Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Conducerea ArcelorMittal nu ştie cu cine va negocia

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE

Conducerea ArcelorMittal nu ştie cu cine va negocia
Administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi şi organizaţiile sindicale de pe platforma industrială au demarat, ieri, negocierea Contractului Colectiv de Muncă care va fi aplicat în unitate în 2012. Întâlnirea, dedicată stabilirii partenerilor de dialog şi fixării calendarului negocierilor, s-a încheiat fără un rezultat clar. Patronatul nu ştie, deocamdată, cu cine va duce tratativele. Niciunul dintre sindicate nu înglobează peste jumătate din salariaţii Combi ...

Lupte surde între locatari şi administratori

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Lupte surde între locatari şi administratori
La redacţie vin foarte multe sesizări ale cititorilor noştri cu privire la activitatea unor administratori de asociaţii de proprietari. Cetăţenii reclamă adesea modul defectuos de lucru al acestora, în contradicţie flagrantă cu interesele grupului de locatari/proprietari pe care ar trebui să-i reprezinte corect, eficient. Asociaţiile în cauză rămân cu plăţi restante la furnizorii de apă, de gaze, de energie termică etc, documentele asociaţiei nu sunt corect întocmite, la ve ...

Apaterm nu mai vrea să încaseze facturile!

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Apaterm nu mai vrea să încaseze facturile!
Nu-i de ajuns că administratorii asociaţiilor de proprietari aveau probleme cu datornicii la întreţinere, cu rău-platnicii şi se tem de scăderea parametrilor agentului termic din calorifere, pe capul lor a mai picat o belea. După cum ne-au sesizat câţiva administratori, reprezentanţii societăţii Apaterm au refuzat să le mai încaseze banii pentru facturile emise. După cum ne-au povestit administratorii, salariaţii Apaterm au venit, au ştampilat documentele şi duşi au fost! Lo ...

Oţelul - FC Vaslui / Finala Cupei României, la Galaţi!

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SPORT

Giurgiu şi Wesley (dreapta) s-au întâlnit ultima dată în aprilie 2004, la Galaţi. Atunci a fost 0-0 în Liga I, iar Oţelul urma să câştige campionatul
* Echipele care au ocupat primele două locuri în clasamentul omologat al stagiunii precedente îşi vor disputa la Mila 80 a Dunării o şansă uriaşă de a prinde ultimul act al Cupei * Oţelul şi Vasluiul nu se vor putea duela însă în perioada stabilită iniţial de Federaţie, dar nici la o săptămână după din cauza programului încărcat al celor două combatante   Sferturile” Cupei României, 2011-2012 Poli Timişoara – Gaz Metan MediaşDinamo Bucureşti – Petrolu ...
Un gălăţean cere compensaţii de la Electrica, după avaria din Aviaţiei
Printr-un e-mail trimis pe adresa Electrica Galaţi, Valentin Lupeanu cere compensaţii de 30 de lei, prin diminuarea cu suma respectivă a facturii pe luna noiembrie, după ce, spune el, a fost lăsat fără curent electric mai mult de 12 ore, în urma avariei din 15 noiembrie, care a lăsat fără lumină cartierele Micro 38, 39 şi 40. Lista compensaţiilor, pe site-ul Filialei Muntenia NordAvând ca domiciliu unul din apartamentele blocului J6 din str.Traian Vuia (bloc aflat în zona afecta ...
Senzualitate şi spectacol la Pro TV - Pepe şi Andreea Toma dansează la bară
Îmbrăcat în pantaloni de latex, latin-loverul Pepe va dansa la bară alături de frumoasa şi talentata Andreea Toma, originară din Galaţi. Ringul visurilor de la „Dansez pentru tine” va găzdui în această seară, de la 20,30, la Pro TV un spectacol incendiar şi senzual. Vom avea mai întâi parte de culoare şi de exotism la maxim pentru că primul stil de dans va fi cel indian. Nu ştim dacă Pepe se va transforma într-un erou Bolliwoodian, demn de celebrul Raj Kapoor! Dar ştim, ...

Dragi liceeni, faceţi la oliţă!

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Guvernul a decis să taie bugetele de la Muncă, Agricultură, Educaţie şi Mediu. De fapt, a tăiat Băsescu, doar n-o să credeţi că i se permite lui Boc să manevreze cuţitul. * Inspectoratul Şcolar al Bucureştilor a decis ca la liceul Jean Monnet să nu se mai organizeze excursii pentru simplul motiv că, pe parcursul unei asemenea experienţe, un profesor ar fi violat o elevă. Dacă evenimentul s-ar fi petrecut la toaletă, pariez că elevii ar fi fost obligaţi să-şi facă nevo ...

Retragerea în munţi

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Retragerea în munţi
La ce bilanţ avem după două săptămâni şi ceva de pariere, îmi vine să sun retragerea în munţi. În munţii de bani, doar n-o să credeţi că din eşecurile pe bandă rulantă nu găseşti ceva de învăţat. De pildă, după egalul dintre Croaţia şi Turcia, de zilele trecute, eveniment care ne-a păpat energie şi lovele, mi-am dat seama că onoarea contează mai puţin în industria „full” de bancnote. În loc să câştige cu un amărât de 1-0 (au existat, e drept, destule r ...
Conferinţă la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi - Fumatul devine o problemă de sănătate publică
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit ca a treia joi din luna noiembrie să fie dedicată luptei împotriva fumatului. Cu ocazia acestei zile, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, prin directorul executiv al acestei instituţii, dr. Valentin Boldea, a organizat ieri o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost dezbătute principalele probleme de sănătate pe care fumatul le poate cauza. Mai mult, dr. Boldea a insistat şi pe dimensiunea socială ...

Hărţui-te-aş şi n-am cum!

Vineri, 18 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN

Hărţui-te-aş şi n-am cum!
“Ochii văd, inima cere, conştiinţa nu şi nu”, aşa s-ar putea traduce simplist instantaneele surprinse de fotograf. „Nu e ceea ce pare!”, ar fi cea mai uşoară şi, poate, mai şchioapă explicaţie posibilă a domnilor. Deci ce avem noi în primul instantaneu? Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul italian Silvio Berlusconi holbându-se… bărbăteşte la posteriorul tinerei care încearcă să-şi adune documentele de pe jos. Francezul nu-şi poate stăpâni rânjetu ...