Război în Ucraina - Viaţa Liberă Galaţi

Jill Biden spune că a aflat despre călătoria preşedintelui în Ucraina „chiar înainte de a pleca”

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2023
Prima-doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, le-a spus reporterilor că a aflat despre vizita preşedintelui Joe Biden în Ucraina "chiar înainte ca acesta să plece", adăugând că şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la călătoria secretă de luni, relatează CNN, potrivit news.ro."Mi-a spus cam chiar înainte de a pleca…

Vladimir Putin, discurs absurd la un an de la invadarea Ucrainei

Scris de Marți, 21 Februarie 2023
Rusia a dorit să rezolve conflictul din Ucraina pe cale paşnică, dar ţările occidentale au pregătit un „scenariu diferit” pe la spatele ei, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în discursul său despre starea naţiunii, care intervine cu trei zile înaintea marcării unui an de la invazia pe care…

Șeful mercenarilor Wagner acuză conducerea armatei ruse de înaltă trădare

Scris de Marți, 21 Februarie 2023
Evgheni Prigojin, patronul grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat marţi pe ministrul apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov de acțiuni care echivalează cu înalta trădare, relatează Reuters și Agerpres, citate de Hotnews.ro„Este deja o încercare de a distruge armata privată Wagner, fapt comparabil…

Joe Biden și Volodimir Zelenski, împreună, pe străzile din Kiev

Scris de Luni, 20 Februarie 2023
Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită-surpriză în capitala Ucrainei, Kiev, într-o demonstraţie majoră de sprijin, cu câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, context în care Moscova desfăşoară un atac masiv pe frontul din estul Ucrainei, transmit…

UPDATE. În mijlocul războiului - Președintele Joe Biden, vizită surpriză la Kiev

Scris de Luni, 20 Februarie 2023
Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită-surpriză în capitala Ucrainei, Kiev, cu câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, transmit agenţiile de presă. EFE menţionează că aceasta este prima vizită a preşedintelui american de la declanşarea invaziei ruse.…

Franța va livra tancuri Ucrainei, dar nu vrea „zdrobirea” Rusiei

Scris de Duminică, 19 Februarie 2023
Franţa va începe să livreze Ucrainei tancuri uşoare AMX-10, ''la finalul săptămânii viitoare'', a anunţat duminică ministrul francez al Forţelor Armate, Sebastien Lecornu, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, relatează agenţia France Presse. Aceste livrări vor coincide astfel cu împlinirea unui an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, survenită…

Parlamentul European solicită sprijin militar extins pentru Ucraina

Scris de Vineri, 17 Februarie 2023
Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat o rezoluţie care marchează un an de război al Rusiei împotriva Ucrainei, condamnă ferm agresiunea Moscovei şi reiterează solidaritatea neclintită cu poporul şi conducerea Ucrainei, indică un comunicat al instituției europene. În rezoluţie, adoptată cu 444 voturi pentru, 26…

Statele Unite sprijină atacurile ucrainene asupra unor ținte din Crimeea

Scris de Vineri, 17 Februarie 2023
Statele Unite ale Americii consideră că peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, ar trebui cel puţin demilitarizată, iar Washingtonul sprijină atacurile ucrainene asupra unor ţinte militare de pe acest teritoriu, a declarat subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, a transmis vineri Reuters. Crimeea, care…

Noi resturi ale unor rachete rusești, descoperite în Republica Moldova

Scris de Joi, 16 Februarie 2023
Resturile unei rachete rusești au fost descoperite în nordul Republicii Moldova, la circa 10 kilometri de granița cu România, a anunțat joi Poliția de Frontieră din Republica Moldova. Incidentul s-a petrecut mult mai aproape de granițele României decât cel de săptămâna trecută, când o rachetă lansată de Rusia, care a…

Soldații ucraineni se antrenează să lupte în „mod occidental”

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2023
Regatul Unit îi antrenează pe soldaţii ucraineni să lupte mai mult într-un "mod occidental" şi să folosească mai puţină muniţie decât în modul de luptă tradiţional sovietic, a afirmat miercuri ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, relatează Reuters. Regatul Unit şi alţi aliaţi occidentali le oferă pregătire militarilor ucraineni şi…

Aliații trebuie să furnizeze mai mult sprijin militar Ucrainei

Scris de Marți, 14 Februarie 2023
Secretarul general al NATO a declarat, înainte de reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina, că este mai important ca niciodată ca aliaţii să furnizeze mai mult sprijin pentru Ucraina, în condiţiile în care săptămâna viitoare se împlineşte un an de la invazia rusă, iar Vladimir Putin se pregăteşte de "noi…

Armament greu - Ucraina vrea să impulsioneze ”coaliția tancurilor”

Scris de Marți, 14 Februarie 2023
Ucraina va cere marţi, la a noua întâlnire a formatului Ramstein, ce reuneşte la Bruxelles ţările care-i oferă ajutor militar în faţa agresiunii ruse, mai multe arme, muniţii şi sprijin logistic, inclusiv o "platformă de avioane de vânătoare", a transmis ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, potrivit agenţiei EFE. "Vom…

Rusia își extinde pozițiile în zonele ocupate din Ucraina

Scris de Luni, 13 Februarie 2023
Rusia îşi consolidează şi îşi extinde poziţiile în zonele ocupate în Ucraina, a anunţat luni Ministerul Apărării britanic, în buletinul său informativ cotidian, transmite DPA. Evaluarea serviciilor de informaţii britanice arată că forţele ruse ”probabil şi-au întărit fortificaţiile defensive” pe frontul de sud, în regiunea Zaporojie. În plus, Rusia a…

