ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Fondurile de investiții, active de 9,6 miliarde de euro

Scris de Luni, 30 Decembrie 2024
Activele nete ale celor 247 de fonduri de investiţii deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna noiembrie cu 1,5 la sută, până la nivelul de 47,7 miliarde de lei (9,6 miliarde de euro), comparativ cu luna anterioară, iar de la începutul anului au crescut cu 20,1 la…

Subvenții și facilități fiscale pentru creșterea numărului de angajați

Scris de Luni, 30 Decembrie 2024
Ocuparea locurilor de muncă va fi stimulată prin introducerea unor subvenții și facilități fiscale pentru firmele care angajează tineri, dar și persoane cu vârste de peste 55 ani sau șomeri de lungă durată, potrivit măsurilor prevăzute în Programul de guvernare prezentat la învestirea noului Executiv. Sarcina de a pune în…

Se anticipează o medie anuală a euro de 5,01 lei, în 2025

Scris de Duminică, 29 Decembrie 2024
Moneda națională a avut o evoluție stabilă față de cea unică în cele trei ședințe de tranzacționare de săptămâna trecută. La aceasta au contribuit mai mulți factori: instalarea noului guvern, monitorizarea atentă din partea BNR, creșterea ofertei de valută din partea companiilor care și-au achitat taxele și impozitele la buget,…

Polițele RCA se scumpesc cu până la 30 la sută

Scris de Sâmbătă, 28 Decembrie 2024
Noul an vine cu scumpiri ale polițelor RCA. Formula de calcul nu s-a schimbat, însă parcul auto român învechit este principalul motiv invocat de firmele de asigurări. Noile creșteri vin după ce, într-un singur an, pentru aceeași poliță RCA, un șofer a plătit în medie cu 13% mai mult, scrie…

Instalarea guvernului a calmat piața financiară

Scris de Luni, 23 Decembrie 2024
Învestirea guvernului Ciolacu-2, în condițiile în care PSD, PNL și UDMR au o majoritate la limită, a asigurat o pavăză minimă pentru moneda națională. Situația se poate schimba cu rapiditate în condițiile în care se vorbește despre trecerea la PSD sau PNL a unor parlamentari votați pe listele "izolaționiștilor". Cursul…

Grupul TTS își extinde operațiunile în portul Constanța

Scris de Luni, 23 Decembrie 2024
Consiliul de Administraţie al Grupului TTS, din care face parte și operatorul fluvial CNFR Navrom SA Galați, a aprobat un proiect de investiţie pentru sporirea capacităţii de operare a terminalului cerealier al companiei din Portul Constanţa.Potrivit unui comunicat al TTS, remis Bursei de Valori Bucureşti, investiţia va fi realizată de…

Servicii de piață prestate întreprinderilor

Scris de Duminică, 22 Decembrie 2024
Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a scăzut, în primele zece luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca serie brută cu 2,8 la sută, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Rezultatul a fost generat de scăderea în activităţile de transport (-7,4 la…

BNR nu lasă euro să treacă de 5 lei

Scris de Duminică, 22 Decembrie 2024
La sfârșitul săptămânii, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a publicat prognoza de toamnă 2024. Raportul indică o înrăutățire semnificativă a evoluției economiei românești. CNSP estimează o încetinire a creșterii economice de la 2,8%, în prognoza de vară, la 1%, pe fondul unul declin accelerat al activităţii, în special…

Comerțul cu ridicata, cu suișuri și coborâșuri

Scris de Duminică, 22 Decembrie 2024
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut, în primele 10 luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din 2023, ca serie brută cu 2,1 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Scăderea înregistrată a venit ca urmare a scăderii comerţului cu ridicata al produselor agricole…

Arendarea terenurilor, pe cel puțin șapte ani

Scris de Sâmbătă, 21 Decembrie 2024
Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, un proiect de lege care modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, în sensul instituirii duratei arendării de minimum 7 ani, "pentru a asigura previzibilitate şi stabilitate". "Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada…

Recalcularea pensiilor impune oameni și bani mai mulți

Scris de Sâmbătă, 21 Decembrie 2024
Joi, 19 decembrie, la sediul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a avut loc o întâlnire între reprezentanții instituției și cei ai Blocului Național Sindical (BNS), pe tema implementării noii legi a pensiilor (nr. 360/2023). Cei prezenți au recunoscut, în mod unanim, volumul excesiv de muncă depus de salariații caselor…

Oferta de valută a companiilor a stabilizat cursul

Scris de Joi, 19 Decembrie 2024
Creșterea ofertei de valută din partea companiilor care au nevoie de lei pentru a achita taxele și impozitele la bugetul de stat, dar și salariile și primele de Sărbători ale angajaților, a împins euro în jos. Piața valutară s-a deschis la 4,973 lei, însă decizia premierului Ciolacu de a retrage…

