Ion Zimbru

Ion Zimbru

Luna de Zece fără Cinci (dosarele Z)

Vineri, 13 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Dragostea ta din stânga sufletului meu/ este imensă, drept pentru care am să vin să-ţi dăruiesc/ o recompensă! Te rog frumos şi elegant, comoara mea/ cea mai frumoasă, în seara asta, pe la zece fără cinci,/ să fii acasă! Să fii acasă, negreşit, căci chiar atunci,/ răsare Luna la geamul tău, pe sticla căruia am scris/ întotdeauna: „eu niciodată n-o să ştiu şi n-o să-nvăţ,/ sub nici o formă, că viaţa nu se desfăşoară pe de rost,/ ci se transformă în moarte si ...

Imnuri pentru Femei

Joi, 12 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
„Cine nu îşi respectă mama, cea mai sacră fiinţă după Dumnezeul său, este nedemn de numele de fiu! Respectaţi femeia căci ea este mama universului şi întreg adevărul creaţiei divine se află într-însa! Ea este temeiul a tot ce-i bun şi frumos, după cum tot ea-i germenul vieţii şi al morţii! Ea îţi dă naştere în chinuri, prin sudoarea tâmplei te creşte, şi până la moartea ei îi generezi cele mai grave nelinişti! Binecuvânteaz-o şi venereaz-o, căci este singur ...

Descântec de Vreme Rea (pentru cea mai frumoasă femeie de la cel mai important ghişeu)

Joi, 12 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Bate vântul frunzele pe vale/ – unde mai găsesc iubirii tale loc de legănare, loc de joacă,/ să întindă mâinile, să tacă?... Îmi aduc aminte...se aude/ cum făceam din clisă paparude, şi ploua...şi ne strigau afară/ flori de tei şi lemne de vioară! Aşteptam până răsare luna/ şi făceam frumos întotdeauna – răsărea din ochii tăi de fată/ – bată-te norocul să te bată!!!   Greierii cântau la drumul mare,/ hoţii le furau din buzunare – cântecul acesta nu s ...

Balada Cucului Mierlit

Miercuri, 11 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
O scurtă călătorie (întâmplătoare ori intenţionată) prin poghiazurile Patriei din Ţara noastră te poate azvârli în ghearele unei triste Revelaţii: AU DISPĂRUT PĂSĂRILE! Îţi trebuie ochi de Argus ca să mai vezi, totuşi, câte una, pe ici, pe acolo, pitită şi spăimântată de civilizaţia modernă, fără nici o cântare, fără nici un tril! Nici o rândunică, nici o ciocârlie, nici o mierlă, nici o privighetoare! E o minune să mai auzi o viersuire-n salcâm şi-n tei, ...

Din numele Toamnei, pentru numele Tău (dosarele Z)

Miercuri, 11 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Doamne, ce multe mere...ce multe mere am în grădină...şi-s roşii ca sângele! Stau şi aşteaptă în numele Toamnei – hai, vino la mine, vino şi strânge-le!   Hai, vino degrabă...hai, vino acuma – eu nu mai pot să le strâng! Şarpele şade cu mine pe prispă şi îmi răstoarnă lacrimi în ochiul stâng!   Nu-ţi fie frică, merele nu-s interzise – cred că am uitat de când te aştept! Şarpele şade cu mine la poartă şi îmi scoate lacrimi din ochiul drept!   Doamn ...

Trei pretexte pentru Pian şi Vioară în/sub Sol Minor

Marți, 10 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
1. Regina vioară se suie pe umăr,/ cuminte şi plină cu-atâtea tăceri/ – arcuşul se duce deseară, s-o cânte/ de rău şi de bine, de azi şi de ieri!//...Porneşte, începe, alunecă-n sine,/ adună şi scade şi scurmă n-adânc.../ şi tulbură suflete moarte regina/ frumos înclinată spre umărul stâng!// Trecutul s-aude pe deal şi pe vale/ cum vine, şi vine, şi dă în prezent.../ şi vorbe curate şi braţe întinse/ îl cheamă n-ogradă şi vrea repetent!// Îl cheamă pe ...

Poem cu inima Plină (dictat de Ion Moineagu, pentru Gabi!)

Marți, 10 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
(!) te-aştept la vioară cu vals şi tangou,/ cu inima plină de lacrima naltă a ochilor tăi/ – izvor de lumină (!) (!) te-aştept la fereastra cu cer liniştit/ şi multe muşcate, cu sufletul plin de alean şi nădejdi/ şi singurătate (!) (!) să-mi dai un surâs mai curat decât sunt/ atâtea curate, te-aştept o secundă şi-o oră şi-un veac/ şi-o eternitate (!) (!) să-ţi dau o dulceaţă de şoapte şi de/ cireşe amare, te-aştept până vii şi mi-aduci elixir/ şi încredin ...

Atac la Principiul Unu (sau Cuadratura Cercului)

Luni, 09 Iulie 2018 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Atenţiune! Atenţiune! Doamnelor şi Domnilor! Cercul e gata! Fiţi foarte atenţi! Fiţi foarte atente! Mai are o Clipă, numai o Clipă mai are... şi începe! Da, începe Cercul! Începe să existe! Şi să Trăiască! Aţi mai văzut? N-aţi mai văzut? Vedeţi punctul Zero? Puteţi pricepe? Puteţi înţelege cât de Curat şi cât de Frumos este Începutul? Aveţi voi, oare, timp destul să-l aşteptaţi pe Unu când sub Talpa lui devastatoare se face din ce în ce mai mult Urât şi din ...

Elegie cu faţa la Cer (la mormântul lui Petrică Humă, Hodinească-se în Pace!)

Luni, 09 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Să nu i se pară că lor nu le pasă/ şi toate cuvintele sale că pier,/ mortul se ţine trei zile în casă,/ apoi se îngroapă cu faţa la cer!//... Un viu în ogradă ciopleşte o cruce,/ o cruce uşoară, cu braţe subţiri,/ ciopleşte atent şi aminte şi-aduce/ de mortul prezent şi închis în priviri!//... Şi dacă se mişcă un ban pe icoană/ şi-i lunecă mortului mâna-n sicriu,/ e vreme de dus şi e timp de pomană/ totdeauna devreme, niciodată târziu!//... Căruţa se duce, ...

Care pe Care (dosarele Z)

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
sunt singur. miroase a iarnă./ şi cred că-i mai bine afară. din centrul cu multă căldură/ s-aude un fel de gargară. mă uit la un mort. la o nuntă./ ce lume naivă şi chioară. miroase a moarte şi-a viaţă./ se vede un fel de gargară. sunt reci şi răciţi senatorii./ zâmbesc pe afişe, sărmanii. promit numai miere şi lapte/ şi vor să-i voteze golanii. ce tare gândesc deputaţii./ îi doare-n flaşnaidăr de ţară. tuşesc şi beau ceai gionioacăr./ şi fac, fără milă, g ...
Pagina 405 din 813