Anca Melinte

Anca Melinte

Construcţia unei noi artere în zona CNMK, scoasă la licitaţie

Sâmbătă, 12 August 2017 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până la 1 septembrie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi execuţia unui nou acces auto şi pietonal între străzile Regiment 11 Siret şi Prelungirea Coşbuc, arteră necesară pentru descongestionarea traficului. Contractul având ca obiectiv "Sistematizare zona Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu Galaţi" are o valoare totală estimată de 5.527.954 de lei fără TVA, din care 125.613 lei fără TVA pentru proiectare, iar restul pentru execuţie. ...

Pe 15 august, Transurb circulă până la ora 24,00

Sâmbătă, 12 August 2017 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria Galaţi anunţă că pe 15 august programul mijloacelor de transport public de călători va fi prelungit până la ora 24,00. Măsura a fost luată pentru siguranţa cetăţenilor care vor asista la spectacolul organizat de Ziua Marinei, eveniment ce se va încheia cu un foc de artificii, la ora 23,00. Reamintim că, de Sfânta Maria, gălăţenii vor avea parte de un amplu program de manifestări, care include paradă navală, activităţi pentru copii, jocuri marinăreşti şi conce ...

Dumbrava Sibiului. Premianţi la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri

Vineri, 11 August 2017 16:45 | Publicat în EDUCAŢIE
Reprezentanţii Galaţiului la cea de-a XXII-a ediţie a Olimpiadei "Meşteşuguri artistice tradiţionale" - faza naţională, desfăşurată în Dumbrava Sibiului, s-au întors cu o salbă de premii. O performanţă notabilă, dacă avem în vedere că, potrivit organizatorilor, au fost peste 265 de copii participanţi, din toate judeţele ţării, ba chiar şi din Bulgaria, Rusia, China şi Mexic. Cine sunt performerii gălăţeni am aflat de la Netuţa Adamache, profesor îndrumător. Mezina ...

Distracţie pentru toate gusturile în minivacanţa de Ziua Marinei. Programul complet al manifestărilor

Sâmbătă, 12 August 2017 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Spectacole pentru copii, concursuri de pescuit şi de vâslit, prezentarea navelor de luptă ale Flotilei “Mihail Kogălniceanu”, jocuri marinăreşti, face-painting şi baloane modelabile, un concert cu vedete de top – Andreea Antonescu, What's Up şi Inna - şi un spectaculos foc de artificii, sunt manifestările pregătite de autorităţi de Ziua Marinei 2017. Iată programul complet al fiecărei zile de distracţie, aşa cum ne-a fost . 12 august – „Scufiţa Roşie” Sâmbătă, ...

Galaţiul are strategie de dezvoltare până în 2025

Vineri, 11 August 2017 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de ieri, Galaţiul are o strategie de dezvoltare până în 2025, aprobată în unanimitate de aleşii locali întruniţi special pentru acest lucru, în şedinţă extraordinară. Faţă de varianta supusă dezbaterii publice, despre aberaţiile căreia aţi putut citi deja în "Viaţa liberă", Strategia votată reprezintă un progres evident. Strategia de Dezvoltare a municipiului Galaţi 2016-2020 ar fi trebuit aprobată la şedinţa ordinară a Consiliului Local din 27 iulie, da ...

Creaţii expuse la Lyon. Plasticieni gălăţeni, în rezidenţă artistică în Franţa

Sâmbătă, 12 August 2017 10:00 | Publicat în DIASPORA
Două gălăţence olimpice la Arte plastice şi în anul 2017, la fel ca în anii trecuţi, Sonia Cireaşă - Premiul I la Pictură monumentală şi Cătălina Gavriliţă - Premiu al II-lea la Ceramică, alături de alte trei nume consacrate din pictura gălăţeană - Vasile Neagu, Cornel Corcăcel şi Ioana Musinchevici - vor crea, în perioada 19-26 august, în "Rezidenţa de artişti Pierre Lemaire", în frumosul domeniu de la Domange, Igé, regiunea Bourgogne, Franţa.Galaţiul se încăp ...

Adăpost pentru maşinile de gunoi. Ultimul hangar al aviaţie militare, în pericol de demolare (FOTO)

Vineri, 11 August 2017 00:03 | Publicat în Regional
Galaţiul s-ar putea îmbogăţi cu un parc nou-nouţ, dotat cu fântână arteziană, loc de joacă pentru copii şi spaţiu de socializare pentru vârstnici, dar ar putea pierde ultimul hangar al aviaţiei militare care a mai rămas în picioare, după ce hangarele aeroportului civil au fost demolate pentru construcţia mall-ului. Situat la intersecţia străzilor Basarabiei - Anghel Saligny, hangarul se află acum în slujba Ecosal şi este folosit ca atelier auto. Înconjurat de maşini de ...

Consilierul premierului israelian, la Galaţi

Vineri, 11 August 2017 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit unui comunicat de presă, Tvica Herman Berkovits, consilier personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, s-a aflat, miercuri, la Galaţi, unde a vizitat, alături de primarul Ionuţ Pucheanu, Templul Meseriaşilor şi sediul Maternităţii ”Buna Vestire”. De profesie medic pediatru, plecat din România în timpul regimului comunist, Berkovits s-a implicat în cazul victimelor incendiului de la clubul "Colectiv", care au fost transportate în Israel pentru îngrijiri medical ...

Cine va construi PARCAREA cu parc din Ţiglina II

Joi, 10 August 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit Primăriei Galaţi, licitaţia pentru amenajarea unei parcări cu parc în Ţiglina II, în zona blocului E6, a fost câştigată de asocierea SC Obercons Comp SRL - SC Constructa Mecanique SRL. Contractul, în valoare totală de 1.614.987 de lei fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii, urmează să fie semnat. "Termenul pentru realizarea lucrărilor de proiectare este de 90 de zile, iar cel pentru realizarea lucrărilor de execuţie este de 180 de zile ...

Tupeu bărbătesc: cu nevasta şi amanta la plajă

Joi, 10 August 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
Cine l-a învineţit pe Nasty? Brigitte, titulara de (contr)act de căsnicie cu Ilie Năstase tocmai se răsfăţa cu un mesaj fesier pe plajă la Mamaia - că şi silicoanele pidosnice au nevoie de relaxare, nu-i aşa?! - când ghici cine trece ca o felină la doi paşi de nasul ei? Numita Cici, acuzată de relaţii extraconjugale cu tenismanul. Care tenisman era şi dânsul pe plajă, da’ îmbrăcat, ca să nu-l bată soarele! Scena, demnă de comediile romantice ieftine, am văzut-o la Canc ...
Pagina 865 din 1730