Şi, vorba distinsului meu învăţător, Ion Răşcanu, „ca să fie toată lumea sătulă şi copiii cu burţile goale”, baba Maria, adică fosta mea găzduitoare şi actuala mea convivă întâmplătoare, scoate şi două texte pe care mi le-a dedicat „omul” său, Marcel Păpădie, cu prilejul aniversărilor mele! Şi le citeşte printre lacrimi! „tata mă roagă să măsor pământul/ pe care-a scris atâtea versuri mama/ cu sapa, toată viaţa învăţându-l/ să-mi strige blând: ...

Nu, nu-i a bună! Omul acesta mă calcă pe nervi, pe suflet, pe ne/răbdare! Ori eu sunt defect şi nu pot pricepe şi ASTFEL DE ADEVĂR?    După o tăcere lungă şi deasă, în care, spre pofida mea, Octavian Holeră-i de-un calm ieşit din comunul cel mai cunoscut din partea de Nord a Planetei de Sud, mă repliez cu greu şi mă pronunţ: „Eşti nebun, domnule! Cum, adică, ai Murit în 20 Iulie 1969, iar acum, după aproape două decenii, eşti Viu, vorbeşti, mă pui în situaţia de ...

(!) pe marginea tăcerii cu iarbă înclinatăspre râpa din aminte, şi multă, şi adâncă,stau şi-mi îndes privirea cu sfărmături de păsări,cu foşnet de şopârle, cu somn şi visuri lângătrei sălcii scorburoase, bătrâne, date-n lacrimiprintre copaci de unde vioarele mă cheamăsă văd ce nu se vede, s-aud ce nu s-aude:cum viaţa intră-n moarte, şi viaţa se destramă,cum moartea intră-n viaţă, şi moartea se desfaceîn ţăndări, şi se nalţă-n mireasă, deodată,cu toa ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Când ai văzut că nu mai am cuvinte şi stau pustiu la margine de sat, m-ai dat POET de suflet la UITARE, de SUFLETUL CUVÂNTULUI m-ai dat! Şi stau şi tac, şi tac şi stau... cum tace şi stă-n salcâm NIMICUL şi îmi dă TOT ce (n)-a strâns din viaţa mea prea lungă, mai lungă decât moartea... ă! hă! hă! Şi-mi dă, şi iau, şi simt că mi se umple (încet, de tot) UITAREA cu NIMIC - mai am vreo trei secunde-n buzunare, ş ...

Sigur că da! Straniul meu personaj mă ghiceşte că-s contrariat/stupefiat după ce termin de citit „Romanţa mortului” de pe perete! Ca atare, omul oftează cu greu şi mă roagă să mă aşez pe-un taburet vechi, foarte vechi, singurul din încăperea scundă şi strâmtă, căreia Holeră îi zice casă! Casă de-o persoană, adică! Nu pot şi n-am nici un curaj să-l întreb ce vrea să însemneze poema lui Ion Minulescu, tristă şi bizară, frumoasă şi spăimântătoare, scrisă ...

Noi nu ne ocupăm cu astaşi nici nu suntem şi nici nu dăm bir cu cealaltă,strigăm şi noi să se facă lumină,însă avem toţi ochii şi toate mâinile pe daltă!Avem şi vreme, avem şi timp,şi nu ne plângem de osteneală sau ne/răbdare,strigăm şi noi să se facă întuneric,însă nu punem ochii şi mâinile pe lumânare!Avem şi de băut, avem şi de mâncat,nu ne văităm de foame, de sete şi de sărăcie,strigăm şi noi să se facăori să nu se facă, să învie ori să nu ma ...

Dacă nu-i dai bani, nu-l bate/ - cică trebuie plătit!altfel, cică nu s-aude!/ nu l-aşteaptă cel de Sus!nu-i deschide pe degeaba,/ nu-l primeşte-n Judecare,nu l-întreabă de păcate:/ dac-a spus, dacă n-a spus,dac-a dat cu duşmănie,/ cu smerenie, cu sârg!şi, dacă n-a dat, de unde/ să (se) facă Rai, să-i deaşi lui Parte într-această/ plictiseală cu verdeaţă,să trăiască mult şi bine,/ după ce-a murit, cândva?Dacă-i dai, îl bate tare/ - zici că-l sparge!... şi îi zi ...

Palma lui Holeră se întinde şi se apropie de palma mea! Doamne, parcă-i palma faraonului Tutankhamon cel mumificat! Mă petrec fiorii groazei! Ce trăiesc eu, acum, depăşeşte orice „senzaţie tare”, cum zic amatorii/ creatorii de horror! Îmi vine s-o tulesc, să nu mai văd niciodată această „nălucă”! Însă, în pofida fricii mele, nu-i nălucă! E om întreg, respectabil, iubitor de literatură SF! Şi vorbeşte foarte cald, foarte lucid! Se poate deduce foarte uşor că-i ...

Sigur că da! Vocea caldă a bărbatului din Anticariat, în ciuda numelui său bizar şi a ţinutei sale ostentative, mă opreşte din intenţia mea de a părăsi clădirea, mă blochează literalmente! Greu îmi găsesc puterea de a-mi răsuci gâtul pentru ca să-l văd pe cel care reuşise o senzaţie tare, o presiune sufletească fără precedent în vulnerabila mea alcătuire! Mă aştept, întorcându-mă, să „văd” chiar un „om invizibil”, deşi nu am auzit că ar mai fi fost � ...

Mai întâi stau încet... şi mă uit înapoi,cer şi iau cât e-n stare un suflet să ducă,strâng şi iau cât cuprinde un gând şi un vis,cât mi-i dat pentru prima şi ultima rugă!Mai întâi stau încet... şi încerc să audşi să văd cât (nu) poate cest fel să se-ntindă,cât ştie, cât vrea, cât mi-i dată şi cumhohotirea lui nimeni/nimic în oglindă!Mai întâi plec încet... şi mă dau din oglinzi,şi mă uit înainte: ce moarte măruntă!şi mă rog să nu piară cest fel ...