Rusia denunță implicarea țărilor europene în conflictul din Ucraina

Scris de Joi, 09 Februarie 2023
Rusia a denunțat, joi, implicarea din ce în ce mai mare a ţărilor europene în conflictul din Ucraina, prin livrările lor de armament către guvernul de la Kiev, dar a subliniat că aceasta nu o va împiedica să-şi ducă la îndeplinire obiectivele campaniei sale militare în ţara vecină, avertizând că…

Forțele rusești au recâștigat inițiativa în Ucraina și au început ofensiva în regiunea Lugansk

Scris de Joi, 09 Februarie 2023
Armata rusă a preluat inițiativa pe câmpul de luptă pentru prima dată din august 2022. Trupele lui Putin au lansat o ofensivă majoră în regiunea Lugansk, dar forțele ucrainene îi împiedică să obțină un succes semnificativ, potrivit celei mai recente analize făcute de analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului …

După declanşarea războiului din Ucraina, s-a dublat numărul cererilor de pașapoarte în Galați

Scris de Miercuri, 08 Februarie 2023
Conflictul armat din Ucraina a determinat o explozie a numărului de gălățeni care s-au înghesuit să își facă pașaport, în perspectiva necesității de a fugi din calea unui eventual război. Astfel, în 2022, la Serviciul de Pașapoarte Galați au ajuns nu mai puțin de 64.943 de cereri pentru eliberarea de…

Zelenski, vizită-surpriză în Marea Britanie

Scris de Miercuri, 08 Februarie 2023
Avionul cu care președintele ucrainean Volodimir Zelenski face o vizită-surpriză în Marea Britanie a aterizat miercuri, la orele prânzului. Liderul ucrainean are un program încărcat, deoarece urmează să se întâlnească într-o singură zi cu regele Charles III, cu premierul britanic Rishi Sunak și cu trupele ucrainene antrenate în Anglia. Avionul…

Rusia și SUA dezmint existenţa unui plan de pace secret pentru Ucraina

Scris de Vineri, 03 Februarie 2023
Kremlinul a respins vineri relatările apărute în mass-media conform cărora directorul CIA, William Burns, ar fi călătorit la Moscova pentru a-i propune un plan secret de pace, ce ar presupune ca Ucraina să cedeze teritorii către Rusia, informează Reuters şi TASS. Întrebat dacă Burns a propus Moscovei un plan ce…

Alertă de raid aerian înaintea summitului UE - Ucraina

Scris de Vineri, 03 Februarie 2023
A fost alertă de atac aerian în toată Ucraina, vineri, în ziua summitului dintre Uniunea Europeană și Ucraina. Alerta de atac aerian a fost declanșată după ce din Belarus au decolat două avioane rusești care pot lansa rachete hipersonice Kinjal. Sirenele s-au auzit și în capitala Kiev, unde liderii Uniunii…

Lavrov: „Occidentul caută să transforme Moldova în următoarea Ucraină”

Scris de Joi, 02 Februarie 2023
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi că Occidentul caută să transforme Republica Moldova, fostă republică sovietică, în ''următoarea Ucraină'', transmite EFE. ''Este avută acum în vedere Republica Moldova pentru acest rol'', a susţinut Lavrov, într-un interviu pentru televiziunea publică rusă Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA…

UE anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Scris de Joi, 02 Februarie 2023
Consiliul Uniunii Europene a decis, joi, acordarea de asistenţă militară suplimentară Ucrainei, în valoare totală de 500 de milioane de euro, pentru susţinerea eforturilor de respingere a invaziei militare ruse. „Înaintea summitului Uniunea Europeană - Ucraina, Consiliul a adoptat măsuri de asistenţă pentru forţele armate ucrainene, în cadrul Instrumentului European…

Rachetele balistice rusești Iskander, operaționale din Belarus

Scris de Miercuri, 01 Februarie 2023
Minskul a anunţat miercuri că sisteme ruse de rachete balistice Iskander sunt acum operaţionale pe teritoriul republicii, după ce artilerişti belaruşi au fost instruiţi în Rusia, informează Reuters, preluată de Agerpres. Rachetele sistemelor Iskander sunt capabile să lovească ţinte de până la 500 de kilometri, a precizat miercuri Ministerul Apărării…

Țările din Europa de Est, afectate de afluxul de cereale din Ucraina

Scris de Marți, 31 Ianuarie 2023
Un grup de şase state din Europa de Est, în frunte cu Polonia, au cerut Comisiei Europene să adopte măsuri, inclusiv despăgubiri pentru fermieri, în contextul în care există o supraofertă de cereale creată de importurile ieftine din Ucraina, care a redus cererea pentru produsele locale şi a declanşat proteste…

Ucraina, cea mai minată țară din lume

Scris de Duminică, 29 Ianuarie 2023
Aproape jumătate din teritoriul Ucrainei este minat ca urmare a războiului sângeros pe care invadatorii ruși îl duc împotriva acesteia de aproape un an de zile. Ucraina este, în prezent, cea mai minată țară de pe Pământ, iar explozibilii ascunși peste tot reprezintă un pericol uriaș pentru civili, iar acest…
Pagina 11 din 30