UȘOR DE CITIT/ ”Sălbaticul din Balcani. Portrete de vacanță”, de Daniel și Camelia Popa

UȘOR DE CITIT/ ”Sălbaticul din Balcani. Portrete de vacanță”, de Daniel și Camelia Popa
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

“Bătuţi pe îndelete, atât în zonele turistice, cât şi în ungherele uitate de autorităţile ţărilor respective, Balcanii ni s-au arătat altfel decât în documentarele televizate”, scriu, în capitolul de final al cărţii lor, autorii “Sălbaticului din Balcani”, Daniel şi Camelia Popa. Călători adevăraţi, nu turişti grăbiţi, cei doi au răscolit ţările din zona balcanică, din Bulgaria şi Serbia, până în Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Croaţia, Macedonia şi Grecia. Volumul conţine 44 de povestiri. Alternează cele semnate de Daniel cu cele scrise de Camelia. Doar două dintre ele (exceptând introducerea şi încheierea) sunt scrise de ambii autori.

Citind cartea, o să cunoaşteţi o mulţime de lume. Primul contact va fi cu un croat pe nume Ivan, care te taxează mai mult decât ar fi normal pentru băutură, dar îţi dă mâncare din partea casei. Şi pe care îl iubesc nişte rockeri, clienţi de-ai lui, veniţi de departe să-l vadă. De aici, din Croaţia, firul povestirii vă poartă aproape peste tot, prin Balcani. O să aflaţi despre cât de enervanţi pot fi ghizii turistici şi cât de limitată ca experienţă e călătoria în grup cu ghid. Sau o să-l descoperiţi pe Svetoslav din Balcic - staţiune iubită de români – care ştie să facă mâncăruri ademenitoare, la preţ mic. O să le simţiţi, aţintite spre voi, privirile muntenegrenilor care beau ascunşi în bodegile lor, departe de privirile curioase ale valurilor de turişti care le invadează oraşele. S-ar putea să vă intereseze şi cum se descurcă omul atunci când intră cu maşina în şanţ, tot în Muntenegru, dar şi câtă muzică se ascunde în spatele unei cazări ieftine, în Grecia. Şi apoi, cum să  ratezi capitolul în care Camelia povesteşte cum a înotat printre ţestoase şi foci! Despre interlopii bulgari, cu cefe late, buzunare pline şi şosete schimbate prea rar, citiţi tot în carte. Iar dacă, dând paginile, vi se va face o poftă nebună de o porţie de cevapcici - vă lăsăm să descoperiţi singuri ce sunt – să ştiţi că găsiţi şi pe la noi ceva asemănător. Cel puţin până ajungeţi prin Iugoslavia.

Autorii semnează împreună un capitol legat de epopeea preparării unei iahnii de fasole cu calamari, de o Zi naţională a României petrecută în Muntenegru şi apoi încă unul, care prezintă povestea câtorva oameni din Peloponez. În rest, după calupuri mai mari de amintiri ale lui Daniel, scrise pe un ton mai sobru şi mai reţinut, dar totodată  plin de creativitate, vin episoade consecutive scrise de Camelia, al cărei ritm e mai iute şi mai categoric. Merită spus că ambii autori sunt jurnalişti experimentaţi. Daniel e şi consultant comunicare, în vreme ce Camelia este şi psiholog. Sunt, deci, amândoi, oameni care ştiu ce vor să spună, dar şi cum să o facă. De cele mai multe ori, balcanicii – cei mai interesanţi dintre ei, oricum -  sunt descrişi atât de precis, încât parcă simţi că i-ai cunoaşte şi i-ai înţelege un pic chiar şi fără să-i fi văzut vreodată aievea.

Sunt multe cărţile după care te întrebi ce-ar trebui să ţii minte. După “Sălbaticul din Balcani”, însă, te întrebi, mai degrabă, cum să faci în aşa fel încât să nu uiţi nimic. De fapt, soluţia e simplă: păstraţi cartea, în bibliotecă. Iar când aveţi chef, dar nu şi bani, pentru o după-amiază în Grecia, luaţi cartea  de pe raft şi mai citiţi un capitol sau două. Sau dacă veţi vrea, la iarnă, să vă plimbaţi pe coasta Adriaticii, iarăşi o să puteţi, fără griji, să citiţi câte ceva despre oamenii acelor locuri. Ochiul o să se bucure, evident, mai puţin decât de o călătorie reală, dar mintea şi sufletul vi se vor umple, chiar şi fără să bateţi, cu maşina, sute şi sute de kilometri.

“Sălbaticul din Balcani. Portrete de vacanţă”, semnată de jurnaliştii Daniel şi Camelia Popa vă aşteaptă, la Librăria Humanitas din Galaţi, de pe strada Domnească nr. 45.

Se citeşte uşor şi e aducătoare de bucurie, exact ca o vacanţă lungă şi frumoasă.

Pentru a DESCOPERI mai multe cărți UȘOR DE CITIT, CLICK AICI

Citit 4325 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Iulie 2016 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.