Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" Dumnezeu este de unul singur, însă nu se cunosc amănunte, nu se ştie exact - numai Poetul se vede unic şi are viitorul în spate, imobil şi intact. Deoarece totul curge şi râde şi plânge pentru că dinţii cuvintelor muşcă definitiv, cum nişte monştri dintr-o vioară - rareori Poezia se opreşte la intrarea în sânge. În rest... o iluzie căreia i se spune şi libertate, o mică pauză între două cuvinte: unul cu miros de ...

Da, tu ai fost cea mai Frumoasă! Nu argumentez Afirmaţia! Şi nici nu apelez la Superlative! Nici altele/celelaltele n-au fost altfel! Dar tu ai fost Distinsă! Tu ai fost Distincţia pe care mi-a trimis-o/dăruit-o Dumnezeu! Toate au strălucit, dar au strălucit artificial, prin fals şi uz de fals! Iar tu ai strălucit prin Candoare, prin atingere de Pur şi Simplu! Celelalte au plâns şi au râs şi au trăit şi au murit! Dar tu ai rămas Aşa! Cum te-am cunoscut ai Rămas! În prezenţ ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" Te salut fără milă, bibicule blând - eşti focar de tandreţe, depozit de pace, cămară cu dulce şi acru, cu tot - tu n-ai „fugi/încolo”, tu ai „hai/încoace” !!! Ai câine, ai mâţă... şi ai papagal, ai doamnă suveică, dă-n clocot şi tace, îţi umple borcane cu suflet, cu vis - tu n-ai „fugi/încolo”, tu ai „hai/încoace” !!! Ai casă, ai gard, ai copii... dar nu ai statuie şi loc prin ...

Într-o seară, odinioară, mi-am frânt piciorul din partea dreaptă! În grădina ţaţei Marghioala mi l-am frânt! Marghioala este vădana lui Mache Priboi, un smintit care şi-a frânt gâtul exact cu vro patruzeci de zile mai înainte de a-mi frânge eu femurul! Medicul legist l-a declarat/certificat mort definitiv, drept pentru care a fost depus sub sol! El şi-a rupt gâtul fiindcă l-a împins benga să se aburce-ntr-un cireş din livada lui Mitică Tăune, un cheferist trăitor mai mul ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" nu crede c-o să vină, dar cată peste zare - ce vrea de la zadarnic? ce vrea de la neant? ce-aşteaptă de la CERUL/PRINCIPIU arogant? de la ETERNUL cinic şi hâd "CARE pe CARE" ??? mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt, să nu stârnesc uimirea şi mila celui DANTE, celui SHAKESPEARE, şi altui, şi altui, celor care (şi)- ...

După trista şi impresionanta şi paranormala istorie/poveste a lui Holeră, ce poţi să faci altceva decât să-ţi piară graiul, să vrei să crezi că nu-i adevărat, dar să nu te-ncumeţi, fiindcă Naratorul e sănătos-tun...(era să spun „în carne şi oase”, dar zic numai „în oase”)...deşi, după cum a mărturisit în episoadele trecute, speră şi vrea să revină la Starea de dinaintea periculosului Experiment, adică vulnerabil şi supus fatalităţii, adică normal? Oare ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”  Mă duc până-n adâncuri, departe, înainte, prin unghiuri cu icoane, paingi şi colburi sfinte, să caut urme rare de paşi care i-au dus la răsărit, pe unii...pe alţii, la apus! Şi caut în hrisoave, în hărţi şi-n toate cele  ruine, condici, rune...şi-n stânci, şi-n pietricele, poate găsesc altarul în care-a fost scăldat întâiul don Quijote trist/vesel şi soldat! Şi caut – fără milă şi fără hodinire � ...

Holeră se uită la mine! Cred că vrea să-mi testeze integritatea, să se convingă şi să fie împăcat că n-am dat în dambla! Parol, nu numai că n-am ţicnit, ba chiar e cazul să zic: m-a surprins, m-a răvăşit demonic povestea încă neterminată a lui Octavian, însă m-a "prins" definitiv!... Omul care a vrut să se facă invizibil, dar a "murit" şi a "înviat", îmi mulţumeşte! Şi-şi continuă Istoria! „Regret că Hoţul de Buzunare s-a speriat şi a fugit! Şi tare mi-i te ...

Motto:călări-(m)-aş, dar n-am cai,/ des/cânta-(m)-aş, dar n-am nai,n-aş trăi, dar moarte n-am,/ aş fi câine, dar n-am ham!în cui sta-(m)-aş, dar n-am cui,/ n-am cui spune că n-am cuicere-un cui, dar nimeni nu-i/ cum am fost şi-oi fi: haihui!cum am fost şi-oi fi: pe drum/ - odini-(m)-aş, dar n-am cum,odini-(m)-aş, dar n-am când,/ nu am cer, n-am nici pământ                                                             � ...

„Văd! Cum să nu văd? Oare ar putea Cineva să nu vadă aşa Ceva?” - îmi vine să-i zic lui Holeră. Acesta se-nvârte puţin, exact ca o maşinărie cu cheie, exact ca un robot, se opreşte exact în faţa mea, aproape de nasul meu... şi nu-şi poate stăpâni câteva lacrimi solide, nişte mărgele sinilii, adică! Sincer, şi mie-mi dau câteva lacrimi! Octavian întinde palma dreaptă ca o lingură de lemn şi mă roagă să-i vărs oleacă de plâns, să simtă ce mai însemnează ...