SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
A ajuns la spital cu mandibula fracturată în urma unui scandal
Scris de Remus Basalic Luni, 29 Aprilie 2013
Un tânăr de 28 de ani a avut nevoie de intervenţia Ambulanţei, după ce s-a ales cu mandibula fracturată în urma unui scandal. Incidentul a avut loc în Galaţi, în parcul de lângă Spitalul de Copii, duminică noaptea. „Pacientul, care prezenta şi o intoxicaţie cu alcool, a fost transportat la…
Ansamblu urban de patrimoniu, sufocat de maşini! Pe când parcare interzisă?
Scris de Maria Stanciu Luni, 29 Aprilie 2013
Vocea gălăţenilor de la blocul "Ialomiţa" a fost auzită prin prezenţa, la întâlnirea cu echipa "Vieţii libere", a doamnei Mirela Sava, de la Asociaţia de Proprietari nr. 116. Aceasta a revenit cu rugămintea să reamintim Primăriei municipiului Galaţi şi Poliţiei Locale că aleea care se face prin faţa blocului Ialomiţa…
Expoziţia proiectelor de la Anuala de Arhitectură, la Promenada Mall Brăila
Scris de Angela Ribinciuc Luni, 29 Aprilie 2013
Cele 35 de proiecte participante la prima ediţie a Anualei de Arhitectură organizată în luna martie, de Filiala Dunărea de Jos a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), vor fi expuse publicului, timp de două săptămâni, la Brăila, în Promenada Mall. Proiectele sunt dedicate arhitecturii locuinţei, arhitecturii dotărilor comunitare şi de…
Campanie VL - Să-ţi pese de Galaţi: Cine ridică la bloc cuşti pentru câini ia amendă
Scris de Nicoleta Onofrei Luni, 29 Aprilie 2013
În Galaţi există probabil sute de adăposturi şi cuşti improvizate de către locatarii blocurilor pentru câinii comunitari care s-au aciuat prin grădinile imobilelor. Cu toate acestea, există o hotărâre de Consiliu Local care interzice construirea unor asemenea adăposturi. Motivele pentru care nu sunt permise sunt destul de clare şi de…
Galaţiul are nevoie şi de autogospodărire: Gunoiul, la ghenă, nu lângă
Scris de Maria Stanciu Luni, 29 Aprilie 2013
Starea căminului studenţesc „A” din Campusul Universitar, situat lângă parcul părăginit şi lângă gheena de gunoi, a rămas din toamna trecută aceeaşi. Faza de paragină este încă de mare actualitate şi nu sunt semne că cineva ar fi interesat să recupereze acest cămin ca să-l transforme în locuinţă. Şi ne…
De la Brateş, în sus şi-n jos: Pânza freatică la doar 1,40 metri de la suprafaţă
Scris de Maria Stanciu Luni, 29 Aprilie 2013
Toată zona de la fostul Cazinou la Palatul Episcopal, Lozoveni şi până la Lacul Brateş este una extrem de sensibilă în privinţa pânzei freatice. Cu ani în urmă, într-un studiu de specialitate se scria negru pe alb că sub fostul Cazinou, sub istoricul Palatul Episcopal avem zonele cu cea mai…
Săptămâna pătimirii lui Hristos: Invitaţie la Denii
Scris de Maria Stanciu Luni, 29 Aprilie 2013
În toate Bisericile Ortodoxe se vor cânta, în acestă seară, Deniile care ne vor aminti de gesturile fireşti, omeneşti şi cereşti pe care le-a făcut Fiul lui Dumnezeu, înainte de pătimirea şi Răstignirea pe Cruce, pentru mântuirea noastră. La Catedrala Galaţilor, rugăciunea se va purta de însuşi Arhiereul locului, însoţit…
Expoziţie pentru inima studentului Cătălin Petrache
Scris de Angela Ribinciuc Duminică, 28 Aprilie 2013
La Teatrul Muzical „Nae Leonard” va avea loc, luni, la ora 18,00, vernisajul unei expoziţii de pictură cu lucrări realizate de studenţii de la Facultatea de Arte plastice şi câţiva artişti gălăţeni. Expoziţia este cu vânzare şi are scop caritabil, pentru a-l sprijini pe studentul Cătălin Petrache, care are nevoie…
Poşta redacţiei: Cititorii sesizează organele în drept
Scris de Maria Stanciu Duminică, 28 Aprilie 2013
Cine ne apără de poluarea fonică?Domnul Maricel Rânja, cu domiciliul în str. Brăilei nr. 23, bloc P1, semnalează faptul că în amintita zonă „nu are linişte zi şi noapte, deoarece, vecinul de la etajul II produce zgomote zi şi noapte, fără ca eu să-l fi deranjat. Mă adresez dumneavoastră, în…
Centrul Galaţiului, în mizerie!