Scădere a lucrărilor de întreținere și reparații

Scris de Joi, 19 Decembrie 2024
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, per total, cu 4,1 la sută, în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul declinului consemnat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,2 la sută) şi la lucrările de construcţii noi (-4,1 la…

Începem să plătim pentru izolaționismul unora

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2024
Fitch Ratings a fost prima mare agenție care a decis să modifice negativ notele României, ca efect al voturilor primite de izolaționiști la recentele alegeri parlamentare și după anularea primului tur al prezidențialelor. Fitch a menținut ratingul României pe termen lung în valută la "BBB minus", însă a coborât perspectiva…

Călătorim mai puțin și trecem mai rar pe la coafor

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2024
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele zece luni din acest an, faţă de perioada similară din 2023, ca serie brută cu 1,1 la sută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Declinul activităţii de servicii de piaţă a apărut în urma scăderii cifrei…

Creștere a datoriilor la bugetul de stat

Scris de Miercuri, 18 Decembrie 2024
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 1,9 la sută, în octombrie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 597,2 milioane de lei, de la 585,7 milioane de lei în septembrie, conform datelor Ministerului Finanţelor. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 7,58 la sută, de la 154,3 la…

Leul și dobânzile au stagnat

Scris de Marți, 17 Decembrie 2024
Apropierea Sărbătorilor și atenția acordată pieței de către Banca Naţională a României (BNR) oferă stabilitatea leului și dobânzilor, în ciuda faptului că partidele proeuropene nu reușesc să găsească consensul în privința alcătuirii unui nou Executiv. Cursul euro a scăzut marginal, de la 4,9759 la 4,9756 lei, iar tranzacțiile se realizau…

Imensa navă militară „Den Helder”, construită la Galați, a încheiat cu succes probele de mare (foto)

Scris de Luni, 16 Decembrie 2024
Nava militară "Den Helder", construită în Șantierul Naval Damen Galați, a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute la Vlissingen, după ce a încheiat cu succes probele de mare demarate la mijlocul lunii noiembrie. Nava a fost întâmpinată de secretarul olandez al Apărării, Gijs Tuinman, care a făcut un prim tur al…

Statul s-a împrumutat de la începutul lunii cu peste 6 miliarde de lei

Scris de Luni, 16 Decembrie 2024
Adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent obligă Trezoreria să se împrumute cât mai mult din piața locală. Se încearcă astfel să se profite de situația stabilă din piața valutar-monetară, asigurată de către Banca Naţională a României (BNR), în condițiile în care randamentul titlurilor de stat românești se…

Ambalajele fără sigla SGR, vândute până în iunie

Scris de Luni, 16 Decembrie 2024
Un proiect de hotărâre de Guvern, pus în transparență pe pagina de internet a Ministerului Mediului, prevede că, printre altele, comercianți vor putea vinde și anul viitor stocurile încă existente de produse îmbuteliate în ambalaje non-SGR, în condițiile în care actualul termen este de 31 decembrie 2024, „dar nu mai…

Leul poate închide anul cu zero depreciere

Scris de Duminică, 15 Decembrie 2024
Leul ar putea încheia 2024 cu o depreciere minimă, evoluție identică cu cea din ultimii ani care s-a limitat la 1 - 2%. Cursul de schimb este principalul instrument al băncii centrale în lupta cu inflația, iar în ultimele luni a devenit un factor de stabilitate politică, în condițiile în…

Obligativitatea bateriilor de stocare instalate de prosumatori a fost eliminată

Scris de Vineri, 13 Decembrie 2024
Prosumatorii nu vor mai fi obligați să-și instaleze la locul de consum și de producere instalații de stocare, după ce Parlamentul a adoptat, miercuri, propunerile USR de modificare a OUG 32/2024. Pentru ca măsura să se aplice mai este nevoie ca președintele să promulge legea."Dincolo de repararea unor termene din…

Tergiversarea reformelor a readus euro la 4,97 lei

Scris de Joi, 12 Decembrie 2024
Perioada de grație obținută de leu, după decizia de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, se pare că este pe terminate, în condițiile în care mediul politic a revenit la tergiversarea reformelor, solicitate de votul negativ dat de populație. Inflația nu dă semne de calmare, evoluție anticipată în cadrul…

Industria ospitalității cere înființarea unui minister al Turismului

Scris de Joi, 12 Decembrie 2024
Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR) cere înfiinţarea unui minister pentru Turism în viitorul guvern al României, argumentând că industria de resort s-a triplat în ultimii cinci ani, iar în 2024 reprezintă aproximativ 6% din PIB, în creştere faţă de 2023, când a avut o cotă de 5,4%. Potrivit unui…
Pagina 18 din 323