Motto: "Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au părăsit./ Înapoi în ţarc, cu iarba în gură/ încep numărătoarea, mulsul,/ tunsul şi strângerea lânii/ în căpiţe bârsane/ cu furca pe piept." (Corneliu Antoniu - Mecanisme de apărare)A venit vremea să te rog: mergi încet, nu te mai grăbi, eşti foarte ostenit şi nu vreau să ţi se întâmple vro ceva, nu vreau să te împiedici pe lama de cuţit, mi-i tare frică de suf ...

De ce mă urmăreşti, domnule? Ţi-am făcut vrun rău? Vrei să-mi faci vrun bine? Ce ai de gând? Sunt în stare să te înfrunt, dar spune-mi care-i scopul dumneata! Vrei să-ţi spun că eşti caraghios? Te ţii toată ziulica şi toată nopticica de coada mea, însă nu zici nimic! Cum ies din casă, hop şi tu după trena mea! Oare te-a pus cineva să te ţii scai de mine? Nu-mi este frică! Nu! Doar atâta rugăminte-ţi fac: eşti îndrăgostit de persoana/ personalitatea mea? Dacă da, ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" ? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ? ? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ? ? cine rugineşte lanţul? cine putrezeşte crucea ? ? cine-s gândurile mele? cine-s visurile tale ? ? cine taie, şi nu vinde? cine cântă, şi nu joacă ? ? cine pregăteşte cina? cine se repede-n toacă ? ? cine fură, şi nu-l prinde? cine are, deşi n-are ? ? cine tace când i-i sete şi bea luna din căldare ? ? cine face apă rece ...

Sigur că da!... Încet şi-n tăcere, ceşti tuspatru (reuniţi printr-un joc devastator al întâmplării) dărâmă gardul împărţirilor şi al despărţirilor de atâta vreme bună şi rea, dar şi de atâta trecere a timpului indiferent şi in/util. Nuia cu nuia şi par cu par, „zidul” scade, dispare, se face una cu cerul şi alta cu pământul, lăsând loc luminii să inunde ogrăzile şi grădinile, sufletele crispate ale celor doi Departe şi ale celor doi Aproape. Nimeni nu a mai ...

Şi ea, şi el se uită-nspre porţile-amândouă. Ion înlemneşte cu linguriţa-n chesea. Şi Maria înlemneşte la fel. Fiindcă la poarta lui bate Ioana, despre care credea (toată lumea credea) că a murit. Fiindcă dinspre poarta ei bate Costică, despre care credea (toată lumea credea) că a murit pe front. Cei doi despărţiţi de gard aveau să afle că, de fapt, Ioana-şi luase lumea în cap, considerându-l dispărut la Ţiganca pe omul ei. Şi că, de fapt, lui Costică nu-i trecuse ...

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plină am învăţat (întruna) să tai frunze la câini, aici, pe strada Frunzei, cu grijă şi cu poftă... şi să (le)-ascult lătrarea... şi să mă spăl pe mâini când vine, pasămite, vrun timp de judecată cu vorbă contondentă, din unghi obtuz şi-amar... şi să-(mi) trimit (aiurea) la Ana şi Caiafa părerile de bine, de rău... să n-am habar că toate dimprejuru-mi... (şi sfinte! şi păgâne!)... nu au nici o scăpare, dacă-s jucate s ...

Aproape are irisuri albastre. Departe are irisuri verzi. Ion se întreabă ce culoare se întâmplă dacă (se) amestecă verde cu albastru. Maria cu Ion, adică. Aproape cu Departe, adică. Adicătelea, aproape cu departe, nu? Sigur că da! Cum să nu (se) întrebe? Şi Departe îşi pune aceeaşi întrebare. Dar n-are curaj să vină lângă Aproape şi să-i spună în faţă. Stă dincolo de gard şi trebăluieşte. Dar şi trage cu coada ochiului verde la Ion. Ion stă dincolo de gard şi t ...

Câtă LUMINĂ-mi bate-n geam... şi eu nu ştiusă mai deschid şi s-o primesc... sunt prea pustiu -plătesc impozit pe PĂCAT,/ cu îngâmfare de ŞAH MAT,numai NEBUNUL crede-ntruna că sunt viu !!!REGINA-i dusă prin poghiazuri, hăt de cândm-a prins c-o TURĂ mai în faţă şi plângând -numai NEBUNUL râde şui/ şi-o strigă pe nebuna lui:oare de ce n-a stat şi el, ca noi, la rând ???!!!ce fel de mulţi cu flori de câmp la geamul meuşi toţi se roagă să mă ierte DUMNEZEU -dar to� ...

Maria Departe nu stă la mare distanţă de Ion Aproape. Între ei nu se află decât un gard din nuiele de carpen împletite orizontal printre pari de salcâm. Bărbatul femeii Departe, Costică, a murit pe frontul de est, la Ţiganca, în al doilea război mondial. Femeia bărbatului Aproape, Ioana, a murit de inimă rea, acasă, când Ion era la Ţiganca, soldat şi camarad de-al lui Costică, în acelaşi pluton, dar şi în aceeaşi grupă de infanterişti. Carne de tun săracă şi multă ...

o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş avea ochi pentru înainte şi îndărăt, iar ea, ca şi cum n-ar avea noapte şi zi din când în când - să nu mi se pară că nu-s pe acest frumos şi trist şi nalt şi adânc rotund - glasul matern mă roagă să mă uit în sus şi s-o văd şi să-mi re/dau samă cât pot fi de mărunt şi mă uit, şi mă uit - şi numai în cădere mă vede şi mă apucă de mâini şi mă ridic ...