Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Pe 26 noiembrie, vor sosi Moaştele Sfântului Spiridon din Grecia la Catedrală
În 26 noiembrie 2011, Galaţiul va fi gazdă pentru Sfântul Spiridon al Trimitundei care va veni din Grecia. De aceea, Arhiereul locului, Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, ne invită în contextul “Sărbătorilor Andreiene” să devenim  călători pe cărările sfinţilor.  Racla cu Sfintele Moaşte va fi adusă la închinare de o delegaţie din Insula Corfu - Grecia, condusă de Înalt Prea Sfinţitul Nectarie de Kerkira.  “Alături de Moaştele Sfântului ...

Ţărână uşoară! Pe conducte

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Apatermul gălăţean a intrat oficial în obştescul faliment. Să-i fie ţărâna de pe conducte uşoară!* Ca să conştientizaţi cât de jos a ajuns Grecia, echipa de fotbal a României a reuşit s-o bată cu 3-1. Să fi avut Torje încălţările lui Jeffrey Franks? Altfel nu-mi explic anomalia.* Elevei de la Jean Monnet care a pozat în Playboy alături de Radu Mazăre i-a fost scăzută nota la purtare. Deşi, în acest caz, se poate spune că nota respectivă i-a rămas în vine.* Ele ...

Epistolă către Corinthians

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO

Epistolă către Corinthians
În aşteptarea unui weekend plin de evenimente sportive, ne dăm mâna cu un bilet dominat de limba telenovelelor. Până la urmă, nu contează decât limbajul corpului în faţa porţii adverse şi în momentul celebrării golului. Şi mai e ceva. Mai ţineţi minte celebra poantă de prin anii ’90 (unii o foloseau, poate, şi pe vremea lui Nea Nicu), aceea de care făceau abuz hâtrii în faţa micului ecran? Întrebaţi cu cine ţin la un meci oarecare, ei o scăpau printre dinţi cu pret ...

Cine va fi în calea Oţelului?

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SPORT

La meciul din „optimi”, Oţelul s-a răfuit şi la propriu cu cei de la Tg. Mureş pentru calificare
* Campioana României îşi va afla azi obstacolul spre semifinalele competiţiei în care funcţionează regula knock-out-ului * Roş-alb-albaştrii nu vor juca însă pe 7 decembrie în această fază, deoarece atunci au meci la Lisabona, în Liga Campionilor O programare cel puţin stângace, dacă nu imprudentă, au reuşit conducătorii Federaţiei Române de Fotbal în actuala ediţie a Cupei României. Cu toate că pe 7 decembrie este etapă de UEFA Champions League, acolo unde putea să ...

Cum să te doară creierii dacă nu îi ai?

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA

Cum să te doară creierii dacă nu îi ai?
„Dacă urăsc ceva în lumea asta este sexy-fan, sexy-proful, sexy-Brăileanca” , ne-a spus, în cuvinte puţine, atâtea câte avea la el, Răzvan, comentând, astfel, informaţia potrivit căreia pentru al treilea an consecutiv (vai, ce plictiseală, tu!) a fost ales printre primii patru sexy-star TV. După care, la fel de nonşalant ca şi la comentariul de dinainte,  Răzvan i-a făcut „intrarea” sexy-asistentei din platou care a început să facă ce ştie ea cel mai bine şi, ...

Avocaţii din Baroul Galaţi se pregătesc de alegeri

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC

Avocaţii din Baroul Galaţi se pregătesc de alegeri
Avocaţii se pregătesc de alegerea decanului, iar din această perspectivă, unul dintre ei şi-a lansat deja intenţia de a ocupa acest fotoliu. Gabriel Guriţă este primul care a împărţit ieri pliante printre colegii săi de Barou, anunţându-şi astfel public candidatura. Asta şi în condiţiile în care zvonurile dau mult mai multe nume de avocaţi care ar intenţiona să candideze pentru postul de şef al apărătorilor. Actualul decan al Baroului, Mircea Breahnă a refuzat să spu ...

Prutul „curge şi aşa”

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Unul din mesajele date, ieri, de preşedintele Traian Băsescu sună mai degrabă publicistic decât realistic: „În ţara lui merge şi aşa nu mai merge chiar aşa!”. Dincolo de muzicalitatea inspirată a frazei nu se văd prea multe lucruri în ţară. Căci „merge şi-aşa” în continuare şi în cazul serviciilor locale slabe calitativ şi în cazul lucrărilor de construcţii proaste şi în cazul birocraţiei din administraţia locală… Ultimele săptămâni ne-au demonstrat c ...

Confruntări pe bani la Baroul Galaţi

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC

Confruntări pe bani la Baroul Galaţi
Avocaţii au avut foarte multe confruntări anul acesta atât pe marginea alegerilor, cât şi a situaţiei financiare a Baroului. De curând, pe site-ul oficial al acestuia au fost postate expertizele contabile referitoare la realitatea financiară a Baroului, dar şi a Casei de Asigurări a Avocaţilor. Acest lucru s-a petrecut la cererea mai multor avocaţi, nemulţumiţi de modul în care se gestionează fondurile. Decanul Mircea Breahnă a recunoscut în repetate rânduri că există o pro ...
Absurd de Galaţi - Gigacalorie fără stăpân
Inaugurăm astăzi o rubrică nouă, dedicată situaţiilor absurde din Galaţi pe care autorităţile şi partidele politice ori (se fac că) nu le văd, ori le tolerează. În acest moment, gigacaloria care ne încălzeşte sau nu caloriferele nu are un stăpân. Dar s-o luăm sistematic, într-o incursiune prin calorifere.În acest moment, legal, Galaţiul ar trebui să aibă căldură la calorifere. Dar pe alocuri şi sistematic n-are, ori se încălzesc melancolic doi-trei elemenţi şi ace ...

Astăzi e Ziua Naţională fără Tutun!

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Astăzi e Ziua Naţională fără Tutun!
Potrivit Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi,  începând de mâine până pe 30 noiembrie, se va desfăşura Campania de celebrare a Zilei naţionale fără tutun, cu sloganul “Spune da Vieţii! Spune Nu tutunului!”. Scopul principal al campanieie este informarea populaţiei cu privire la riscurile de îmbolnăvire şi deces asociate fumatului. Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a realizat in luna aprilie, un studiu pe un eşantion de 1.960 ...