VOLUNTARIATUL, un atu la angajare

VOLUNTARIATUL, un atu la angajare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Convinşi de faptul că experienţa de lucru într-un ONG îi poate ajuta în cariera ulterioară, foarte mulţi tineri din Galaţi aleg calea voluntariarului. Fie că este vorba de asociaţiile care se ocupă cu protecţia animalelor, de cele care se ocupă de îngrijirea copiilor fără adăpost ori de organizaţiile studenţeşti, tinerii gălăţeni care conştientizează nevoia acumulării de experienţă în vederea angajării investesc mult timp în dezvoltarea personală şi în obţinerea de noi cunoştinţe, în medii în care vin de plăcere, nicidecum la program.

Un astfel de tânăr este Daniel Carciug, actualmente preşedinte al organizaţiei AIESEC, unul dintre cele mai importante asociaţii în mediul studenţesc internaţional. Pentru că şi-a dorit să înveţe cum să fie un bun manager şi din altă parte în afară de orele de curs ale Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Daniel a intrat în AIESEC şi şi-a schimbat, în multe privinţe, felul în care îşi priveşte viitorul. "Mi-am dorit dintotdeauna să fac management, să fiu un bun manager, iar AIESEC mi-a oferit exact asta. Am avansat încet, dar sigur, şi chiar şi acum, în funcţia de preşedinte al organizaţiei, pot spune că mai am multe de învăţat. Sunt convins că experienţa de voluntar va conta foarte mult în CV, datorită implicării în organizaţie. De altfel, voluntariatul te ajută doar dacă te implici, pentru că experienţa nu se acumulează stând cu mâinile în sân", ne-a explicat Daniel Carciug.

"Din experienţa noastră ca instituţie ce are în atribuţii medierea pe piaţa muncii, pot să spun că voluntariatul adaugă un plus la angajare, mai ales în domenii de activitate cu caracter social. Angajatorii nu specifică la anunţarea locurilor de muncă vacante dacă preferă persoane care au făcut voluntariat, dar cei care îşi caută un loc de muncă trebuie să ştie că voluntariatul oferă un atu şi că noi îi consiliem asupra acestui aspect", ne-a transmis Magdalena Hâncu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Galaţi.

După apariţia cadrului legal (Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România), AJOFM Galaţi a organizat pe 20 noiembrie 2014, împreună cu Universitatea "Dunărea de Jos", târgul de voluntariat „Spune DA voluntariatului, spune DA experienţei”, un real succes printre tinerii interesaţi de metode alternative de învăţare.

Chiar dacă nu există un raport exact privind numărul tinerilor care se angajează mai uşor după ce trec printr-o etapă de voluntariat sau de practică neplătită la o organizaţie nonguvernamentală sau în cadrul unei firme, acesta pare a fi în creştere de la an la an, dat fiind numărul din ce în ce mai mare al celor care se alătură ONG-urilor.

Citit 2433 ori Ultima modificare Joi, 10 Decembrie 2015 20:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.