JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi

Cum se lucrează la Curtea de Apel

Scris de Vineri, 20 Noiembrie 2020
În perioada stării de alertă determinată de epidemia COVID-19, programul de lucru la Centrul de primiri Acţiuni, Documente şi Consultare Dosare (arhivă şi registratură) din cadrul Curţii de Apel Galaţi este lunea, miercurea şi joia, în intervalul orar 9,00 - 11,00. Accesul publicului se va realiza potrivit unei programări prealabile…

Amenzi usturătoare pentru scandal în locuri publice

Scris de Marți, 17 Noiembrie 2020
Nu mai puțin de 2.500 de lei au de plătit, la un loc, doi gălățeni care nu și-au putut ține nervii în frâu și au făcut scandal în locuri publice.Unul dintre ei a fost depistat de polițiștii locali de la Secția Nr. 3 în incinta unui bar de pe strada…

Cum se lucrează la Tribunalul Galaţi

Scris de Luni, 16 Noiembrie 2020
În perioada stării de alertă determinată de epidemia COVID-19, programul de lucru cu publicul la Centrul de informare și relații cu publicul al Tribunalului Galaţi, camera P25, parter, se desfăşoară în zilele de luni, miercuri şi joi, între orele 9,00-11,00. Biroul Apostilă este deschis între orele 9,00 - 11,00, astfel: lunea şi miercurea pentru primiri acte, miercurea pentru eliberarea documentelor…

Cămătărie şi şantaj, la adăpostul amanetului

Scris de Joi, 12 Noiembrie 2020
Timp de aproape zece ani, patronul unor case de amanet din Galaţi a condus o reţea "specializată" în împrumuturi de bani cu dobânzi astronomice, finalizate cu acte de violenţă psihică şi însuşirea abuzivă a imobilelor oferite drept gaj. Acţiunile reţelei căpătau un aparent iz de legalitate, cu concursul unui notar…

VIDEO. Patron de case de amanet, acuzat de cămătărie şi şantaj. Pe lista complicilor, un notar şi un executor

Scris de Miercuri, 11 Noiembrie 2020
Vastă grupare specializată în cămătărie şi şantaj, destructurată în această dimineață în urma unei ample operaţiuni derulate de poliştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii DIICOT. Zece percheziţii au avut loc la primele ore, în urma cărora au fost conduse la audieri 12 persoane. Pe lista…

Polonez ”rătăcit” la frontiera cu Moldova

Scris de Marți, 10 Noiembrie 2020
Un cetăţean polonez a fost prins de două ori, în decurs de 24 de ore, în timp ce încerca să treacă ileagl frontiera de stat. Bărbatul, în vâtstă de 34 de ani, a făcut cunoştinţă cu poliţiştii de frontieră de la două sectoare de pe raza judeţului Galaţi în timp…

Doi condamnaţi, capturaţi în nordul judeţului

Scris de Luni, 09 Noiembrie 2020
Doi locuitori ai judeţului Galaţi, condamnaţi definitiv la închisoare pentru două infracţiuni, au ajuns în spatele gratiilor. Unul dintre ei este din Movileni, are 45 de ani şi era căutat de poliţie în baza unui mandat emis de Judecătoria Tecuci, care îl găsise vinovat de tăiere ilegală de arbori. Bărbatul…

Fostul prefect Bocăneanu, condamnat pentru corupție și instigare la omor, iese din pușcărie

Scris de Luni, 09 Noiembrie 2020
Opt ani de închisoare este pedeapsa la care a fost condamnat, în 2017, fostul prefect de Galați Emanoil Cătălin Bocăneanu de magistrații Tribunalului Galați, care l-au găsit vinovat de o gamă largă de infracțiuni de corupție. "Cireașa de pe tort" a fost una dintre pedepsele contopite în sentința finală, determinată,…

Secretar de primărie, judecat pentru luare de mită

Scris de Miercuri, 04 Noiembrie 2020
Încă un funcţionar public ajunge în faţa judecătorilor cu acuzaţia de luare de mită, în urma unui denunţ făcut de o pesoană care a avut nevoie de serviciile acestuia. Este vorba despre un angajat care, conform surselor noastre ar fi secretar al unei primării comunale din judeţul Galaţi, ar fi…

Bagaje amestecate cu tutun şi votcă

Scris de Marți, 03 Noiembrie 2020
Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi Rutier a fost locul în care, în weekend, s-au înghesuit traficaţii de mărfuri cu regim special, nedeclarate în vamă, şi care urmau să fie, cel mai probabi, plasate pe piaţa neagră din România.Primul picat la control a fost un cetăţean bulgar, aflat la volanul…

Iveştenii nu mai suportă carantina

Scris de Luni, 02 Noiembrie 2020
17 locuitori ai zonei carantinate din Iveşti au fost sancţionaţi contravenţional în weekendul trecut, iar unul s-a ales cu dosar penal, după ce au încălcat măsurile de prevenţie. Opt dintre cei care au ieşit din case şi au încercat să plece din perimetrul izolat au fost amendaţi, cuantumul sancţiunilor ajungând…

Un violator şi un hoţ, capturaţi în Galaţi

Scris de Vineri, 30 Octombrie 2020
Doi urmăriţi în baza unor mandate emise de autorităţile judiciare au fost capturaţi, în aceeaşi zi, pe raza judeţului Galaţi. Unul dintre ei, un bărbat de 39 de ani, a fost reţinut în nordul judeţului, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de cinci…

