Şi încă nu se vede, dar s-aude cum vine-ncet, aşa, fără cuvinte...!... E cea mai chioară dintre surdomute, nu are înapoi şi înainte... n-are nici sus, n-are nici jos...nu are nici gând să se oprească şi să ierte... zadarnic i-am făcut pâine şi sare şi cânt l-am învăţat cu foaie verde... nu cred că pot s-o păcălesc, ştiu bine, e ziua ei...şi nu mai am ce pierde!   De când aştept, o viaţă şi o moarte s-au scurs din ochi, prin colţuri de batistă, mereu am bănuit ...

Eu n-am nimic! Pentru că eu nu ştiu să fac ceva cu ceva, dacă aş avea ceva! Ce să fac eu cu un avion? Nu-mi trebuie, fiindcă am frică de înălţime! Ce să fac eu cu un vapor titanic? Nu-mi trebuie, fiindcă am rău de apă! Şi nu-mi trebuie nici lift, că sufăr de claustrofobie! Sufăr şi de agorafobie, drept pentru care detest şi urăsc visceral spaţiile deschise! Am şi silvafobie! Şi de moarte mi-i frică! Şi de viaţă mi-i teamă! Şi de păsări! Şi de animale! Şi de abs ...

!cică acolo-i mai frumos decât aici, decât oriunde: rotundul stă numai în mers şi veşnicia stă-n secunde, nimicul umblă maiestuos, printre enorme şi mărunte... şi totul hohoteşte-n pumni şi n-are unde se ascunde!   !cică acolo am mai fost în alt contur, în altă stare... puţin sau mult...am aşteptat până în clipa următoare... şi am fugit tocmai aici, să-ngenunchez la întâmplare, să văd, s-aud şi să pricep de ce, cum sunteţi fiecare!   !cică de-acolo a-nceput... ...

Hodorogul de la Tirighina nu-i alt ceva (alt cineva) decât un fel de replică vie, ne/reuşită şi ne/autorizată a Gânditorului de la Hamangia. Acesta din urmă-i o ceramică despre care ştie tot gălăţeanul unde a fost descoperită şi cu se ocupă. Cel dintâi va să fie ceramică într-un viitor ne/sigur, chiar dacă nu va rămâne să fie „săpat” în coasta castrului de lângă Bărboşi. Deocamdată, pentru că nu are şi nu vrea să aibă încotro, (se) ocupă cu „Divina Trag ...

De când aşteaptă să te-ntorci acasă, stă numai la fereastră, negreşit…!… A vrut să plece după tine, doamnă, însă-i legat de loc şi-mbătrânit! De loc legat, de mod legat, de vreme, dar şi de timp…de timpul meu prea mult… nădăjduieşte şi tot cată-n zare, vorbeşte singur, plânge…şi-l ascult: am târnosit văzduhul şi ograda, trimite-o, dumnezeule, sunt gata!   Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine… mâine, în zori, e ultimul târziu… uite, mi-mbrac ultima ...

"Când te însori, dacă te însori, trebuie să ai mare grijă, trebuie să fii foarte atent. Drumul căsătoriei se află foarte lung şi foarte greu. Deşi ţi se pare scurt şi uşor, nu-i deloc aşa. Deşi tu crezi şi zici că, strâmb fiind, are mai mult farmec, te înşeli. Drumul acesta nu-i colnic, nu-i cărare prin lanul de secară, nu-i potecă prin liziera cu ghiocei. De când e lumea şi pământul, acest drum se află foarte întortocheat, plin cu obstacole de tot felul, plin cu s ...

Şapte ani la Leagănul de Copii din Galaţi  A fost odată ca Totdeauna...un copil frumos ca un fluture. Sau...(invers, însă la fel de miraculos)...un fluture frumos ca un copil. Un alt fel de făt-frumos, pot să zic. Nu din tei, nu din lacrimă, nu din întâmplare...ci, pur şi simplu, din voinţa lui Dumnezeu. Şi nu un fluture de ivoriu, de diamant, de inox, de platină...ci din carne şi oase, adică biodegradabil, cum îi stă bine celui care ştie de unde vine şi unde pleacă Veşn ...

În fiecare zi, cam la aceeaşi oră, îl văd trecând spre Cimitir, prin dreptul fostului Bandajatul. Trece cu pas vioi, puţin aplecat către faţă, cu haine sărăcăcioase şi cernite, c-o desagă pe umăr, cu părul lung până la omoplaţi. Şi scoate fum. Mult fum de tutun ieftin. Nici de-al naibii nu dă ţigara dintre buze. O aprinde şi-o ţine aşa...trage din ea continuu...zici că-i burlan de locomotivă clasică. După cât îi de hotărât, se duce undeva, la sigur. Îl opresc � ...

Nu pot să-ţi spun că are ochiul umed cuvântul meu în formă de Ion, şi sufletul uscat, dar nu mă-ncumet să-i cer (la Cer, la Iad ori la Amvon)   vro îndurare, vro lumină-n Cale, vrun gând senin pe ţărmul vrunui vis...!... Ce singur-cuc...(ce aripi inegale!)... zboară naiv, prin sânul manuscris!   Scris şi citit cu genele-nclinate pe-un sfânt pastel rămas necunoscut când Mama ta năştea Eternitate şi Mama mea dădea frumos la Crud,   când omul era om şi fiara – fiară, ...

Sunt la o înmormântare neobişnuită. Din aia de fiţe. Şi cu fiţe. Cu feţe mortuare întrerupte de durere confecţionată. Cu lacrimi artificiale. Ca florile. Cu fanfară. Cu onoruri militare. Cu aer cernit pe dinafară. Că pe dinăuntru vibrează de roz. Cu bocitoare. Astea plâng de rup pământul. Torenţial. Mortu-i liniştit, lămurit, stăpân pe situaţie. Îl doare taman în veşnicie de plusurile şi de minusurile celor din alaiul funebru. Popa dă ultimele ordine înainte de a p ...