţii şi materialităţii lucrurilor, Nicolae Mantu zugrăveşte în lucrarea de faţă un moment al zilei ce particularizează un interior de curte, cu acareturile, animalele şi arhitectura specifice zonei Dobrogei. Atmosfera degajată, de odihnă, este iscusit realizată, dovedind măiestrie artistică, sensibilitate coloristică, profundă preocupare pentru redarea lucrurilor ce definesc structura unei valoroase opere de artă. Pentru lucrarea în ulei, în pastă consistentă pe suport de pânză profesională, artistul foloseşte o gamă caldă, cu contraste evidente între umbră şi lumină, aşezate pe un desen şi o compoziţie atent studiate. Lucrarea se află în expoziţia de bază a muzeului şi face parte dintr-un număr apreciabil de lucrări semnate de Mantu, ce întregesc valoroasa colecţie a creaţiei româneşti din perioada interbelică şi postbelică."
Pictura animalieră, studiată în Germania
Pictorul a absolvit Academia Regală de Arte Frumoase din München, cu un artist german faimos atunci - Heinrich von Zugel, specializându-se în pictura animalieră. Gen foarte dificil, pentru că este greu să surprinzi o expresie şi foarte greu să determini... să-ţi pozeze un cal, un câine ori un porumbel, ne spunea profesorul Spirescu! Lui Mantu îi plăceau călăria (foto 2) şi pescuitul.
În casa din str. Cuza nr. 46 au poposit, pe rând, Iorga, Minulescu, Enescu, Sadoveanu - căruia Mantu i-a ilustrat "Povestiri de război". Mantu, Maestru Emerit al Artei, e înmormântat la "Eternitatea" - aflăm din monografia semnată de criticul şi istoricul de artă Corneliu Stoica, care ne-a pus la dispoziţie şi imaginile de faţă.
Soldatul cu creion
Mantu realiza în 1917 schiţe, crochiuri, desene cu scene de front, pentru cotidianul „România”, organ al Armatei, ce apărea la Iaşi, sub „comanda” căpitanului… redactor-şef Mihail Sadoveanu. Acolo scria şi ardeleanul Octavian Goga, care nu a fost lăsat să lupte lângă fratele său, ci însărcinat să îmbărbăteze cititori, în singurul ziar lăsat să mai iasă.
Mantu şi alţi 34 de artişti au fost trimişi atunci să-şi rişte viaţa pe front. Muzeograful Andreescu îmi atrage atenţia că „Ora de odihnă” e lucrată în timpul războiului, în Dobrogea. Unde au ajuns şi pictorul-reporter Nicolae Tonitza (care, luat prizonier, a descoperit, cu fascinaţie, peisajul!), poetul George Topârceanu şi sculptorul Dumitru Măţăuanu, cel care n-a mai terminat statuia soldatului de lângă gara gălăţeană, pentru că s-a sinucis. Pus în slujba Galaţiului, Mantu a făcut câteva drumuri în Capitală, încercând să recupereze piesele din bronz principale ale respectivei statui. Mantu fusese ales secretar al Comisiei de înfrumuseţare a oraşului, a fost consilier municipal, membru în Comisia edilitară şi vicepreşedinte al Societăţii Culturale "Urechia", care a strâns fonduri pentru ridicarea Palatului "Urechia" (actualul Teatru Dramatic).
Lupta împotriva corupţilor, demagogilor, brutalităţilor (în 1907, de pildă) a făcut din Mantu un caricaturist temut şi publicat în Adevărul, ”Adevărul politic”, „Belgia Orientului”, „Furnica”, „Patriotul”, „Dimineaţa”. Şi în „Moftul român”, al cărui director era Caragiale (foto 3).
"ŞarMantu"
Corneliu Stoica prinde în „Dicţionarul artiştilor gălăţeni” şi descrierile avocatului Gh. Stănescu: maestrul era "cuceritor, fire deschisă, modest, politicos, sincer, demn şi discret. Doamnele din societatea vremii îi spuneau ŞarMantu". Regretatul pictor Spirescu, trimis de profesorul său de la Institutul de Artă Plastică Bucureşti, gălăţeanul Camil Ressu, să ucenicească şi cu Mantu, a fost primit de acesta, iar cei doi au mers adesea împreună să picteze oameni şi cai pe malul Dunării. Mantu, îmi povestea profesorul Spirescu, a trimis-o, în ziua morţii sale, pe nepoata sa, Tecla Corvisianu, ca să cumpere cât mai multe lumânări: îi trebuia lumină! La întoarcere, însă, fata nu l-a mai găsit în viaţă.
Printr-un testament moral, artistul îşi lăsa casa filialei Uniunii Artiştilor Plastici, al cărei fondator a fost. Lucrările lui Mantu sunt risipite prin colecţii particulare. Deşi prolific, artistul a organizat doar o singură expoziţie personală. În 1978, Muzeul de Artă a reuşit să adune şi să expună 74 de lucrări.
În semn de apreciere pentru Nicolae Mantu, plasticianul Gh. Miron propunea chiar ca Galaţiul să fie numit… "oraşul Mantu"!
Pentru a DESCOPERI mai multe COMORI DE PATRIMONIU, CLICK AICI