3.000 de euro, costul unui post de infirmieră

Scris de Miercuri, 28 Octombrie 2020
Două gălăţence au fost trimise în judecată pentru corupţie după ce au promis unei persoane că o vor ajuta să se angajeze, în urmă cu trei ani, la un spital. Postul promis, unul de infirmieră, ar fi urmat să coste 3.000 de euro, bani ceruţi în vederea determinării unui medic,…

Fuga din carantină, reţeta sigură pentru răspândirea virusului

Scris de Miercuri, 28 Octombrie 2020
În timp ce numărul infectărilor creşte progresiv, de la o zi la alta zeci de gălăţeni intrând în categoria pacienţilor testaţi pozitiv, cei aflaţi în zonele izolate de autorităţi pentru limitarea efectelor pandemiei fac tot posibilul să "rupă rândurile". În doar câteva ore, trei persoane domiciliate în cartierul carantinat de…

Lovește în patru minute și fugi! - strategia spărgătorilor de bancomate. Hoţii erau organizați profesionist

Scris de Luni, 26 Octombrie 2020
Tecucenii cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani, arestați săptămâna trecută pentru patru atacuri la bancomate de pe raza județelor Vrancea și Galați, erau organizați profesionist, susțin anchetatorii, care, ulterior flagrantului, au dat publicității noi detalii privind modul de operare al hoților. Deși nu au fost făcute publice…

Cumpărăturile din Piața Basarabiei, controlate de polițiștii locali. Achiziţii doar cu documente fiscale

Scris de Luni, 26 Octombrie 2020
Un cititor al "Vieții libere" ne-a reclamat faptul că Poliția Locală l-a împiedicat să cumpere marfa pe care și-o dorea din Piața Calea Basarabiei. În replică, instituția spune că, în respectiva piață de gros, polițiștii locali afirmă că nu au confiscat marfa cumpărată și le recomandă gălățenilor să nu achiziționeze…

Hoţ de biciclete, răpus de ispită

Scris de Sâmbătă, 24 Octombrie 2020
Un gălăţean în vârstă de 31 de ani, cunoscut hoţ de biciclete, a intrat din nou în vizorul autorităţilor, după ce a cedat unei noi ispite pe două roţi. Bărbatul şi-a adjudecat cea mai recentă pradă în noaptea de luni spre marţi, după ce a intrat în scara unui bloc…

A dat 4.000 de lei şpagă pentru angajarea la un notariat. Intermediarul a fugit cu banii

Scris de Sâmbătă, 24 Octombrie 2020
Un gălăţean a fost trimis în judecată după ce a determinat o persoană aflată în cautarea unui loc de muncă să îi dea bani pentru a-i găsi un post "călduţ" şi bine plătit. Promisiunea pretinsului ajutor, care urma să fie asigurat în schimbul unei sume de bani, a făcut-o în…

UPDATE: Detonatorii bancomatelor din Galaţi au ajuns după gratii. Flagrant realizat de DIICOT (VIDEO)

Scris de Vineri, 23 Octombrie 2020
UPDATE, miercuri, 1 decembrie 2021. Spărgătorii de bancomate, condamnări și despăgubiri grele. Primele sentințe pentru „teroriștii” de la CEC UPDATE 23 octombrie 2020 - Cei patru suspecţi reţinuţi în urma flagrantului făcut de poliţişti şi DIICOT Galaţi în comuna vrânceană Vulturu au primit mandate de arestare în urmă cu puţin…

Un traficant şi doi ucigaşi, capturaţi în Galaţi

Scris de Miercuri, 21 Octombrie 2020
Trei infractori periculoşi au ajuns în spatele gratiior, după ce au fost reţinuţi pe raza municipiului de către poliţiştii de Investigaţii Criminale. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, era căutat deoarece pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani, pentru o…

Nuntă și botez, oprite cu poliția. Evenimente private cu peste 100 de participanţi

Scris de Marți, 20 Octombrie 2020
Două evenimente private, la care au participat în total peste o sută de persoane, au fost stopate de poliție și s-au soldat cu dosare penale și amenzi. Ambele au avut loc în weekendul trecut, în două localități din județul Galați, și au fost organizate în spații închise, în ciuda faptului…

Maşini furate, tranzitate prin România

Scris de Marți, 20 Octombrie 2020
Două autoturisme declarate furate din Cehia au fost interceptate la frontiera gălăţeană, la doar câteva ore după ce fuseseră date în consemn. Maşinile, marca Skoda Superb, conduse de doi cetăţeni români, unul de 25 şi altul de 31 de ani, au apărut pe sensul de ieşire din ţară de la…

Comerț ilegal, amendă asigurată

Scris de Luni, 19 Octombrie 2020
Polițiștii locali l-au depistat, pe strada Galații Noi, lângă Piața Micro 17, pe numitul D.R., în vârstă de 29 ani, din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, care comercializa struguri în alte locuri decât cele special amenajate. Persoana în cauză a fost sancționată cu o amendă în sumă de 1.000 de…

S-a cerut în instanţă demolarea Amfiteatrului de la Liceul de Artă

Scris de Sâmbătă, 17 Octombrie 2020
Sunt 13 ani de când autorităţile din Galaţi se bâlbâie în rezolvarea problemei terenului pe care a fost construit abuziv Amfiteatrul de la Liceul de Artă "D. Cuclin". Actualul proprietar, sătul să mai negocieze cu Primăria şi să nu se întâmple nimic, a dat administraţia locală în judecată, cerând să…
Pagina 33 din 179