Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi
Microsoft files
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 17 Octombrie 2014
* Dosarul Microsoft iese din matcă, deja poate fi numit foileton. Procurorii au percheziţionat ieri domiciliile lui Cătălin Harnagea, Remus Truică şi Dorin Cocoş. Dar şi baza sportivă a fostului jucător de tenis Dinu Pescariu. Vorba spotului publicitar, iubi, ţie nu-ţi pasă chiar deloc de probleme mele? * În limbaj…
Să pară că faci, nu să faci
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 16 Octombrie 2014
* Suntem încă victimele campaniei electorale, aşadar trebuie să prestăm în afara ei, chiar dacă unele entităţi angajate în cursa spre Cotroceni sunt remunerate din lovele publice. Mai au puţin, câteva zile, abia aştept să-mi revină în rubrică persoanele din politichia dâmboviţeană... Tuturor, cu o singură excepţie, le doresc un…
Nepregătită pentru o relaţie
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 15 Octombrie 2014
* Permiteţi-mi, vă rog, să sparg gheaţa cu una mondenă. E caldă, o priveşte pe Lora, o gălăţeancă talentată cu microfonul în mână, adicătelea o cântăreaţă cu destul potenţial. Respectiva a divorţat, are actele în mână, deci îşi permite să vorbească în lipsa unei jumătăţi. Declaraţia ei, oferită pe scările…
Nefrecventabilul Facebook
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 14 Octombrie 2014
* Înainte de a parcurge încă un subiect la modă, mă simt nevoit să vă familiarizez cu câteva noţiuni din regnul Facebook-ist. Check-in-ul e acel moment în care te lauzi că te afli undeva, iar statusul este propoziţia, de obicei la gerunziu, care arată starea ta de spirit. Apoi îţi…
Bulă pentru România
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 13 Octombrie 2014
* Am urmărit filmuleţul de prezentare a candidatei cu poşetă la şezlongul de preşedinte al republicii. E mai prost, mult mai prost decât acela de popularizare a frumuseţilor autohtone – explodaţi Grădina Carpaţilor sau ceva similar. Dacă n-aţi urmărit trăsnaia, îmi va fi mai greu să mă fac înţeles, însă…
România lui alde zero la sută
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 11 Octombrie 2014
* Candidaţii de nivelul zero la sută - sunt destui, Doamne, iartă-mă! - mă scot din sărite cu rolul lor decorativ din actuala campanie prezidenţială. Dacă şi în 2014 vii nepregătit, vorbeşti pe la televizor despre cum vrei să creezi locuri de muncă şi bebeluşi bogaţi înainte de botez, înseamnă…
Albinuţa. Şi rima
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 10 Octombrie 2014
* Proştii sunt de cele mai multe ori agresivi. Ei poate nu-şi dau seama, iar cei de pe margine au prea mult bun-simţ pentru a le bate obrazul. Cazul Albinuţei lui Pandele de la Voluntari întrece orice măsură: purtătoarea de vorbe de campanie a lui Victoraş l-a atacat în cel…
Ebolo, nu poţi să ne eviţi?
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 09 Octombrie 2014
* Ebola testează continentul nostru, îi cam place... A ajuns în Spania, în câteva zile va bifa şi Franţa, apoi Marea Britanie. E o chestiune de luni până când maladia va forţa şi graniţele României, n-are rost să ne prefacem, să fim optimişti fără nicio pârghie. Sunt de acord, n-avem…
Cap de duş, iar la dos
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 08 Octombrie 2014
* Nişte inculţi ăia de la DNA. Mai au un pic şi bagă la zdup şi manualul de Geografie, că prin cartea de istorie au trecut cu tractorul. L-au ridicat pe Aristotel, bre... Mâine-poimâine or să-i umfle şi pe Herodot, Pitagora şi ce alţi baroni locali om mai avea. *…
Vata. Atunci când este peste
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 07 Octombrie 2014
Mă aflam în faţa televizorului şi încercam să ciugulesc cât îşi permite un cintezoi. Sunt la cură de întinerire. Butonam nervos telecomanda, animalul de companie al românului care lasă cele mai mari urme de excremente. Şi-mi apare într-un calup de publicitate o minunată, poate cea mai frumoasă conaţională care cochetează…
Reîncarna-m-aş!
