Hodorogul de la Tirighina nu-i alt ceva (alt cineva) decât un fel de replică vie, ne/reuşită şi ne/autorizată a Gânditorului de la Hamangia. Acesta din urmă-i o ceramică despre care ştie tot natul unde a fost descoperită şi cu ce se ocupă. Cel dintâi va să fie ceramică într-un viitor ne/sigur, chiar dacă nu va rămâne să fie "săpat" în coasta castrului de lângă Bărboşi. Deocamdată, pentru că nu are şi nu vrea să aibă încotro, (se) ocupă cu "Divina Tragedia" şi c ...

CrizanteMire!... CrizanteMireasă! astăzi e Ziua/Clipa dumneavoastră, luaţi aminte: azi începe Drumul de dincolo/dincoace de fereastră, de dincolo/dincoace de Mirare, de Întrebare şi Răspuns, de toate câte-s aşa şi-aşa-ntr-un Tainic Vals şi-ntr-o mulţime de Singurătate, câte sunt Minus/Plus aici şi-acum şi-n veci, fără de care nu se poate! Chiar bine/cuvântez Sfânta Doime care s-aşează azi într-o Cunună şi-şi mută Viaţa într-o Verighetă, iar Duhul meu şi-ngădu ...

Simt profunzimea somnului în zbor, dar va să vină, pe ne/aşteptate, oprirea naltă, pentru odinire, să mă trezească la realitate! Simt stare-ntr-un târcol apropiat de ceastă heruvimică zburare printre visarea celor duşi acolo şi-a celor înc-aici... şi-n contra/stare! Şi dorm, şi zbor... şi nimenea nu cere răgaz pentru trezire şi-nviere! Dar golul greu din suflet şi din gând, şi destrămarea din morfologie îmi spun că-ntr-o clipită următoare realitatea nu mai întâr ...

În fiecare zi, cam la aceeaşi oră, îl văd trecând spre Cimitir, prin dreptul fostului Bandajatul. Trece cu pas vioi, puţin aplecat către faţă, cu haine sărăcăcioase şi cernite, c-o desagă pe umăr, cu părul lung până la omoplaţi. Şi scoate fum. Mult fum de tutun ieftin. Nici de-al naibii nu dă ţigara dintre buze. O aprinde şi-o ţine aşa... trage din ea continuu... zici că-i burlan de locomotivă clasică. După cât îi de hotărât, se duce undeva, la sigur. Îl opresc ...

Sunt la o înmormântare neobişnuită. Din aia de fiţe. Şi cu fiţe. Cu feţe mortuare întrerupte de durere confecţionată. Cu lacrimi artificiale. Ca florile. Cu fanfară. Cu onoruri militare. Cu aer cernit pe dinafară. Că pe dinăuntru vibrează de roz. Cu bocitoare. Astea plâng de rup pământul. Torenţial. Mortu-i liniştit, lămurit, stăpân pe situaţie. Îl doare taman în veşnicie de plusurile şi de minusurile celor din alaiul funebru. Popa dă ultimele ordine înainte de a p ...

Eşti o mincinoasă mută, surdă, proastă - mă nenoroceşte mutra ta sticlită, nu mai scap de tine, parcă stai la pândă, eşti o astringentă, eşti o aguridă! Eşti tulburătoare, mă apucă plânsul - când mă uit la tine văd ce-am fost odată şi mi-arăţi că-s altul, zi de zi, că nu se poate-ntoarce timpul, să (nu) se mai vadă! Şi te dai concavă, şi te dai convexă, şi dai rotundă, şi te dai pătrată - eşti o re/vizoare şi-o retro/vizoare, mi-aminteşti (întruna) d ...

Pe dealul meu cu flori de câmp te scriu încet, ca pe un Psalm... şi te păstrez ca pe-un Secret, şi te citesc şi te-nţeleg: numai cu tine sunt Întreg şi numai tu mă-nvredniceşti să nu mai cred că n-am să fiu ce nu mi-ai spus, dar ai lăsat un Semn de Carte şi un Semn de Ne/Uitat tot mai adânc, tot mai adânc, în ochiul drept şi-n ochiul stâng şi-n ce-am ştiut că nu-i nici Strâmb şi nici Păcat! Pe dealul meu cu flori de câmp aştept mereu şi tot mă rog şi tot mă sui ...

Atunci, la prima şi cea mai frumoasă întâlnire a noastră, i-am promis că am s-o fac şi am s-o îmbrac în rochie de crizantemireasă! Şi ea, prea mult răbdătoarea şi aşteptătoarea cestui moment, mai crede şi acum! Trebuie să creadă, că nu are încotro! Ea ştie că eu mă ţin de Cuvânt, chiar dacă miroase a Târziu! Ea ştie că o iubesc ireversibil, precum fenicienii, care îşi adorau corăbiile plecate-n largul Deşertăciunii, deşi erau siguri că toate sunt scufundate, ...

Cumpăr o cutie cu boabe vietnameze pentru papagal. Numai o cutie, că pasărea asta nu-i hulpavă ca domnul Om. Omul haleşte cu nemiluita. Cu metrul pătrat şi cu metrul cub. Cu hectarul. Mai ales Omul românesc. După ultimele statistici şi după toate observaţiile în direct, Omul românesc mănâncă mult şi trăieşte puţin. Grătaru-i obsesia lui. Şi hărmălaia. Fiindcă, iată, mă întorc din piaţă, agale, fără gânduri cuplate la cotidian. Pe spaţiul aproape verde al curți ...

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi printre resemnări ne/vertebrate, un fel de-a fi năuc şi temerar, naiv cu nota zece la purtare, un gest al vieţii, ultim, delicat, aşa, ca o batistă-n fluturare! [ce pur şi simplu-ntr-un aiurea trist sub talpa toamnei ne/câştigătoare!] Şi într-acelaşi strâmt jur-împrejur parcă-i din ce în ce mai mult afară, şi timp şi loc mai larg în efemer, să văd cum veştejirea î ...