Mister. De ce un tânăr zburător francez, erou cu decoraţii înalte, îşi doarme somnul de veci din 1919, deci de după Primul Război Mondial, în Careul Militar Francez Cimitirul „Eternitatea”, unde sunt înmormântaţi eroii de război? În fiecare an, pe 11 noiembrie, de Ziua Armistiţiului (ziua când, în 1918, în Pădurea Compiègne, Germania se recunoştea învinsă) eroii sunt omagiaţi de ambasadorul Franţei şi ataşatul militar al Ambasadei, de autorităţi locale. În Careul amenajat în 1920, sunt mormintele a 62 de militari francezi: 53 creştini, având la cap cruci în formă de sabie înfiptă în pământ şi nouă stele funerare musulmane, ale unor algerieni din armata franceză. Nimeni nu mi-a putut spune ce se întâmplă cu un mormânt izolat, aşezat asimetric: al locotenentului pilot de aviaţie Frederic Cocnet Forthuny (1895 – 1919), cu menţiunea săpată în marmura albă, potrivită tinereţii sale: „Tombé en celebrant la paix” – „Căzut în timp ce sărbătorea pacea”.
Este de ajuns să te întrebi internetul. La început am verificat un alt Forthuny, descoperind că a fost chiar tatăl eroului, dar un francez celebru, cu legături în ţara noastră şi cu un destin uimitor: Pascal Forthuny. Aşa am găsit şi fotografiile tatălui şi cea a fiului. Una dintre decoraţiile din poză părea să fie chiar Legiunea de Onoare. Dar înalta decoraţie se dădea după 20 ani de serviciu, militar sau pentru stat. Dar şi pentru fapte excepţionale. Urmând trimiterile articolului wikipedia, am accesat Memorial Gen Web – sit ce publică date despre monumente şi victime civile şi militare franceze şi străine, morţi în deportare, dispăruţi. Fotografia locotenentului Forthuny e postată din 2014 de Jean-Pierre Carmoi (foto din arhiva familiei Porcherot). Aflăm de aici: naştere – la 14 mai 1895, în Departamentul: 76 - Seine-Maritime, oraş Rouen. Mort la 25 iunie 1919 (24 ani) în „accident de avion în timpul unui zbor de test”.
Frédéric era sublocotenent atunci când murea la Galaţi, la 24 de ani. Ofiţer, deci cu studii cel puţin liceale, era ridicat post mortem la gradul de locotenent, accidentul său fiind asimilat unui act eroic. Celebrul său tată, Pascal Forthuny, era şi el încă tânăr atunci - 47 de ani. Făcând parte din Regimentul 160 de Infanterie, frumosul tânăr (aducea cu Errol Flynn!) fusese detaşat ca pilot (sunt convins că la cerere, aşa cum tot voluntar a făcut gestul ce i-a curmat tinereţea) la Grupul de aviaţie francez.
A murit căzând direct în cimitir!
Frédéric Forthuny murea în mai, dar în martie fusese deja decorat cu Legiunea de Onoare şi Croix de la Guerre, două foarte înalte recunoaşteri franceze, deci a fost un erou. (Şi Galaţiul a primit Crucea de Război franceză!). Site-ul citat îl menţionează la „Căzuţi pentru Franţa”, chiar dacă a fost un accident aviatic, cu sfârşit sinistru şi ciudat. Să mori la şapte luni de la oprirea efectivă a războiului? Omenirea stătea însă încă sub arme, căci marile puteri încă mai împărţeau lumea şi Pacea nu se semnase. Ziarele dădeau mereu alt şi alt termen… Frédéric, trimis în misiune în România, tocmai la Galaţi, află cu bucurie, la 25 iunie, din presa internaţională, că, în sfârşit, Tratatul de Pace va fi semnat la palatul Versailles, pe 28 iunie. Gălăţenii jubilează şi ei. Debordând de entuziasm tineresc, Frédéric confecţionează un steag mare, cu flamuri, îl agaţă sub pântecele avionului şi se ridică cu pânza grea şi incontrolabilă, efectuând viraje pe deasupra mulţimii. Un vânt puternic flutură însă steagul improvizat, care se răsuceşte în jurul elicei, ducând la pierderea bruscă a altitudinii. Avionul se prăbuşeşte chiar în cimitir, ucigându-l pe loc pe tânărul pilot.
Săpate în marmură, doar cuvintele „Tombé en celebrant la paix”, vers al poetei, romancierei şi traducătoarei Anne Osmont, dintr-un poem scris la cinci ani de la moartea tânărului. (Cu 20 ani mai vârstnică decât eroul şi pasionată de ocultism, nu putea fi o prietenă a fiului, ci a tatălui.)
Un tată important pentru francezi şi artiştii români
Pascal Forthuny, tatăl eroului înmormântat la Galaţi, a fost un important om de litere, critic de artă şi de arhitectură recunoscut, lingvist - chiar sinolog, pictor, muzician. Dar şi un cunoscut medium „clarvăzător”, parapsiholog de renume, cu talent premonitor despre care s-a vorbit excepţional de mult în epocă.