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 06 Octombrie 2014
* S-a intrat de câteva zile în campania electorală şi n-am câştigat nimic. Nicio pomană electorală, promisiuni ioc, nu simt nimic. Exclud ordonanţele de urgenţă, alea n-au cum să dispară. Bă, candidaţi şi voi mai cu talent? * Presa italiană titrează că premierul României, întâmplător şi candidat la ciolanul suprem,…
Candidatul asiatic
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 04 Octombrie 2014
* Acum două seri mă culcasem cu grijă. Îmi zic, bă, te pui la somn ca nesimţitul, în vreme ce unii vor băga ca urşii toată noaptea ca să vedem a doua zi chipuri frumoase pe stâlpi. Eram să bălmăjesc stâlpuri, uitasem că taică-su nu mai candidează. Apoi încercam să-mi…
Începe luna orbului
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 03 Octombrie 2014
* Astăzi începe o nouă campanie electorală. Făină, untdelemn, găleţi, mititei. Ai paria că se confundă acest eveniment cu Ziua Recoltei. Oare ce va ieşi pe 16 noiembrie? * Nu ştiu dacă mai e posibil în altă ţară să n-ai voie a critica pe un canal media activitatea unui prim-ministru…
Bombonel în MS-DOS
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 02 Octombrie 2014
* Dosarul licenţelor Microsoft se îngroaşă pe zi ce trece, apar mutre noi, vorba lui Trandafir în seria B.D.-urilor. Adelu Năstase, Blaga, Ponta, Dorin Cocoş, iată că nu ne putem plictisi în faţa cele mai mari provocări de la celebrul fular Burberry încoace... Bombonel, carevasăzică, e implicat şi în faza…
Microsoft e cam macro
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 01 Octombrie 2014
* Ieri a fost ziua naţională a Botswanei. Am ratat majusculele, am pierdut şi lumânările de pe tortul aniversar, rămâne să mă mulţumesc cu numele de botez al bancnotei de la Gaborone. E scris pe toate gardurile de pe la noi. * Federaţia Română de Fotbal a lansat un imn…
Meitrei, Mieitrei, iezi, măi
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 30 Septembrie 2014
* Fostul premier al României Călin Popescu-Tăriceanu i-a dat de citit vulpii lui Remus Pricopie. După gogoaşa ministrului de la Educaţie, a venit perla unuia dintre marii iubitori ai cazului acuzativ cu prepoziţie. Dar nu-l iubim numai pentru această lacună... Prezidenţiabilul, invitat într-o emisiune de televiziune, a trebuit să răspundă…
Suprarealism de milioane de coco
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 29 Septembrie 2014
* Vineri seară, când încercam să iau în calcul subiectele de weekend (nu ştiu la ce naiba mi-ar fi folosit), a picat fulgerul DNA, acela conform căruia nouă foşti miniştri ai României sunt numai buni de cercetat. Printre ei, ministrul cu mustaţa din reclama Baumax, plecat între timp la Bruxelles…
Dacă ţi-a plăcut...
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
* România anului 2014 ne-a putut furniza ieri o tragedie de primă mână. Un copil de 14 ani din Vâlcea a căzut în fosa septică. Spargem miliarde pe săli de sport cu mii de locuri în localităţi care abia adună câteva suflete, dar nu suntem în stare să ridicăm un…
Glicemia salvează România
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 26 Septembrie 2014
* Şaisprezece deputaţi au intrat în greva foamei. Vedeţi, ni se confirmă faptul că nu mai e nimic de furat în România. * Motivul renunţării parţiale la ciolan a brânduşelor din Camera Deputaţilor mi se pare pueril: statul nu face nimic pentru românii plecaţi peste hotare. Iar aici vine paranteza…
Brânză şi Obama
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 25 Septembrie 2014
* Manualul auxiliar mai poate aştepta. Copiii noştri nu. Dar nu este un spaţiu adresat vlăstarelor patriei. Nici fanaticilor care se uită la Antena 3 şi atunci când nu are emisie... * Au fost depuse dosarele de candidatură, avem fix 14 inşi care visează să devină preşedinte al României. Figurile…
Manual de şcoală de corecţie (IV)
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 24 Septembrie 2014
* Revin la blestematul de manual auxiliar din cauza căruia generaţiile următoare vor vota numai cu stânga. Este vorba despre publicaţia intitulată în mod abuziv „Să desluşim tainele abecedarului”. De ce abuziv? Deoarece în România nu facem nimic în echipă, ci numai individual. * Lecţia de astăzi a ajuns pe…
Ponturcescu
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 23 Septembrie 2014
* Urăsc să fiu deranjat, dar nici să dau ochii peste cap nu-mi place. Carevasăzică, o să las deoparte măcar pentru o zi manualul auxiliar „Să desluşim împreună tainele auxiliarului”... Avem alte evenimente în agendă, chiar dacă lama Ilenei şi melcul lui Ilie începeau să ne devină simpatici. Probabil că…
Manual de şcoală de corecţie (III)
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 22 Septembrie 2014
* Bine v-am regăsit la tableta de educaţie românească! Îi mulţumesc Abramburicăi că şi-a târâit picioarele pe la minister, altfel nu înţeleg cum de-au urmat-o acolo cei mai mari incompetenţi ai naţiunii. Astăzi, tot despre manualul buclucaş editat în epoca Pricopie. Lucrarea „Să desluşim tainele abecedarului” este semnată de cumătra…
Manual de şcoală de corecţie (II)
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 20 Septembrie 2014
* Vrăjit de incompetenţa intruşilor din sistemul educaţional (lua-i-ar licitaţiile de urechi!), vă ofer şi astăzi câteva mostre de idioţenie din aşa-zisul manual auxiliar „Să desluşim tainele abecedarului” destinat copiilor de clasa I. Am găsit câteva lecţii utile urmaşilor lui Sile Cămătaru, Nelson Mondialul şi Fernando de la Caransebeş... Le…
