Moto: „Aş fi în stare să dăltuiesc,             pentru fiecare cântec de-al Mariei Tănase,             câte o Pasăre Măiastră” – (Constantin Brâncuşi)   Pe marginea Vieţii s-aude/ – adânc şi înalt – Simfonia aceasta, aceea, aceeaşi,/ mereu: POATE VINE MARIA!   O clipă din care-mi iau Sama/ şi Rostul şi Vrerea şi Firea – tot Totul, chiar şi tot Nimicul:/ Des/Cântul şi Des/Tăinuirea!   Mă uit cum e gata Visarea/ şi-mi bate Sfâr� ...

Nu, nu mai luăm cadavrul căţelei. Pentru că nu-i cadavru. Respiră. Parcă mai bine decât ieri. Şi deschide un ochi înspre Culiţă. Şi înspre mine. Cu acelaşi ochi ne cercetează pe amândoi. Oare de ce nu deschide şi ochiul celălalt? O fi defect? O fi sfărmat? Ne cercetează şi parcă vrea să ne ceară ceva. Sigur că da! Parasimpaticul Petrache îi pune nişte apă şi nişte supă la bot. Cu acelaşi ochi studiază ofranda. Lincheşte puţin din castronul cu supă. Termină ap ...

(!) mai am vro câţiva paşi până ajung/ unde începe cercul înc-o dată/ şi unde totul stă-ntr-un absolut/ mai alb, mai negru, fără nici o pată (!) unde nimic nu are înapoi,/ unde nimic nu are înainte/ şi-unde nu ştiu că n-are rost să ştiu/ măcar aceste câteva cuvinte (!)   (!) mai am un pas, şi nici măcar un pas,/ şi mă primeşte înc-o încercare/ de-a suferi şi de a fi convins/ că niciodată sufletul nu moare (!) iată, se-ntâmplă, gata, am ajuns:/ aici e-acolo şi ...

Dacă moare, suntem de acord s-o vârâm în pământ, mâine, după utrenie. Lăsăm Fetiţa în ghearele agoniei şi ne retragem (resemnaţi) în marile sau micile dormitoare ale indiferenţei şi laşităţii şi neputinţei noastre. Fiindcă eu nu pot suporta să văd cum intră moartea-n căţea, cum intră moartea în păsări, cum intră moartea în oameni, cum cotrobăieşte moartea prin tot şi prin toate. Cică ne retragem să ne dăm cu părerea despre ticăloşi, despre nemernici şi ...

(!) te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care tânjesc după tine, de-atuncea,/ de când le-ai mirat la plecare, cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre ultima lor mângâiere şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere (!) (!) aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte, ochi dulci şi dulceaţă amară,/ aproape din tot ce-i departe (!) (!) să-mi faci poale-m brâu şi papară/ şi farmec şi leagăn, încaltea să am adormire mai naltă/ ...

Credem că moare. N-are cum să reziste, cum să supravieţuiască. Nu are nici o şansă. Picioarele din spate-i sunt inerte. Mârâie şi lăcrămează. Se uită la mine şi la mecanicul Culiţă. Parcă cere ceva. Parcă nu cere ceva. Realizăm că moartea Fetiţei este iminentă. Dăm din umeri şi aşteptăm să închidă ochii. Ne pregătim de îngropare. Prin grija stăpânului cu păr alb şi cu gaură neagră-n buget, căţeaua are loc de veci în grădină, lângă Azorică şi lângă ...

(!) şi mi-i dor de Don Quijote.../ sfânt şi drept la sfat - fără el, prea-i mult năprasnic,/ trivial şi plat, prea se dau gunoaie-n stambă,/ lupi şi gorobeţi, şi-mi scot ochii, şi-mi scot caii/ verzi de pe pereţi - fără el, nici Sancho Panza/ nu mai are cum face zâmbet la mulţimea/ gloanţelor dum-dum din vulgar, din sec, din silnic,/ din scârbos, din rău - fără el, şi Doi şi Unu-(şi)/ plâng de milă... Zău: timp de-o vorbă, timp de-o lance,/ timp şi preţ... oricând ...

Iată cum sună "Nişte câini" de-ai lui Petrache Neculai, doi frumoşi pe care i-am văzut şi i-am trecut prin ochii şi sufletul lui Serghei Esenin: "Fără milă, dis-de-dimineaţă,/ i-a zdrobit tramvaiul pe-amândoi.../ traversau spre Patria cealaltă,/ să-şi oprească foamea la gunoi!/ Mama lor murise sfâşiată/ de alţi câini flămânzi ca şi ai săi,/ când îi învăţa să se ferească/ de tramvaie şi de oameni răi!/ Şi mă uit încet, cu neputinţă,/ pe fereastra care dă ...

(!) şi mi-i dor de Don Quijote.../ drept, naiv şi sfânt - fără el, încep să moară/ Morile de Vânt, intră plânsu-n Rosinante, doliu-n Cavaleri, casa-n lut şi lutu-n oale.../ n-ai cui să-(i) mai ceri preţ de-o vorbă, preţ de-o lance,/ preţ de-un simplu scut, să-(ţi) salvezi o Dulcinee/ din (ne)cunoscut, să-(ţi) plăteşti o aventură/ şi să (re)cunoşti pentru zei şi sclavi şi lacomi/ şi deştepţi şi proşti: am zvârlit războiu-n pace,/ pacea în război, i-am dat foc ...

Pe strada Frunzei, faţă în faţă cu Apusul şi spate-n spate cu nenea Damian... (omul care a plătit o basculantă plină cu lemne şi un sac plin cu găini, dar a trecut un an şi mărfurile n-au mai ajuns în bătătură)... locuieşte bojdeuca lui Petrache Neculai. Acesta-i un sapiens mecanic, electric, real, automat, manual, elegant... un focar de smerenie şi tandreţe, un zăcământ de pace şi iubire, o comoară mobilă, un săritor când bate clopotul de viaţă şi de moarte!... Ş ...