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Când vezi la un loc o toaletă publică, tomberoane de gunoi încărcate, maşini mici parcate, cruci de piatră vechi de-un veac, aşezate însă provizoriu, şi o venerabilă biserică pe fundal, cu tot cu o icoană-abţibild uriaşă, înseamnă că… eşti în centrul municipiului Galaţi, oraş turistic…
FOTODOCUMENT: Angajat Ecosal surprins în timp ce muncea pe rupte
Scris de Florin Spălaru Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Aşa cum se poate observa şi din fotografia care însoţeşte acest text, angajaţii Ecosal îşi merită pe deplin salariul. Personajul din imagine a fost surprins de fotoreporterul Vieţii libere într-un moment de maximă hărnicie. După cum limpede se vede, bărbatul nu îşi mai vede capul de atâta treabă, fiind pur…
Ce meserii se caută pe piaţa muncii din Galaţi
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Majoritatea specialiştilor au plecat din ţară, iar gălăţenii care sunt pregătiţi nu au, adesea, şi documentele care să dovedească asta Întâlnirea cu reprezentanţii unor agenţi economici gălăţeni, prezenţi la Bursa generală a locurilor de muncă, ne-a pus mai bine în temă vizavi de starea nu tocmai sănătoasă a unor profesii…
Credinţă, nădejde şi dragoste în Protoieria Tecuci: Sprijin pentru 200 de semeni neajutoraţi
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Cu ocazia Sfântului Gheorghe, Protoieria din Tecuci a oferit din donaţiile enoriaşilor, sub oblăduirea părintelui Gheorghe Joghiu, daruri pentru 200 de copii cu probleme speciale de la centrele social-medicale de la Ţigăneşti, Tecuci, Găneşti, dar şi pentru pacienţii de la Spitalul Municipal.În ziua hramului, după Sfânta Liturghie, Înalt Prea Sfinţitul…
Zeci de amenzi aplicate de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 26 Aprilie 2013
De la începutul lunii, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi au desfăşurat 77 de controale la procesatorii, producătorii şi distribuitorii de produse specifice perioadei pascale, potrivit unui raport al instituţiei. S-au aplicat sancţiuni în valoare totală de circa 40.000 de lei, ne-a declarat dr. Ştefan Vasile,…
Sărbătoare şi pentru cei mai săraci gălăţeni cu un meniu festiv la Cantina de Ajutor Social
Scris de Anca Melinte Vineri, 26 Aprilie 2013
Chiar dacă masa lor zilnică depinde de Cantina de Ajutor Social, cei aproape 800 de gălăţeni nevoiaşi, în cea mai mare parte copii, vor simţi şi ei că este sărbătoare. După cum am aflat de la directorul Cantinei, Picu Apostol Roman, meniul special de Florii este compus dintr-un kilogram de…
Gunoiul în găuri, o soluţie pentru evitarea accidentelor?
