(!) mai am vro câţiva paşi până ajung/ unde începe cercul înc-o datăşi unde totul stă-ntr-un absolut/ mai alb, mai negru, fără nici o pată (!)(!) unde nimic nu are înapoi,/ unde nimic nu are înainteşi-unde nu ştiu că n-are rost să ştiu/ măcar aceste câteva cuvinte (!)(!) mai am un pas, şi nici măcar un pas,/ şi mă primeşte înc-o încercarede-a suferi şi de a fi convins/ că niciodată sufletul nu moare (!)(!) iată, se-ntâmplă, gata, am ajuns:/ aici e-acolo şi acu ...

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa odăii mele de chiriaş, acum, în toiul nopţii? Ce, e ceva atât de urgent încât nu poate să aştepte până dimineaţă? Şi nici nu articulează măcar o silabă! Nu-mi porunceşte măcar să-i fac loc să intre! Ori să mă strecor pe lângă ea şi să fug oriunde, numai aici să nu mai stau, pe stradela asta misterioasă, din spatele Maternităţii! Stă şi zâmbeşte! Nu mişcă ...

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pare că aud dangăt de clopot la biserica de pe strada Revoluţiei. Să deschid? Să nu deschid? La urma urmei, de ce să nu deschid? Doar nu poate fi altcineva decât gazda mea, distinsa/destinsa Clementina Bizara, enigmatica şi halucinogena femeie care, cum bănuieşte suflarea vecină, a sublimat unsprezece bărbaţi, ca o văduvă Neagră...deşi-i Albă. Da, sigur că da, îmi iau ini ...

(!) e cea mai frumoasă-ntâmplare/ din nordul acestei secunde, e cea mai deşteaptă părere.../ dar nu ştiu de ce nu răspunde la strigătul meu din adâncul/ cuvântului dat înainte, hăt-hăt, la stârnirea luminii/ din beznă, cu primul părinte (!)   (!) e cea mai frumoasă-ndurare/ această-ndărătnică joacă din sudul cuvintelor mele/ – s-o strig într-adins şi să tacă mai mult decât ţine o viaţă,/ mai mult decât ţine o moarte a celui înalt ca o şoaptă/ senină: MAI MU ...

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamnei Clementina Bizara, nu? Aţi citit cu câtă suspiciune şi temere-i haşurat duhul şi văzduhul de pe stradela Plantelor stupefiante, da? Aţi citit şi v-aţi lămurit despre incapacitatea autorităţii criminalistice în faţa unor dispariţii suspecte, nu?... Şi tensiunea creşte de la o zi la alta, parol! Şi unde mai pui că, în urmă cu patru ani... (culmea, tot în sâmbăt ...

(!) iertarea-i mai tare ca piatra, nu pot/ să nu dau iertare, să nu cer iertare, să nu mulţumesc/ acelui mai mare (!) (!) când lumea e plină de rău şi urât,/ greşeli şi păcate, văz duhul blândeţii de sus şi de jos/ mai bun decât toate (!) (!) văz duhul părinţilor duşi în pământ,/ în ceruri, în stele, cum vine şi-mi iartă în suflet şi-n gând/ păcatele mele (!) (!) când, noaptea, m-apasă ca lespedea, grea,/ vro mare durere, mă uit la icoana din colţ şi-o aud/ p ...

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Clementina Bizara, o tristă şi verticală văduvă a răposatului Robert, dispărut în împrejurări stranii, încă nebuloase după atâţia ani. Clementina nu-i o văduvă neagră, ci albă. Că numai îmbrăcată în alb umblă toată ziulica şi toată nopticica. Şi când stă dezbrăcată prin odaia-i plină cu semiîntuneric, tot albă-i la trup. Parcă-i nişte marmoră dăltuită-n statui ...

(!) toată viaţa, Poetul a mers numai cu ochii în Pământ, îmbrăcat subţire şi desculţ printre Pistiluri şi Stamine - a mers de Acasă până Acasă, de Nicăieri până Nicăieri, nu care cumva să-i crape Obrazul şi Sufletul de Ruşine (!) (!) din când în când, să-şi mai potolească Singurătatea, făcea ca Mierla, ca Paiul de Pâine, ca Făt-frumos - ducea buzunarele pline cu Grăunţe la Moara Dracilor şi vorbea despre Pace şi Iubire cu Sarsailă cel Majestos (!) (!) în f ...

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzeci de ani de când s-a mutat definitiv în partea de Sud a Moldovei de Nord. S-a mutat singură... fiindcă n-are pe nimeni! Soţul său a murit de inimă rea când a văzut cu câtă cruzime şi îngâmfare "patriotică" a fost asasinat cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar copiii, Ioana şi Ion, au plecat în ţări mai străine decât România, să scape de batjocura aşa-zişilor pat ...

(!) corabie cu pânze de păianjen/ am fost în largul lacrimilor tale - sare şi perle, sare şi sirene,/ furtuni cuminţi şi valuri catedrale, recife mov, adâncuri fără număr,/ mister cât poate doamna poezie, frumos cât ştie doar necunoscutul,/ curat cât numai o femeie ştie (!) (!) corabie umplută cu mătăsuri/ am fost în largul sângelui de miră - adeseori: gheţari, singurătate,/ clocot şi puls şi somn de păsări-liră - mai sus, chiar în strâmtoarea carotidă,/ era s� ...