Ion Zimbru

Ion Zimbru

Mireasa şi Corbul

Luni, 18 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Auzisem de la cei mai mari şi mai deştepţi şi mai daţi în 3,14 – cum zice Nichita, antrenorul de îngeri – că n-am ce căuta pe planeta asta – vai de cucurigu ei! – dacă nu-l citesc pe Edgar Allan Poe. Desigur, i-am ascultat pe aceşti modeşti inteligenţi şi, astfel, am intrat în macabrul şi în goticul şi în horrorul şi în disperarea celui care mi-a marcat adolescenţa şi sufletul, mai ales cu "Annabel Lee", "Corbul" şi "Aventurile lui Arthur Gordon Pym". Abia după a ...

SURPARE (la mormântul academicianului Constantin Marinescu, cetăţean de Onoare al Galaţilor)

Luni, 18 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
de plânsul cui mai sunt cariatide? pe ţeava puştii gloanţele se sting, şi – în cutii poştale ruginite – perfect se surpă ultimul paing   lumină grea-n halouri – nu se poate citi pe crucea nopţii cum s-adună doar câteva iubiri automate şi nişte lupi înflăcăraţi de lună   şi câtă frumuseţe în uitare, cât praf şi lăcrămări pe colonade – încet, încet, orice nădejde moare, nimicul sfarmă tot şi strânge toate   se surpă dorul, marginile lumii – m ...

LIMBA ROMÂNĂ MAJESTOASĂ

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
În ziua aceea, era într-o Duminică, nu i-am zis Mamei că am de gând să plec de acasă! Nu pentru că nu ar fi fost de acord cu intenţia mea sau că m-ar fi iscodit în acest sens, ci pentru că nu voiam s-o mai pun în situaţia de a se gândi mereu la siguranţa mea fizică şi sufletească, deşi, în acele vremuri, umblau mai puţini tâlhari la drumul mare şi la drumul mic, decât acum! Lăsând-o să creadă că sunt la umbra sălciilor din Râpa cea Mare, în voia pupezelor şi cuc ...

Poem în Mişcare (domnului învăţător Ion Răşcanu – La Mulţi Ani !!!)

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Şi-am întrebat...să-mi spună şi să-nvăţ: nimica nu-i, dacă nu e Mişcare !!?? Mişcarea ţine totul într-un Punct: cel mai frumos, mai simplu şi mai mare din câte puncte-au fost şi vor mai fi pe Linia subţire şi flămândă dintre o viaţă ieftină şi-n van, şi-o moarte scumpă/schimnică la pândă !!??   Văd că mă mişc, dar cred că sunt mişcat şi n-am la ceastă Stare nici o vrere !! N-am pus nimic în hrana cestui Sens şi-a cestei Ne/Cunoaşteri care-mi cere trup, s ...

Nandralăi şi Natantoale

Vineri, 15 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Dacă vrei să afli câţi bădărani se comportă (zilnic) într-o staţie de autobuz, într-o staţie de tramvai, la intrarea-ntr-o scară de bloc, pe băncile din parc, n-ai decât să numeri chiştoacele şi ambalajele azvârlite oriunde, numai în coşul de gunoaie nu! Iată-l pe unul dintre aceşti ipochimeni plătitori de taxe la ghişeele nesimţirii şi sfidători ai celor mai elementare norme de conduită! Dotat cu frizură a la punk, şi cu glugă a la rebel, şi cu cabluri în urechi ...

ACOLO şi ATUNCI (pentru doamna Tincuţa Boza – La Mulţi Ani !!!)

Vineri, 15 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
DIN ABSTRACT GENUIN SPRE CONCRET ÎNCÂLCIT– lunecare de sens, mâzgălire de nimb, dor de visul rămas singur, în(măr)murit într-un timp fără loc, într-un loc fără timp !!!   „da” începe urât şi sfârşeşte urât, „nu” începe „frumos” şi sfârşeşte „frumos”, se de/scrie „atât”, se citeşte „atât” – nici un dram de „curat”, „tihnitor”, „adâncos” !!!   orice „spus” este-n gol, lăcrămarea e-(n) van, e-n deşert cest „acum” a ...

La început a fost...ADN-ul !!!

Joi, 14 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispariţiei a tot ce se vede şi ce nu se vede, la Început a fost Cuvântul! Care început? Primul? Al doilea? Următorul? Care sfârşit? Primul? Al doilea? Următorul? Dau ori nu dau crezare acestei explicaţii cu valoare de pericopă, nu-i nici o tresărire, nici un bănat, nici o clintire, nici o încercare de desluşire, nici un gest de „stai aşa, că nu-i aşa”, de „n-ai încotro, a ...

CONTRAST (pentru Constantin Cazan – La Mulţi Ani !!!)

Joi, 14 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Te rog să-mi (s)pui nu-mă-uita/ la capătul dinspre plecare, să nu stau singur când voi fi/ în (contra)starea următoare – ca întrebarea la răspuns/ mă duc să văd cum se întâmplă absenţa-n haos, punct cu punct,/ şi cum prin întuneric îmblă fiindcă ce-i adânc şi sfânt/ nu se (re)naşte pe lumină şi numai celui nevăzut/ eternitatea i se-nchină !!!   Şi te mai rog foarte frumos:/ nu-mpărtăşi vro îndurare dinspre acea, dinspre acel/ care se crede mult mai mare dec ...

ADIO !!! şi AMIN !!!

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectuţii, la rugămintea bătrânului care ar fi avut un loc pe scaun, dacă – [nu mai spun, dar consider că aţi cetit şi aţi analizat şi (n)-aţi aplaudat ce a păţit bietul moşnegel înţelept, da?]...Aşadar, îl rog frumos pe isteţul bătrân să se uite la rubrica NEC PLUS ULTRA, iar într-asta să admire cu lacrimi încă unul dintre cele mai triste şi adevărate poeme despre ce ...

ULTIMA OARĂ (viaţă de chibrit)

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
a ULTIMA OARĂ ninsorile LUNII îţi lasă pe rochie fluturi imenşi – cămaşa de forţă-şi azvârle nebunii şi fug să se-mbrace în flori de măceş !!!   aşteaptă străpunşi cu secanta LUNARĂ, sărută iluzii muiate-n cianuri, de parc-ar muri pentru ULTIMA OARĂ, să-i plângă măceşul aprins în păduri !!!   doar ULTIMA OARĂ a fost totdeauna în viaţa lor scurtă cât ţine-un chibrit – la moartea lor, zilnic, a fost numai LUNA în rochie albă până-n sfârşit !!!   ce ...
Pagina 324 din 815