Scris de Victor Cilincă Joi, 25 Aprilie 2013
Se tot spune că pământul e o investiţie sigură, dar uite că la Galaţi şi pământul ne lasă! Nu numai pe Faleză, dar şi în spatele blocului de la Spicul, bloc M de pe str. Albatros, se cască ditamai găurile în asfalt. Şi, pentru că ele nu sunt semnalate, poţi…
Atenţie la cumpărăturile de Paşti! Au fost scoase de la vânzare 2,5 tone de produse cu probleme
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 25 Aprilie 2013
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) au efectuat în această perioadă controale la produsele specifice Paştelui. Inspecţia făcută la 26 de societăţi comerciale s-a lăsat cu amenzi în valoare de 26.800 de lei, dar şi cu oprirea temporară de la vânzare a peste 1.650 de kilograme de produse alimentare,…
Natalitatea - în cădere liberă! Gălăţenii, mai puţini şi mai bolnavi
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 25 Aprilie 2013
În numai cinci ani, rata natalităţii a scăzut de la 10,18 la mie la 8,28 * Cancerul şi hepatita în continuă creştere Studiile realizate de Direcţia de Sănătate Publică din Galaţi arată că judeţul nostru are o populaţie îmbătrânită, cu o mortalitate ridicată şi o natalitate scăzută, ceea ce conduce…
Târg de locuri de muncă în străinătate pentru personalul medical
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 25 Aprilie 2013
În România, târgul de job-uri medicale „Cariere în Alb” va avea loc în perioada 26 aprilie – 20 mai, după cum urmează: Târgu Mureş - 26 aprilie, Timişoara - 27 aprilie, Cluj Napoca - 28 aprilie, Bucureşti - între 18-19 mai, Braşov - 20 mai. Târgul de joburi medicale este…
GALERIE FOTO / O stradă din Galaţi nu a mai fost reparată de 60 de ani
Scris de Liviu Ghinea Joi, 25 Aprilie 2013
Puţine locuri din Galaţi mai păstrează aerul vechiului târg al negustorilor, vestit în prima parte a secolului trecut. Majoritatea caselor din acea perioadă au dispărut sub bombele nemţeşti, americane şi ruseşti sau sub buldozerele comuniste. Cu toate acestea, parcă tocmai în ideea de a se păstra un muzeu urban funcţional,…
SMURD Galaţi a primit echipamente noi de la ArcelorMittal
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 24 Aprilie 2013
Producătorul de oţel ArcelorMittal Galaţi a donat, astăzi, Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Galaţi echipamente de lucru de cea mai bună calitate, necesare celor 40 de paramedici, asistenţi medicali, lucrătorilor de pe ambulanţe şi şoferi. Compania a donat bocanci, salopete şi îmbrăcăminte specifică angajaţilor SMURD pentru activitatea…
Galaţiul a scăpat de 14 tone de deşeuri
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 24 Aprilie 2013
Nu mai puţin de 14 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au fost adunate în cadrul colectei organizate de către Asociaţia RoRec, pe 20-21 aprilie, la Galaţi, prin cele nouă puncte de colectare. Colectarea deşeurilor s-a făcut în cadrul Campaniei “Locul deşeurilor nu e în casă. Trimite-le…
Galaţiul vrea renaturare completă pe malul tulcean
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 24 Aprilie 2013
Deputatul liberal Victor Paul Dobre vrea neapărat să se refacă, pe malul tulcean al Dunării, cadrul natural de altădată. Prezent la sfârşitul săptămânii trecute la Galaţi împreună cu ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Ana Varga, deputatul Victor Dobre le-a cerut celor care se ocupă de programul de…
Borduriada, faza pe Galaţi: Haos şi nervi până la modernizarea străzii Brăilei
Scris de Liviu Ghinea Miercuri, 24 Aprilie 2013
Primăria investeşte 8,5 milioane de lei pentru modernizarea principalei străzi a oraşului * Până la finalizarea lucrărilor, pietonii se împiedică şi sar peste şanţuri, iar şoferii se enervează din cauza indicatoarelor apărute peste noapte Conform datelor oferite de Primăria Municipiului Galaţi, până la sfârşitul acestui an vom avea parte de…