Născut la 24 martie 1872, în Paris, avea să trăiască 90 de ani - murea la 29 aprilie 1962, la Rubempré, Franţa. Un premiu al Academiei Franceze i-a purtat numele între 1959 (încă trăia) şi 2011. A avut şi legături cu România - bănuim venea să se reculeagă la mormântul din Galaţi.
Pascal Forthuny, tatăl eroului de la "Eternitatea"/ Impresar de artişti români, critic de artă şi medium
Promotor al avangardei, Pascal Fortuhuny punea umărul şi „investea masiv” în organizarea, la 1925, a Expoziţiei Internaţionale de Arte Decorative şi Industriale Moderne de la Paris, cea care lansa conceptul Art Deco. El a sortat atunci expozanţi cu talent din toată Europa, fiind numit membru al Consiliului Consultativ al expoziţiei. Astfel, încă din 1923, pleacă şi în România, apoi în misiuni oficiale în Germania şi Ungaria.
Posibil ca, prezenţi în 1925 la Paris, să fi beneficiat de gestul generos al impresarului francez sculptorul Dimitrie Paciurea, pictorul suprarealist Victor Brauner, pictorul şi graficianul Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi alţii. O lansare şi a României, prin artă, nu-i aşa?
Un destin misterios şi o carieră fulminantă
Pascal Forthuny, nume real Georges Leopold Cochet, cu o viaţă de 90 de ani, din care cu activitate de şapte decenii numai ca recunoscut critic de artă şi de arhitectură, artist multiplu, dar şi un celebru medium interbelic! El a fost înnobilat de ministrul Comerţului cu Legiunea de Onoare (1926). Premiul pentru critica de artă independentă a Societăţii Literati (1913). Fiu şi frate de arhitect, Pascal a fost „un copil duios, dar greu de suportat”, retras într-o lume interioară, scrie poezii şi face improvizaţii muzicale, dar e „impenetrabil” la ştiinţe, a urmat Ecole des Beaux-Arts la Paris, apoi la Munchen, dar a refuzat să fie arhitect, ca tatăl său, ci critic de arhitectură. Pictează peisajele pe care le-a visat, dar par reale. Scrie romane, face cronici de artă respectate, intrând însă şi în psihologia artiştilor analizaţi. Ajunge poliglot doar citind ziare - în engleză, germană, spaniolă, italiană şi portugheză. Învaţă inclusiv chineza tradiţională, pentru care este propus la Legiunea de Onoare. Participă la conferinţe internaţionale de artă. A lăsat „o amintire de durată în cercurile artistice” - a compus muzică, a pictat amestecând pe aceeaşi pânză culori de ulei, acuarelă sau guaşă. Nu crede de la început în ocultism, dar o primă viziune o are atunci când, în 1911, trimis ca ziarist să scrie despre nişte greve violente în Alsacia, are viziunea unui sicriu acoperit cu o pânză neagră şi înconjurat de lumânări. Se întoarce la Paris: mama sa făcuse pneumonie severa şi a murit chiar în momentul venirii fiului. Următoarea sa experienţă paranormală avea să revină abia în 1921. Tragedia fiului său, pe care nu a prevăzut-o, avea să îi aducă însă o neobişnuită sensibilitate. Ca să-l mângâie, un prieten îi dă o carte de ocultism. La un an de la moartea fiului, la 18 iulie, în timp ce scria un roman, mâna a început să-i scrie singură beţişoare şi curbe, apoi litere, apoi cuvinte fără sens – lucru numit de spiritualişti „scriere automată”. Cinci luni, el a notat mesaje primite de la un „ghid” care îi făcea legătura cu fiul dispărut. Cazul aminteşte de cel al Iuliei Haşdeu, celebru la noi: tatăl continuând să comunice cu fiica, după cum pretindea Bogdan Petriceicu Haşdeu, chiar şi după moartea timpurie a fetei - prima româncă absolventă la Sorbona. Mesaje fără sens. Unul anunţa cu mult înainte moartea tatălui lui Pascal. Mesajele contenesc brusc, la mijlocul unui cuvânt: „ad ...” Nu credea în ocultism, dar, prezent la Institutul Internaţional Psihic al doctorului Gustave Galey, ghiceşte aproximativ corect conţinutul scrisorii unui criminal în serie, Landru. Descrie îndepărtate mişcări de trupe, invocă legătura cu o moartă, spune povestea, parţial confirmată, a bastonului unui naufragiat…
În ´35 devine „atracţia Forthuny”, clarvăzătorul căutat, invitat la ceaiuri şi cine în înalta societate pariziană! Numit în 1924 secretar general al Uniunii Spiritiste Franceze, a fost invitat să facă demonstraţii publice săptămânale la sediul Uniunii spiritualiste din strada Copernic la Paris şi răspunde la întrebări de la cei peste o sută de participanţi. Chemat la Institutul Internaţional de Metafizică, dă răspunsuri exacte în aproape jumătate dintre cele peste o sută de cazuri. Presa, de pildă ziarul „Le soir”, îl mediatizează. La o şedinţă vine şi principalul fondator al suprarealismului, Andre Breton, care, se pare, descoperă atunci, prin Pascal, conceptul de „transă suprarealistă”. Şi aşa intrăm în culisele unui curent de artă important...
Pentru a DESCOPERI mai multe COMORI DE PATRIMONIU, CLICK AICI
